Migălosul cronofag. traducând Eminescu

Adrian George Sahlean
Migălosul Cronofag Traducând Eminescu
ed. Mașina de scris, București 2014

vezi alte note de lectură > aici

Propoziția Eminescu tradus în engleză-americană inflamează spiritele înainte de a zice cineva You remain aloof and cold (traducerea versului Tu rămâi la toate rece făcută de Adrian Săhleanu). Știm cu toți destinul ciudat pe care îl are poetul național, moneda noastră spirituală: când este văzut ca poetul nepereche, când poetul răsuflat care nu mai răspunde nevoilor sufletești actuale. Aici trebuie subliniat că modul simplist în care este receptat de către marea masă nu îi face un mare favor. Cum să mai împaci lucrurile când vine vremea traducerii? Atunci, pe lângă problemele specifice legate de autor și epocă, apar problemele generale legate de traducere.
La editura Mașina de Scris a apărut în 2014 Migălosul cronofag. Traducând Eminescu de Adrian George Sahlean (explică Alex Ștefănescu adopția transcrierii Sahlean în defavoarea lui Săhleanu). Încă din primele rânduri simți că ești pe un teritoriu sigur, bogat. Spune același Alex Ștefănescu în prefața intitulată Jurnalul unei aventuri ''el (n.n. autorul) nu este un amator, de genul celor ce cred că entuziasmul ține loc de competență''. 

Adrian Sahlean (A.S. de acum încolo pentru această postare) întoarce pe toate părțile atât rolul traducătorului  ( ce este el, traducătorul: un nou autor?, un coautor?, un avocat responsabil de modul cum este recepționat pe alte meleaguri autorul din care traduce?), cât și obligația ca între traducător și opera tradusă să existe o afinitate care să depășească granițele unei simple aprecieri livrești. Așa poți începe să înțelegi de ce primele traduceri din poeții români au fost făcute de către A.S. în mediul atât de drag suprarealiștilor: visul. Debutul maratonului adevărat (așa este văzută traducerea Luceafărului) s-a petrecut ''într-o stare emoțională intensă'' (tensiunea ca imbold artistic), ''dar...întâmplătoare'' (hazardul obiectiv?). Cu alte cuvinte, ''îndrăzneala'' de a-l traduce pe Eminescu a venit atunci când interiorul său (al traducătorului) a trecut, fără să-și dea seama, lăsând doar niște vise drept semne, spre alte nivele afective. Cu alte cuvinte, a venit când a trebuit.
Capitoul doi, numit Agonie și Extaz. Frământările traducătorului, redă cu lux de amănunte (și nu o să stric eu plăcerea fiecărui cititor de a descoperi singur) această stare, spirituală aș zice, această trăire care l-a dus pe A.S. la o descoperire esențială (și personală) în problema traducerii lui Eminescu. Prin abordarea de către ceilalți traducători a unui vocabular sofisticat-intelectualist, a unei formulări arahice excesive, ''spiritul'' eminescian se pierdea, acesta, ''spiritul'' eminescian, stând într-un vocabular (în aparență simplu), cu o sonoritate aparte. Cum să traduci muzicalitatea atât de specifică unei națiuni, aceasta a fost lupta în fața căreia A.S. nu a zis nu, cum au zis înaintașii despre posibilitatea traducerii lui Eminescu.

A.S. nu îi uită pe specialiști, în capitolele următoare descriind greutățile cu care s-a confruntat atunci când a trebuit nu doar să îl traducă pe Eminescu în engleză, ci să-l reconstruiască conform mediului străin în care îl prezenta, fără să piardă cele două autenticități ale poetului: cea românească și cea proprie, eminesciană. Probleme legate de sonoritate, de echivalență sau identitate, de prozodia specifică a limbilor, etc., sunt redate clar și pătimaș, simplu nu simplist, autorul nesfiindu-se să vorbească și despre chestiunile mai personale cum ar fi visele (după cum am văzut) sau întâmplările care l-au adus aproape de anumite variante ale traducerilor. Suntem martorii unei acaparări, a unei confiscări a lui A.S. de către acest maraton, care devine misiune și poate (sper să nu par deplasat) destin.

Este o carte care ar trebui să fie eveniment dar, cum menționam la început, este atât de greu să abordezi tema Eminescu în România (și pentru România) încât oficialitățile au decis să închidă ochii la orice inițiativă care vizează numele poetului național, chiar și atunci când aceasta redă un unghi plin de noi sensuri, abordat în trecut neavantajos. O misiune care militează pentru valoarea spirituală a României peste hotare, ar trebui altfel primită și încurajată. Dar ce e de făcut azi când forurile internaționale cer depășirea sentimentului național? Rămâne bucuria că în acest context, astfel de gesturi mai găsesc încă oamenii potriviți să le recepteze apoi să ni le redea și nouă, aducând în același timp speranța că într-o zi ... .

Notă biografică Născut în România și naturalizat în SUA, ADRIAN GEORGE SAHLEAN (anterior

sursă foto: internet

Săhleanu) deține diploma de Master's în filologie engleză și spaniolă (București, 1975) și psihanaliză (Boston, 1995), obținând ulterior și certificarea clinică de psihanalist (2002). Ca traducător în limba engleză, dl. Sahlean semnează trei volume de poezii, un volum de povestiri, și un volum de memorialistică diplomatică, fiind și autorul unor eseuri despre traducerea literară.
(nota biografică este preluată din cartea proaspăt apărută).