nimic nu rămâne neînşfăcat. totul e supus mototolirii. noaptea cade mereu în genunchi la fereastra mea ca să te mângâi, să trec uşor cu mâna peste sufletul tău ca un fier de călcat până dau de tiv şi acolo să schimb mişcarea, imprevizibil. ştiu că noaptea e doar o fundă, ştiu că momentan prefer să pipăi în loc să-mi suflu peste degete şi amprentele să se transforme în lumină.
suntem depărtaţi ca două dungi de pe trecerea de pietoni, nicio alunecare de teren nu ne poate amesteca oasele ca într-un joc maroco.
totul este opinteală. când ni se pare că stăm pe loc de fapt uităm de noi şi atunci ieşim din visare ca după ce am stat ceva mai mult sub apă.
ştii, dacă priveşti în adâncul pietrelor le poţi vedea sufletul cum stă pe ciuci şi aşteaptă. nu ca noi, ne prindem fricile cu bretele şi ne mândrim că suntem lejeri.
iubirea este ce îţi rămâne după ce ţi se taie respiraţia cu lama.
mie imi place poti continoa "incotro duce catre" infinen si ne vom opri candva? http://blogincalzireaglobala.blogspot.com
RăspundețiȘtergeredaniel, nu stiu daca ne vom opri. daca m-am pornit nu ma gandesc la oprire ;)
RăspundețiȘtergeremultumesc de trecere