marți, 14 decembrie 2010

paşi pe urme

trebuie
să ai înălţimea necesară
pentru a vedea un om
în formă de vârf
sau
în formă de coloană
ce merge în plămânii lui Dumnezeu

deziluziile vin din împachetarea luminii reflectate
într-un tablou viu colorat
şi refuzul de a îmbrăţişa
un munte doar pentru că
are bolovani care ţi-ar putea răni
drumul de la
umărul drept la cel stâng

drum care poate să treacă prin piept

orice femeie
este
o vânzătoare a ceva ce nu îi aparţine
pe o alee plină ochi de umbre care îi sunt comode doar
refuzul
o proprie baricadare într-o cameră
semi obscură tocmai bună la developat
murături

până la urmă
orice bărbat înalţă un zmeu
când iubeşte cu adevărat
şi asta îl verticalizează până în măduva oaselor

sunt momente
când are senzaţia că a mai mers pe acolo
că ea
este un cerc infinit

iubirea poate crea senzaţia
de capcană
sau poate să îţi întărească sentimentul
că aşa ceva nu este posibil
adică
o sinucidere cu sentimentele tale
în care nu crezi nici tu
când ecourile au venit la tine
aşa cum ţi-ai dorit

mereu se sfârşeşte aşa
la braţ cu propria părere
păşeşti pe nisipuri
în interiorul lor


din volumul
Convoi de tăcere

1 buşeli:

  1. dupa sinuciderea sentimentelor,ecourile raman?pasii se arata din ce in ce mai siguri totusi.

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!