când bătrânii ferestrelor mi-au cerut de mâncare
le-am lăsat pe pervaz frunze de dafin
amintindu-mi de zilele când
cu o seceră culcam
toate becurile aprinse care ieşeau din pământ
în amintirile mele
toţi cunoscuţii stau chirciţi
doar seara de crăciun devin cel mult
globuri
asta e ceva remarcabil
cum ar fi remarcabil
să începem să spânzurăm oamenii de inimi
bătrânii au înghiţit frunzele
ca şi când cineva din burta lor
le mulina hrana din gură
şireturile lor erau nişte fitile
care se pierdeau sub glezne
privirea mea galopa din toate pleoapele
evitând oamenii adormiţi puşi în catapulte
gata să se ducă la serviciu când se vor trezi
luna se sfărâmase devenind un morman de cărămizi
lângă care aştepta un cărucior de la supermarket
bătrânii ăştia au grijă de balamale ca de nişte tendoane
din când în când mai iese din ele
o culoare albă în formă de porumbel
atunci bătrânii se privesc unul pe celălalt
şi îşi schimbă trupurile între ei
aşa am trecut pentru prima oară
de liniile obiectelor
culorile aşteptau doar un pai
ca să fie supte
a fost ca şi când aş fi intrat
în culisele dimineţii
"Sa incepem sa spanzuram oameni de inima"...nu-mi permit sa ma aventurez in critici pentru ca sunt prea mica :) insa vreau sa va multumesc ptr aceasta poezie frumoasa dar si pentru comentariul lasat, insa nu prea am inteles daca e de bine sau de rau ;))..."poezie saracita de metafore"...Mi-ar face mare placere sa mai stam la o vorba pe mess id ul meu e acelasi cu mail-ul .O zi buna.
RăspundețiȘtergere