vineri, 29 august 2014

Halldór Kiljan Laxness și poezia ghețarilor

lista completă a autorilor din rubrica poemul săptămânii > aici

Halldór Kiljan Laxness aduce poezia de sub ghețar


Halldór Kiljan Laxness (1902-1988) a fost un scriitor islandez care a debutat la vârsta de 14 ani cu un articol în ziarul Morgunblaðið, pe care îl semnează H.G. La 17 ani publică primul roman, Barn náttúrunnar (Copilul naturii). Începe să călătorească mult, mai ales în Europa, și să își construiască drumul său în literatură, drum de care este tot mai sigur după cum declară în scrisorile trimise acasă. Își ia numele Kiljan în urma botezului catolic primit într-o mânăstire benedictină din Luxemburg. Este atras de literatura suprarealistă, în special de poezia lui A. Breton.

Nu doar românul s-a născut poet. Aflat într-o vizită în România va răspunde într-un interviu (publicat în Secolul 20, an I, nr. 7-8, 1961), întrebat fiind ce l-a determinat să devină scriitor, astfel: De optsute de ani scrisul constituie în Islanda o destindere națională - de la cioban la demnitar
Am ales această poezie, singura găsită sub semnătura poetului în antologia Poezia nordică modernă (Editura pentru literatură, 1968, vol. I), pentru atmosfera creată. S.S. MONCLARE a fost, în perioada interbelică, un vas de croazieră care naviga spre orașele Liverpool - Quebec - Montreal. Mulțimea pestriță, gălăgia, freamătul și, în același timp, singurătatea resimțită, sunt redate obiectiv de poetul care devine, pentru câteva versuri, spectator.
Pe acest autor l-am cunoscut citind la începutul anului romanul Sub ghețar (aici găsiți o postare care vă poate stârni interesul), un roman pe care l-am perceput ca pe unul inițiatic prin subiectul pe care îl tratează. Perioada pe care am parcurs-o atunci a fost, întâmplător sau nu, și ea una inițiatică, fiind la rândul meu într-o călătorie spre un ghețar personal. 

S.S. MONCLARE


Am traversat Atlanticul, înainte, înapoi,
ca și când aș bea o picătură de apă.
Ieșind din mine, am stat cu alții
înăuntrul fumoarului.
Și nimeni nu m-a văzut.
Toți vorbeau de lucruri urgente,
toți în afară de mine.
Aici lenevește în liniște sufletul fără gânduri,
savurând o țigară.

Mult îmi plac domnișoarele de pe punte.
Manichiură, pedichiură!

Epave mărunte se apropie-n joacă și fac câte un semn:
- Nu vrei să ne vezi? Să fim ținta privirii?
Am obosit de atâta văicăreală:
când cheia de sol, când cheia de fa.

M-am uzat ca o stâncă la mare.
M-am uzat de valuri.

În ape extrateritoriale mă amestec des
cu mulți oameni străini.
Totdeauna am cinstit omul multilateral,
mai mult decât pe Dumnezeu Tatăl Atotputernicul, Creatorul
cerului și al pământului, și pe fiul Său, Domnul nostru,
Împreună cu Duhul Sfânt...
Sunt cel mai fericit charlestonist de pe bord.

Copiii oamenilor sunt minuni ale vieții.
La naștere sunt înspăimântător de minusculi,
dar cresc în curând și pleacă departe,
mânați de un dor mânios.
Nu-și mai pierd timpul cu capul pe carte,
ar vrea să devină amanți.
De fiecare pas pe care-l fac mă bucur și eu
căci inima-mi bate-n ceilalți.

(trad. Veronica Porumbacu)

1 buşeli:

  1. Mulțumesc că ai scris aici poezia lui Laxness, mă bucur că o pot citi și eu. E fain că ai inclus și informații suplimentare. Nu prea mă pricep eu la poezie, de-asta mi se pare că ultima strofă nu prea are legătură cu restul, deși ar putea fi o reflecție - chiar dacă, mai înainte, autorul spune că „aici lenevește în liniște sufletul fără gânduri”...
    Laxness este unul dintre autorii mei preferați și m-aș bucura foate mult să fie reeditate cărțile traduse la noi prin anii '60, mai ales „Oameni independenți”. Dacă ar fi luat Nobelul recent, altfel stătea treaba...

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!