pe puful piersicii pot să îţi scriu
un adevărat poem
în sâmburele lui să sculptez un castel
cu treizeci de fererstre deschise câţi anii mei
turnuri cât degetele de la o mână
aşezate răsfirat
fiecare cameră va avea picturi cu oameni
care noaptea vor mânca din ce le vei lăsa
pe pervaz
ploaia va cuprinde piersica în palmă
şi va muşca din ea
cerul va deveni albastru
degetele de la picioare îmi vor fugi prin iarbă
ca nişte şopârle
pe puful piersicii pot să îţi scriu
RăspundețiȘtergereun adevărat poem
în sâmburele lui să sculptez un castel
......................ti am zis ca eu am un sambure de piersica la gat.....de acum vreo....cam 3 veri, e un sambure atat de frumos si de mare si de ridat, de mai mare dragu:)bip bip.
:) damia. mi-ai zis si mi-a ramas undeva. ti-am zis ca scriu despre oameni cand ei nu se asteapta.
RăspundețiȘtergeresi eu te iubesc:) multmultmult:)
Pot sa vina clipe in care abecedarele sa ni se para poeme.
RăspundețiȘtergereMa bucura prezenta ta.