mai ştii umbra cu nasturi din foişor
să nu ţi se pară cald
o să deschid toate icoanele sufletului meu
voi sfărâma uşile de sare
toate uşile de sare
o să fie zgomot
şi ne va cuprinde o moleşeală de unt topit
atunci o să te rog
să îţi picuri tot corpul
pe degetele mele
precum ceara de la lumânări
vom avea însemnat cu pixul în palmă
ce clopote să tragem
ce păsări să speriem
ce oameni
ne vom cutremura cât să ne pice
din trupuri
cărămizi în flăcări
pesemne că
atunci
între inimile noastre
nu o să mai fie iarbă roşie
sau degete ieşite din pământ
o să fie în schimb
un vânt ca o herghelie
mie i se pare ca poemul asta este punctul final al cautarii si asteptarii...sau ar putea fi chiar punctul de inceput, daca avem in vedee o poveste circulara.....toate celelalte momente sunt puncte ale unei cautari....elel se nasc din aceasta amintire, si se incheie cu implinirea ei....sau poate e doar interpretarea mea..
RăspundețiȘtergere