Poeziile premiate în cadrul concursului de Poezie STRADA MARE (III)

La concursul de Poezie STRADA MARE având ca temă Himerele Asfaltului
Premiul II ( răsplătit cu cartea Palma - Cristos Tasilokas de către ed. Litera  )
 

Adelina – Gabriela Clondir        

Activitate literară:

- premiul al II-lea la Concursul "Metafore Călărăşene", ediţia I, 2012;
- premiul al III-lea la Concursul de Debut al editurii Litera, 2012;
- premiul al III-lea la Concursul Naţional de Creaţie literară "Petre Ghelmez", ediţia a X-a, 2012;

- premiul I la Concursul Naţional de Creaţie Literară şi Plastică „Universul Imaginar”, secţiunea de Creaţie literară, ediţia I, 2013;

- premiul al II-lea la Concursul Naţional de Poezie „Teodor Murăşanu”, ediţia a XV-a 2013;

- finalistă în cadrul Concursului Naţional de Creaţie Literară „Vasile Alecsandri”, Bacău, ediţia a VII-a, 2013;

- premiul I la Concursul Naţional „Autori: Copiii! – lumea ca metaforă şi culoare”, secţiunea Poezie, ed. XXXVII-a, 2013

Antologii:

- debut literar în Antologia„A treia carte. Poezii" a Cenaclului „Lira21”, editura ArtBook, 2012 (selecţie Cristina Ştefan);

- apariţia poeziei „Aimeé” în Antologia Concursului Naţional „Romeo şi Julieta la Mizil”, ediţia a V-a, 2012

- apariţia a trei poezii în Antologia „Infinitul Iubirii” a Cenaclului „Arta Conversaţiei”, editura Măiastra, Târgu Jiu, 2013

- apariţia a patru poezii în Antologia „Crai Nou” a Concursului de Creaţie „Vasile Alecsandri”, Bacău, ediţia a VII-a, 2013

 

Notele obținute la concurs  

                                            Raluca Neagu 9,5

                                                   Marius Surleac 5.5

                                                        Marian Dragomir 8,9

                                                                       Ovidiu Raul Vasiliu 10

                                                                                           Ștefan Ciobanu 9

cu toţii, desculţi

(azi scriu din mersul pe stradă)

văd pe bancă o bătrână sprijinită în paginile

unei cărţi jerpelite de minciuni ale lui dumnezeu

îţi ţine coatele în semn de ultimă fărâmă de speranţă

luptă cu ea împotriva cerului descusut azi noapte

de fulgere cu acustica într-un fundal sonor apropiat pământului

încă mai crede că mântuirea stă agăţată de-un cuvânt scris cu majusculă

omega rămâne marginea lumii aşa cum îi cere credinţa

dar finalul e mâzgălit în ceară de albine cu litere ilizibile

distorsionate de ploaia fină ce-i brăzdează

ochelarii cu lentile cilindrice

paşii opriţi alături îi sunt traşi printr-o lesă roşie şi

mi-am privit atunci propriile glezne înfăşurate în libertate

mă întreb

unde şi-a lăsat dumnezeu tenişii

după ce i-a murdărit de noroiul dansului în ploaie

probabil i-a pus la uscat pe sârma de rufe

exact deasupra capetelor noastre

lângă pensulele de pictat lumea

e 9.52

întârzii în drumul meu spre nicăieri dar nu contează

sunt singura care nu merge desculţă

glosă

încă 60 de metri de oameni

altă scară rulantă altă uşă de metrou aşteptă deschisă, hai, urcaţi

poate se vor scurge alte zeci de minute în care ne jucăm de-a v-aţi ascuns

printre ploaia aşezată pe sub streşini

***

încă 60 de metri de oameni

un val de nestăvilit de aglomeraţie care picură necunoscut pe străzi

aud vocile răsunând monoton

sunt aceiaşi oameni trişti cu aceleaşi lacrimi în ochi

îşi scobesc în carnea gândurilor

caută să fie mai aproape mai aproape mai aproape de ce

altă scară rulantă altă uşă de metrou aşteaptă deschisă, hai, urcaţi

urcaţi dracului odată şi nu vă mai pierdeţi în prostii

vuieşte subteranul de furnici care aleargă

disperate după ultima fărâmă de timp pentru proviziile de iarnă

îşi aranjează cravatele ca nişte afacerişti

ceasurile rămân fără baterie şi se opresc

din goana lor demenţială în cerc

poate se vor scurge alte zeci de minute în care ne jucăm de-a v-aţi ascuns

fiecare secundă rămâne încapsidată în răşină în cutiuţă în album

peste ani vom face expoziţii la muzeu

cu florile presate sub sticla grindinii de noaptea trecută

printre ploaia aşezată pe sub streşini

s-au liniştit ultimele urme ale potopului

pământul răsuflă greu

furnicile au reînceput munca

timpul se înmagazinează în cămări

noi mergem să-l furăm

mâine

mâine ne jucăm de-a v-aţi ascuns sub frunze

***

printre ploaia aşezată pe sub streşini

poate se vor scurge alte zeci de minute în care ne jucăm de-a v-aţi ascuns

altă scară rulantă altă uşă de metrou aşteaptă deschisă, hai, urcaţi

încă 60 de metri de oameni

de vânzare, locuinţă gratis

am mii de străzi în faţă

un labirint de vieţi

nu ştiu unde duce

nici măcar una

numai case şi şi vânturi şi chipuri

oameni trişti îngânduraţi rupţi de sufletul lor

la numere impare stau

cei care-şi spun poveşti de dragoste

înainte să adoarmă

păcat că vorbesc cu propriile umbre

unii poate plâng sau mor de foame sau îngheaţă

privind prin geamurile nespălate

câte iubiri pot trece pe stradă

la numerele pare au mai rămas doar câţiva bătrâni

ei şi-au trăit fericirea cât au putut

dar au murit odată cu verigheta desperecheată

lăsată în sicriul putrezit deja

restul locatarilor îşi bântuie lacrimile unii altora

dezgolindu-şi dinţii ca nişte lupi hămesiţi doar

ca să poată ţipa

şi strângând apoi buzele pentru a încuia

cuvinte înăuntrul laringelui înroşit cu fierul

îi aud din stradă cum tac şi tac atât de tare

am scos uşa din balamale când am încuiat

şi-am pus un afiş cu "de vânzare, locuinţă gratis"

o milă de vânturi îmi bate obrajii

uscând ultimele fărâme de ploaie

iar eu

am mii de străzi în faţă

un labirint de vieţi

nu ştiu unde duce

nici măcar una

sângele nu curge întotdeauna la sfârşit

"Mă uit în sus, sunt printre stele,

stele reci ca picioarele mele" (Alexandrina - "Aproape")

străzile sunt roşii

felinarele fosforescente luminează apusul

sau poate e invers

soarele mi-e frate când îl văd murind în fiecare seară

renăscând din propria carne arsă ca o pasăre phoenix

aceeaşi care a dat foc avioanelor din hârtie

răpite de vânt

îmi construiesc aripi din vieţile oamenilor pe care îi iubesc

şi-ntreb cerul dacă Icar ar fi mândru de mine

mă agăţ de-o ramură ca să mă urc fără scară

la tavanul de care se-agaţă toţi aştrii când cresc

dedesubt oamenii mă privesc făcându-şi cruce

ei nu înţeleg că eu n-am înnebunit, nu

eu sunt acelaşi om dintotdeauna

ei sunt cei cărora le e frică de înălţime

eu sunt doar fetiţa căreia îi e frică de întuneric

zgomotul monezii aruncate de un trecător trezeşte norii

şi începe ploaia

auzi la el,

vrea să-mi decidă şirul vieţii dând cu banul