a fost cândva o lume nebună până la capăt

P. Picasso

culoarea laptelui însă nu are gust


cu lopeţile pe umăr piticii visau aur la umbra copacilor
le intrau gâze în gură
supliment nutritiv

în dosul cătunului
moartea îşi trăgea sufletul din toate părţile
mulţimea grămadă la ieşire
era reducere acum ori niciodată

timpul avea cocoaşă
mergea încet fără umbre
aveam ocazia să fim două lichide
care se coagulează la infinit

niciun picior de pitic nu mai mirosea a curcubeu
căciulile date peste ochi ca o ceaţă îi îndepărtau de noi

apăruseră şi nişte ridicoli care
plimbau dragoni în lesă

toate astea până când
din pricina neploii
un nemuritor a spus unei gropi
nu mai pot
recunosc îmi este dor de moarte

atunci totul încremenise
sau era oricum un val sortit prăbuşirii

iubita
se căţăra prin copaci să îşi ascundă
în ultima clipă
iubitul
din sân pentru alt cândva

momentul acela
ţinut secret de toţi zeii
arăta din ce în ce ca o barcă de hârtie
eşuată în cadă

un pitic s-a întors pe cealaltă parte
şi s-a dizolvat în frunze

gata