textul de mai jos a apărut în revista Bilete de Papagal, no.40, 13 iulie 1930
Don Jazz - Max Blecher
Adevăratul lui nume nu îl știam nici eu. Don Jazz era, evident, o poreclă.
Don Jazz era spaniolul înalt și negricios care venea în sala de mâncare a bolnavilor după fiecare masă și ne povestea despre spectacolele de music-hall din Paris, lucruri extraordinare, sau ne arăta vreo batistă ce-o cumpărase '' très bon marché, n'est ce pas?'' înainte cu o zi.
Întâia oară când a venit ne-a vorbit despre Buenos-Ayres unde profesa avocatura. Ne-a spus multe lucruri ce le cunoaştem din cărţi:
- Ştiţi, la Buenos-Ayres ... femeile ... înţelegeţi ... au săli de aşteptare pentru clienţi ... înţelegeţi, nu insist ... ca doctorii sau dentiştii. Doamna, patroana, în fine ştiţi cine ... vine din când în când şi întreabă al cui e rândul ...
Asta era curat Albert Londres.
Ceea ce m-a frapat la Don Jazz a fost în primul rând abundenţa aceasta de ''înţelegeţi'', pudoarea aceasta ce se ascundea neverosimil în corpul lui mare de copil răsfăţat ca o floare într-un poloboc şi apoi contradicţiile ce existau între diferitele lui componente fizice sau sufleteşti.
(Tusea, de exemplu, contrazicea strănutul. Era serioasă, plină de dogme şi experienţă, o tuse de om bine simţit.
Strănutul era copilăros, comic şi nepotrivit în timp).
Mai mult chiar. Avea organe care se negau între ele sau se certau.
Dacă spaniolul nostru n-ar fi fost construit dintr-o singură bucată acţiunile diferitelor lui organe ar fi alcătuit o serie nesfârşită de asasinate intime.
Inutil de adăugat că gestul îi contrazicea vorba. Îmi aduc aminte, în această privinţă, de felul cum ne-a spus într-o zi că nu poate suferi ciorapii cu pătrăţele: a dus capul înainte ca sub povara unei forţe repezi şi grele, a deschis nervos palma cu toate degetele răşchirate şi tot corpul a luat forma unui semn de întrebare.
- Sunt manii ... e curios... nu-i aşa? ... manii ...
După gest, ciorapii cu pătrăţele făceau parte pentru el din rândul necunoscutelor de ordin metapsihic ce ne impun etica vieţii interioare sau felul cum să ne scobim dinţii. Ei se înrudeau de-aproape şi în linie directă, în alt sens, cu Cerul, Furtuna, Transparenţa, Celula şi Arsenicul.
Vorba însă. aţi văzut, era modestă.
Gestul faţă de vorbă era ca un stâlp faţă de o rugăciune şi invers.
Don Jazz a murit dintr-o contrazicere de natură geometrică în care, bineînţeles, a avut rolul principal.
Iată cum s-a întâmplat: Creierul ţesea un gând spre oricine, lună, un gând ascuţit, fin şi vertical căci, asta o ştie, luna e în sus şi nu de jur împrejur; altfel n-ar fi lună ci un soi de cutremur de pământ.
Mâna însă ţesea un gând orizontal pe care din întâmplare îl ilustra cu un revolver. Glontele a pornit deci de la o tâmplă la alta orizontal, a întâlnit gândul vertical şi la încrucişare Don Jazz a murit.
Doctorii n-au izbutit să descurce acest sistem de perpendiculare.
Berck Plage
August 1929
- Ştiţi, la Buenos-Ayres ... femeile ... înţelegeţi ... au săli de aşteptare pentru clienţi ... înţelegeţi, nu insist ... ca doctorii sau dentiştii. Doamna, patroana, în fine ştiţi cine ... vine din când în când şi întreabă al cui e rândul ...
Asta era curat Albert Londres.
Ceea ce m-a frapat la Don Jazz a fost în primul rând abundenţa aceasta de ''înţelegeţi'', pudoarea aceasta ce se ascundea neverosimil în corpul lui mare de copil răsfăţat ca o floare într-un poloboc şi apoi contradicţiile ce existau între diferitele lui componente fizice sau sufleteşti.
(Tusea, de exemplu, contrazicea strănutul. Era serioasă, plină de dogme şi experienţă, o tuse de om bine simţit.Strănutul era copilăros, comic şi nepotrivit în timp).
Mai mult chiar. Avea organe care se negau între ele sau se certau.
Dacă spaniolul nostru n-ar fi fost construit dintr-o singură bucată acţiunile diferitelor lui organe ar fi alcătuit o serie nesfârşită de asasinate intime.
Inutil de adăugat că gestul îi contrazicea vorba. Îmi aduc aminte, în această privinţă, de felul cum ne-a spus într-o zi că nu poate suferi ciorapii cu pătrăţele: a dus capul înainte ca sub povara unei forţe repezi şi grele, a deschis nervos palma cu toate degetele răşchirate şi tot corpul a luat forma unui semn de întrebare.
- Sunt manii ... e curios... nu-i aşa? ... manii ...
După gest, ciorapii cu pătrăţele făceau parte pentru el din rândul necunoscutelor de ordin metapsihic ce ne impun etica vieţii interioare sau felul cum să ne scobim dinţii. Ei se înrudeau de-aproape şi în linie directă, în alt sens, cu Cerul, Furtuna, Transparenţa, Celula şi Arsenicul.Vorba însă. aţi văzut, era modestă.
Gestul faţă de vorbă era ca un stâlp faţă de o rugăciune şi invers.
Don Jazz a murit dintr-o contrazicere de natură geometrică în care, bineînţeles, a avut rolul principal.
Iată cum s-a întâmplat: Creierul ţesea un gând spre oricine, lună, un gând ascuţit, fin şi vertical căci, asta o ştie, luna e în sus şi nu de jur împrejur; altfel n-ar fi lună ci un soi de cutremur de pământ.
Mâna însă ţesea un gând orizontal pe care din întâmplare îl ilustra cu un revolver. Glontele a pornit deci de la o tâmplă la alta orizontal, a întâlnit gândul vertical şi la încrucişare Don Jazz a murit.
Doctorii n-au izbutit să descurce acest sistem de perpendiculare.
Berck Plage
August 1929
0 buşeli:
Trimiteți un comentariu
Zi ceva de-a busilea sau din picioare