alexander

Cenaclul Marin Mincu

2012-01-30T22:47:00.005+02:00

ce minciuni mai scrii poete

2012-01-29T01:27:00.002+02:00

ce minciuni mai scrii poete

cum îți zboară porci prin inimă sau despre

oceanul ce-și are malul la tâmpla ta ca un colț de pâine

despre gloanțele cu fereastră prin care te putem vedea

ieșind din sânii unei femei adormite

sentimentele tale sunt niște chiloți nespălați

din ochi ți se scurge igrasia

ridică-ți jobenul să vedem șobolanul

cum ți-a mâncat tot părul

poete viața e puțină și te ia de cap

ca suta de votcă

alunecă pe lanțul de macara

și du-te acasă

nu este nici asta seara când vei muta luna din loc

iubita mea cu nori în ceafă

2012-01-26T00:19:00.001+02:00

iubita mea
pâinea mea cea de toate zilele
m-a vizitat odată când eram copil
a mers lângă mine pe o stradă
zgomotul pașilor ei scutura frunzele
atunci am învățat plăcerea
de a lăsa capul pe spate și a mă uita la coroanele copacilor

câtă liniște în ceafă ce simfonie de o secundă

suntem tot un fel de gândaci
doar că pe noi nu ne ia nimeni în palmă

țin bine minte ziua aceea
ca pe propriu buzunar unde găsesc acum
cheile și un pachet cu gumă de mestecat

de atunci au trecut mulți nori peste girafe
poziția ghemuit este poziția soldatului din mine
poziția frigului și a frunzelor
a amintirilor a dorințelor

Pariu pe Prietenie, 29.01.2012

2012-01-25T13:09:00.000+02:00

Pariul pe Prietenie este modulnostru de a răspunde ‘’puterii’’meschine care conduce cu spatele la oameni, în fugă şi cu indiferenţăla vocea care strigă în noi ca dintr-o mină, care vrea să respire curat, să fierespectată, să simtă mirosul florilor, atingerea celui de alături, care vrea săse oprească în loc, să rămână în ţara lui şi să trăiască omeneşte.

Noi vrem să ştim că trăim, de aceea amconstruit un loc o dată la două săptămâni, în care artişti, interpreţi,scriitori, se alătură cu drag punând inimă peste inimă, pentru a oferi timp depatru ore, un spectacol mereu spontan, nerepetabil, neregizat. Tocmai acest lucru atrage şi dă un famec aparte Pariului pe Prietenie.

Pe 29 ianuarie 2012, la ora 18:00, câţiva dintre invitaţi şi organizatori îşi vor exprima solidaritatea cu protestele românilor dinaceste zile, Alex Turcu va avea unmoment numit ‘’Alţi farsori, alţi gugumani’’, iar Sorin Teodoriu un altmoment care probabil se scrie acum. Protestul va continua prin cântecele formaţieiCafea Amară, iar scena va rămânedeschisă în acest sens. Ion Marinescu,Mirela Ileana Tolbaru şi Corina MariaScutaru vor completa segmentul muzical al edţiei. Partea literară va cuprinde lansarea volumului ’’Îngerii din Moscopole’’ autoare Catia Maxim şi un grupaj poetic, autoare Carmen Watkins.

Vă aşteptăm duminică 29 ianuarie 2012, dela ora 18:00, la club Mojo, strada Gabroveni nr.14din Bucureşti, să protestăm cu prietenie, prin muzică, literatură şi prin rememorarea valorilor noastre autentice.

Intrarea este liberă şi nu se fac rezervăritelefonice.

nu sunt cine știu

2012-01-19T00:37:00.001+02:00

azi am observat pentru prima oară că

fără ochelari privirea nu mai e așa declară

ochii mei cu funde

își împreunează mâinile la spate

și apucă drumul melcilor

poate voi ajunge să văd prin pleoape

ca în nopțile de dragoste

cu inima ca o gheară de vultur

și se va deschide pieptul unui rănit

săi îi ud florile de pe pervaz

făcând glume pe seama celor care vor trecepe stradă

carneaa început să o ia pe altă rută

îmi spune umbra proaspăt întoarsă de pecâmp

ochiiau abandonat pumnii din ouă

pumniidin semințe deși masa este pusă nimeni nu se mai așează să înfulece

în tot acest timp pregătește de mâncarefără oprire

ca și când ar respira

doar amintirea că cineva ne acoperea cubolovani în timp ne sărutam

îmi mângâie transpirația când mă trezescbrusc noaptea

și pentru câteva secunde

nu sunt cine știu

gândurile mele de pată

2012-01-18T11:38:00.000+02:00

calul meu sărea peste macaralele căzute ca la hipodrom
se apleca periculos la viraje ca o motocicletă de curse
când trecea peste tablele de şah copitele lui dădeau drumul
unui ecou infernal

a mai fost văzut prin codurile de bare
în stropii de ploaie în sfârcuri
pe spinarea gloanţelor aflate în zbor spre victime

în burta lui liniştea făcea dragoste
purtam şapcă intram într-o cofetărie cu clopoţel la uşă
ea mă aştepta la o masă de culoarea râului

acum suntem tineri
mi-a spus
dar cu timpul ne vom lăsa în genunchi
săruturile noastre vor deveni copite

în tot acest timp calul meu era văzut
pe sprâncenele morţilor
la manifestaţii
pe terenurile de sport molfăind din mingiile sparte

de se vor cutremura munții

2012-01-16T23:00:00.002+02:00

din dreptul degetelor ca de la o fereastră
îmi zâmbești

îmi pui în palmele murdare
un măr de catifea pe deasupra noastră
un braț de macara mută un cub de ciment în alt con de umbră

câinii ploii
câinii lichizi
ne vor însoți tot timpul
la nevoie
vor lătra la noi în portavoce
de se vor cutremura munții

ca un bebeluş

2012-01-16T10:52:00.000+02:00

ne putem crede pe cuvânt respiraţiile
şi să repetăm în vis aceeaşi lună

de ce sa nu recunoaştem
este cald ca-n burta unui animal

ne pierdem pe străduţele lăturalnice
care se depărtează de linia vieţii din palmă
ne suim în primul copac ieşit din umăr
trecem de plutele şi bărcile de pe primele ramuri
ajungem deasupra stelelor
deschidem întunericul cu ţipătul nostru

în timp ce la rădăcină
o ploaie de pietre plânge ca un bebeluş

Facem 3 ani

2012-01-13T11:35:00.003+02:00

Pariu pe Prietenie alătură literatura muzicii folk în spectacole de aproximativ patru ore, de două ori pe lună, duminica. Într-un club din Bucureştiul vechi, artiştii, interpreţii, poeţii vin de drag, iar intrarea publicului este liberă.

Pariem. Credem că se poate. Credem în valoare, în emoţie, în prietenie. Ne bucurăm alături de cei cărora le apar volume sau albume, organizăm lansări, râdem în hohote, suspinăm în acorduri lirice, aplaudăm din tot sufletul, ştim şi spunem că prietenia este o forţă. ,,Dacă nu voi mai avea timp să vă spun că am câştigat / căutaţi-mă în ochii celor ce o secundă au crezut în mine!” este un vers din poemul Pariului.

Pe 15 ianuarie 2012 se vor împlini trei ani de când se scrie cu întâmplări, această poveste frumoasă. O vom celebra cum se cuvine, alături de partenerii, prietenii, invitaţii, spectatorii noştri dragi.

Vor participa (în ordine alfabetică): AlexTurcu, Alina Manole, Andrei Păunescu, Trupa Cantos, Clara Mărgineanu, EugenAvram, Ioana Pânzariu, Laurenţiu Ghiţă, Mihai Napu, Ovidiu Mihăilescu, OvidiuScridon, Radu Pietreanu, Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu, Ştefan Tivodar,Teodora Ionescu.

Aniversarea celor trei ani de Pariu pe Prietenie va fi marcată şi în planvirtual, înregistrările putând fi urmărite pe http://www.livestream.com/bocanculliterartv

Vă mulţumim tuturor pentru modul în care aţi răspuns până acum invitaţiilornoastre. Sperăm ca obiceiul de a ieşi din case duminica seară să se păstreze şisă ne întâlnim cât mai mulţi ani de acum înainte.

Vă aşteptăm duminică, 15 ianuarie 2012, la aniversarea celor trei ani de Pariupe Prietenie la Clubul Mojo, strada Gabroveni nr.14 din Bucureşti, începând cuorele 18:00

Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.

Clara Mărgineanu şi Sorin Teodoriu
adresă de email: sache_st@yahoo.com

flori de flamă

2012-01-12T22:42:00.000+02:00

la petrecerea câmpenească

soarele se aude ca o bormaşină
nici nu ne înţelegem unul pe celălalt
ne pişcăm cu zâmbete până la os

din când în când printre noi
trec copiii în care am locuit
tăcuţi şi sprinteni
ca nişte vulturi

în rest suntem liberi ca nişte şobolani sub pământ
înmulţindu-se printre cabluri
murind printre florile de flamă

bila de cârpă

2011-12-27T12:16:00.002+02:00

cu un capsator ţinut în zăbrele şi lăsat moştenire
de o mână care s-a reabsorbit în întuneric
controlorul aleargă prin tren
după ferestre uşi canapele oameni bagaje
care aleargă toate precum un cântec de cocoş

cureaua care îi ţine geanta aleargă gâfâind pe pieptul lui

odată cu trenul aleargă şi peisajul pătrăţos lipit pe fereastre ca un afiş
unde se vede cum aleargă un cal în ochii căruia se vede cum aleargă iarba din care e construit
etaj cu etaj

prin iarbă alergăm noi
palmele noastre subţiri ca nişte foi de ziar
nebune ca nişte incendii
aleargă aleargă aleargă
în cerc
(cu toţii ştim că dacă intri în cerc
dispari)

soarele aleargă şi el după alergătorul nevăzut
care poate fi o bilă de cărpă ce se rostogoleşte
şi în care aleargă bile de sticlă

toate astea
în faţa unui ATM în care nişte bani aleargă spre fantă

în mine este un zid

2011-12-23T22:52:00.004+02:00

în mine este un zid
pe care din câteva linii este desenat un omuleţ
nu are gură
lăsând loc ochilor să fie mai mari
mai expresivi mai hulpavi

îşi duce viaţa simplu
sparge geamurile uzinei din apropiere
şi fuge cu picioarele lui ca două şireturi
imită legănatul florilor
aruncă limbile ceasului ca un adevărat atlet

merge foarte mult timp
stând totuşi pe loc

visează cu ochii deschişi
în care se pot vedea clar nişte munţii desenaţi
de mintea lui schematică

când adormi în braţele mele
iese tiptil simţind mirosul sânilor tăi
se urcă pe umărul tău gol luminat de lună (uneori)

şi sare şi sare şi sare
încercând să plonjeze în tavan
ca într-o mare

drobul de soare

2011-12-23T22:13:00.003+02:00

facut de: ana
dupa poezia mea

drobul de soare

ne creştem paşii ca pe nişte copii
în căuşuri de lemn

ne mângâiem mortul din oglindă

mortul din ceas

mortul din mâncare

mortul cu o cravată pe limbă

ne cade ştecărul din inimă
îl băgăm în debara
în locul lui punem unul de cârpă

ne cad stelele în glugi
şi peste umerii de cărămidă

ne vor exploda oasele
carnea se va transforma în întuneric

dar eu te iubesc
iubirea este un drob de soare
ţine cât o pleoapă

dar nu-s de vină eu

deasupra norilor rămân mereu capetele girafelor

drobul de soare

2011-12-18T23:36:00.000+02:00

Decembrie 11, anul 2011 - cronica si puncte de vedere

2011-12-15T11:24:00.000+02:00

Cronică semnată de Sorin Teodoriu

Încep cea de-a treia cronică Pariu pe Prietenie - 11 decembrie 2011, poate de data asta... Pe restul le-am şters, sunt lucruri care ţipă în mine şi pe care încerc să le ascund, să nu jignesc fiinţe care aduc la înfăţişare cu omul, nu dintre cei care au fost duminică, alţii, cei care denigrează de la distanţe mai mari sau mai mici. Chiar dacă astfel de indivizi teoretic nu pot fi jigniţi pentru că nu au conştiinţă… e ca şi cum ai striga măgarului că este măgar sau porcului, porc. Nu merita adusă vorba despre ei acum, în ajunul Crăciunului, după o seară de duminică atât de închegată, de frumoasă și nu vreau să le demonstrez aici și acum ipocrizia şi falsitatea caracterului lor, viitorul o s-o facă în locul meu.

Duminică am urcat devreme în mansarda clubului Mojo, am întins cablurile pe ritmuri tari de muzică, nu ştiu ce fel de muzică, nu am recunoscut nicio melodie. Într-un colţ o fată în rochie albă îşi serba ziua de naştere, primea cadouri şi flori, oferea bere.

Mai repede decât îmi închipuiam au început să apară cei din public, erau vizate mesele centrale, oprisem şi eu două pentru invitaţii Clarei Mărgineanu şi Carmen Trocan. Se încheia cel de-al treilea an de Pariu pe Prietenie, aniversarea nu. Aniversarea urmează în ianuarie, pentru că povestea a început tot într-o duminică, pe 18 ianuarie 2009, la Papa la Şoni. Menirea evenimentului a fost şi a rămas aceeaşi, să pună în valoare potenţialul creativ al artiştilor mai mult sau mai puţin cunoscuţi, fie scriitori, muzicieni, actori, iar ei să interacţioneze cu publicul obişnuit.

Cu siguranţă cei care citesc acum cronica ştiu mansarda Mojo, de scena clubului s-au folosit spirite vii şi spirite moarte, pentru că unde se găsește grâu există întotdeauna şi neghină, este în firea lucrurilor, iar noi am funcţionat după regula demodată de a crede în om şi în evoluţia lui, era deci inevitabil să cădem şi în capcane. Organizatorii Pariului nu consideră evoluţia o expresie a inerţiei, dimpotrivă, ea trebuie lăsată să se manifeste firesc, nu poate fi planificată ori poruncită, nimic din ce este normal nu poate fi grăbit. Iar buruienile au luat regula noastră drept greşeală, s-au folosit de ea şi de noi, dar este un risc pe care noi ni l-am asumat acum trei ani.

Afirmarea nu este un proces finit care odată obţinut nu se mai pierde, iar publicul este un barometru extrem de sensibil şi sofisticat, simte onestitatea artistului mai mult decât vă puteţi închipui. Cei care s-au folosit de cuvintele noastre (emisiuni, prefeţe, cronici), de aparatura noastră (fotografii, înregistrări video, televiziuni online), cei care şi-au subliniat numele prin noi ca apoi să denigreze, mai devreme sau mai târziu or să-şi dezvăluie faţa, iar atunci sfârşitul carierei va fi iminent.

Puţini ştiu că al doilea nume al buruienilor este zîzanie (originea cuvântului vine de la zâzanie-ceartă, o singură literă diferă), iar acţiunea oamenilor-buruieni este previzibilă, odată atins obiectivul, şterg din CV-ul personal numele celor care i-au ajutat, apoi inventează zvonuri, fac gesturi amicale, orice doar să distrugă. Este menirea lor și astfel apar pseudo_scriitori, pseudo_muzicieni, pseudo_oameni. Nu durează mult, minciuna iese la suprafață la fel cum iese untdelemnul din apă, chestie de timp. Ca și adevărul despre doamna care a telefonat unui invitat, s-a dat drept organizatoare a Pariului pe Prietenie și i-a transmis să vină după miezul nopții, cam aici s-a ajuns.

Uite că tot la buruieni am ajuns... dar nu mai șterg. E greu să scrii altceva decât simți, iar eu nu pot spune că totul e bine, atunci când nu e. Proza sau poezia ajunge la inima cititorului numai dacă autorul este cinstit în primul rând cu el însuşi, altfel nu. Să trecem peste moment, să revenim la ce este frumos, la prietenii Pariului, la ediţia de sfârşit de decembrie 2011 care a fost aglomerată, atât de aglomerată încât nu am reuşit să asigurăm spaţiu pentru toţi artiştii veniţi să ne colinde. În ordinea apariţiei au fost Ştefan Tivodar cu trei melodii în primă audiţie, dacă veţi urmări înregistrările sunt compoziţii de maximum două săptămâni, Mihaela Scarlat cu câteva epigrame şi poezii proprii (Mihaela este o prezenţă care s-a integrat de curând Pariului şi mă bucură), Alex Turcu şi Ştefan Ciobanu într-un fel de periplu prin închisorile comuniste în perioada Crăciunului. S-a afirmat că programul lor a fost prea lung, că ar fi trebuit împărţit în două şi poate aşa este, eu însă cred că divizat şi-ar fi pierdut impactul. Poate nu a fost bine ales momentul, fiind ajunul Crăciunului publicul voia în primul rând distracţie, reascultaţi înregistrarea şi o să înţelegeţi de ce a fost nevoie de acest remember şi cred că ar trebui repetat şi cu altă ocazie. Ce au realizat ei este în fapt un minispectacol compact, cu mare încărcătură emoţională (gândiţi-vă numai că oamenii aceea care au murit în închisori pentru că au avut un crez bine definit, iar duminică ne-au colindat peste timp prin intermediul lui Alex şi Ştefan).

Mirela Lungu şi Cristina Cârcei au prezentat cartea Biografia coapselor, poemele alese au pus în valoare scriitura Mirelei prin talentul actoricesc al Cristinei. Încă odată se dovedeşte că un text îşi poate dubla valoarea printr-o bună recitare. Felicitări Mirela, felicitări Cristina Cârcei!

Am primit în dar colinde de la Mirela Tolbaru, Daniel Făt, formaţia Rapsotree cu Radu şi Mihai Mitrea, Alexandra li s-a alăturat gemenilor şi au interpretat împreună o melodie semnată Alina Manole. În formă maximă Daniel Făt, cu greu a fost lăsat de public să coboare de pe scenă şi am sperat până în ultima clipă să îl pot rechema pentru un al doilea moment. Nu am reuşit.

Am ascultat un text scris de Helena Corogoda, din nefericire nu a fost gustat de public şi nu ştiu dacă de vină a fost calitatea textului sau forma lui de prezentare.

Trupa Vacanţa Muzicală cu Radu Pietreanu şi Mihai Napu a fost formidabilă, au binedispus publicul, nu se mai terminau aplauzele. Bine alese cântecele, foarte antrenante, cu refrene cântate de public (ca şi momentul Daniel Făt). Vreau să mai subliniez un lucru care mi se pare aparte, un poem scris şi recitat de Radu Pietreanu - dacă nu ştiţi despre ce e vorba, ascultaţi-l pentru că este o scriitură de cinci stele.

În final ne-au cântat Andrei Păunescu, Mihai Napu şi Jelena Milovanovic din Serbia. Ne-a surprins plăcut apariţia lui Andrei şi a Jelenei, cântecele lui Andrei au căpătat, prin această voce feminină, valenţe noi. Prezenţe carismatice au reuşit să atragă atenţia celor prezenţi, deja publicul Pariului se combinase cu publicul următorului eveniment și cu toții erau atenţi la ce se cânta pe scenă. Felicitări şi sperăm să ne mai facă astfel de surprize.

Deci Open Stage a funcţionat din plin şi cu artişti de nota zece, cum ştiţi, pe afiş nu erau anunţaţi Daniel Făt (venit special din Brașov pentru a ne colinda), Andrei Păunescu, Jelena Milovanovic Mirela Tolbaru, Ştefan Tivodar.

Din păcate nu a mai fost timp să urce pe scenă Ioana Pânzariu adică jumătatea trupei Zări, Ovidiu Scridon - partener al Pariului şi proaspăt întors din State, Claudia Minela, Călin Costache. Vă cerem încă o dată scuze, nu a fost voința noastră. Spaţiul pe care îl avem pus la dispoziţie de clubul Mojo se termină la ora 22:15 după aceea vine publicul următorului eveniment, cu rezervări şi altfel de lucruri.

Mai vreau să amintesc de bradul împodobit de Claudia Minela, îl puteţi vedea în înregistrările video, ne aflăm în pragul sărbătorilor de iarnă şi Claudia a dorit să sublinieze acest lucru. Pentru cine nu cunoaşte un detaliu, ideea evenimentului care mai târziu s-a numit Pariu pe Prietenie, mi-a venit după ce am participat la un spectacol intitulat Singurătăţi în noaptea de Crăciun, Clara Mărgineanu şi Maria Gheorghiu în Art Jazz Club. Dacă nu aş fi fost atunci acolo, în acea noapte de poezie şi muzică folk, poate Pariul pe Prietenie nu ar fi apărut.

Acestea fiind spuse vă doresc tuturor sărbători fericite alături de cei dragi, buruienilor le doresc maturizare grabnică, viaţa e scurtă și trece oricum, fie că eşti bun sau rău, fie că te consideri pseudo-Baniciu, pseudo-Eminescu sau pseudo-Shakira. Tuturor la mulţi ani!

Maria Gheorghiu - Singuratati in noaptea de Craciun

Asculta mai multe audio diverse

Sorin Teodoriu

Claude Sernet

2011-12-15T10:01:00.000+02:00

Prospect

Stradă de curând

inventată în care

copilul Isus vinde cărţi

postale ilustrate cu vederi din

Orient, gândesc mai departe Fe-

cioară Maria profesiunea de sfână

azi nu mai e rentabilă prin Mica Publi-

citate se caută lucrătoare de fabrică

trotuarul merge cu saboţi de lemn

totuşi nu eşti în Olanda tavernă

sau cântec înflorit în sub-

sol un tramway electric

trece spre Damasc

(Integral nr.5 1925)

scrisoare deschisă

pe bulevardul acesta cresc copaci automaţi

şi stelele obişnuite au apărut avioane.

vântul se priveşte în oglinda vitrinelor albe

clipa care trece e un automobil de 60 HP.

reclama unei fabrici de becuri electrice

luna.

ai putea câştiga 2 dolari pe zi vânzând ziare

la starea civilă s-au înscris industrii noi şi un trust.

iată-l pe domnul Rokfeller întorcându-se

acasă ca un lucrător

viaţa e simplă şi cinematografele ieftine

tu ce mai faci scumpul

meu Stephan Roll.

(Integral nr.9 1926)

Pariul pe Prietenie dinaintea sărbătorilor

2011-12-09T05:00:00.000+02:00

Duminică, 11 decembrie 2011, de la ora 18:00 la clubul Mojo din București din strada Gabroveni numărul 14, vom ține Pariul pe Prietenie dinaintea sărbătorilor.

Tradiţia este un fenomen deosebit de important pentru cultură, ea face posibilă continuitatea valorilor şi oferă premise pentru realizarea inovaţiei culturale. Nici noi nu putem fi altfel, așa că în spiritul sărbătorilor care încheie anul 2011, vom organiza împreună cu voi ultima ediţia din acest an a Pariului pe Prietenie.

Va fi o ediţie deloc uniformă, dimpotrivă. Vom primi colindele la început și gândurile voastre, pentru că vom începe cu Open Stage, vom avea un moment intitulat Pe Crucea Ta, gânduri din temniţă în interpretarea lui Alex Turcu şi Ştefan Ciobanu. Vom avea o prezentare de carte Biografia coapselor, volum lansat de curând de poeta Mirela Lungu și nu voi dezvălui numele actriţei care va lectura, de pe site-ul Bocancul Literar o vom asculta pe Helena Corogoda. Pe segmentul muzical vom avea Rapsotree, Vacanţa Muzicală, Ştefan Tivodar şi alte câteva surprize

Așadar vă așteptăm în clubul Mojo din Bucureşti, strada Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de magazinul Cocor.

Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.

Detalii: http://www.bocancul-literar.ro/Forms/CreatieLiterara/DetaliiCreatie.aspx?id=26816

Harta locaţiei

Vizualizaţi Pariu pe Prietenie pe o hartă mai mare

dăm cu mopul peste cioburi

2011-12-07T23:30:00.001+02:00

întunericul nu se va duce niciodată la culcare
degeaba tăiem mărunt
ca pe zarzavat
respiraţiile

va sta în jurul nostru
ca un copil pe lângă cutia vie cu jucării

sperietorilor de pe câmp
le curg cuţite prin paie
păsările sunt despicate şi din ele ies
zgripţori cu nişte oglinzi în locul ochilor

noi privim totul din piept
printr-un periscop
din locaşul mic în care stăm
ne frigem mâinile
atingând ţevile înfăşurate în aburi

dimineaţa
dăm cu mopul peste cioburi
ţipetele se mai ciocnesc în noi
ca nişte mingi de ping-pong
scăpate de sub control

dar totul e bine
zâmbetul este o sfoară
pe care punem la uscat sufletul

să aşteptăm să ni se facă frig pe îndelete

2011-12-03T23:58:00.001+02:00

şi ne iartă nouă păcatele pălărie luată de vânt
împinge-ne pluta pe care rătăcim
dincolo de buze să cădem pe lângă masa mortului
unde mai e loc doar pentru o lampă cu gaz

să trecem de fetiţa cu degetele arse

de porumbeii ce duc în gheare
statuile din parc

de stuful de gâze ce acoperă soarele
ca o mănuşă de box

să aşteptăm să ni se facă frig pe îndelete
în numele tatălui ce s-a mutat în vinaromul de pe pereţi

cineva în picioare

2011-11-30T00:56:00.001+02:00

toţi purtăm un cuţit în spatele inimii şi o ţeavă lungă pe umăr
scriem în caiete vrute şi ne
până se aşterne peste noi un cearceaf fără tată
fără umbră
cu o fereastră în loc de hibă

o sută de arlechini împing secundarul
dar noi avem bagaje făcute ghemotoc

ne dorim să întâlnim marea la fiecare colţ de pâine
să iasă cineva din crăpăturile vâslelor
să-i simţim mâna leoarcă îmbărbătându-ne fruntea

împingându-ne o verighetă pe limbă

cea mai clară zi

2011-11-24T11:06:00.001+02:00

mă întorc de la serviciu
ca o pasăre phoenix pe bicicletă
mi-aş dori să duc pe ghidon un copac
să nu mai văd oamenii
să crească pe crengile lui carbonizate sori în loc de mere
să fie nori nu frunze
azi când în loc de dragoste
atârnă nişte şireturi din inimă
şi iubita este plecată în căutare de minereu

Pariu pe Prietenie 27 noiembrie 2011, ora 18:00

2011-11-24T09:56:00.001+02:00

Duminică, 27 noiembrie 2011, puneți la bătaie căldura de acasă și vinul fiert din bucătărie și pariați pe literatură și muzică! Dacă aveți curajul să ieșiți din apartamente, veniți de la ora 18:00 pe Gabroveni la numărul 14, iar ceața și frigul se vor topi ca prin minune în muzică și poezie de calitate.

Povestea prieteniei cuprinde de data aceasta: lectură din creațiile proprii Anca Mizumschi şi lansarea de carte a lui Paul Mihalache - Târg de arlechini ( prezentat de Cătălin Sturza). Alexandru Turcu și Ștefan Ciobanu vor veni cu poezii de acasă pentru a împăna atmosfera.

Partea muzicală: Les Francofolescos Trio, cu Calin Costache - voce si chitara, Giani Amarandei - contrabas, Vali Tănăsescu – acordeon; Jonathan David; Eugen Butaru și Cristina Oagan.

Nu vor lipsi surprizele și un spațiu Open Stage.Așadar iubitorii poeziei şi muzicii sunt așteptați în clubul Mojo din Bucureşti, strada Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de magazinul Cocor.

Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.
Harta locaţiei

Vizualizaţi Pariu pe Prietenie pe o hartă mai mare

ION NICOLESCU

2011-11-20T22:24:00.001+02:00

Nu am găsit ceva date care să mă mulţumească despre autor. L-am întâlnit într-o antologie de poezie întocmită de Laurenţiu Ulici O mie şi una de poeziii româneşti ed. Style. Din cele trei poezii cuprinse acolo a reuşit să mă farmece şi să mă urnească spre comp (la asta e foarte bun, doar la asta) şi să îl caut. Am aflat că este născut în Buzău, 10 ianuarie 1943, urmează cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1962-1968). Debutează în ziarul „Steagul roşu" din Bacău (1956), iar editorial, cu volumul de versuri Indulgenţe (1969). Colaborează cu versuri şi reportaje la „Luceafărul", „Viaţa Buzăului", „Munca", „Scânteia tineretului", „Contemporanul", „Amfiteatru", „Gazeta literară", „România literară", „Viaţa românească", „Cronica", „Tribuna" etc. Devine doctorand în filosofie. A fost un neconformist şi un boem, participând în timpul regimului comunist la diverse proteste, de pe urma cărora a fost nevoit să petreacă ceva timp prin camerele securităţii.

Opera literară

• Indulgenţe, Bucureşti, 1969;
• Ironica, Bucureşti, 1970;
• Mioritiada, Bucureşti, 1973;
• Retorica, Bucureşti, 1975;
• Vox populi, vox Dei. Stilistica, Bucureşti, 1979;
• Voi de colo, de la Biarritz, Bucureşti, 1979;
• Scrisori de serviciu, Bucureşti, 1982;
• Odele pământului pârjolit de iubire, Bucureşti, 1986.

*

iubito calci în străchini ţi-am spus-o şi ţi-o repet
acesta e gavota şi dânsu-i menuet
sertarele sunt noaptea dejunul e dejun
şi rufele se spală cu apă şi săpun
să nu faci paşi în beznă opreşte-te în tindă
să nu te mire domnul albastru din oglindă
acela-i Dostoievski o urnă ne desparte
stă între noi oglinda să nu cădem în moarte
în bibliotecă-i haos dar ţine-nchisă uşa
să nu se risipească peste pământ mătuşa
icoanele sunt vechi le ţii ca bibelouri
când trec geamgii prin aer să nu le faci cadouri
să nu mănânci veioza nu zgâria tapetul
suntem vecini cu cerul ai să observi cu-ncetul
nu-i chear o ceaşcă luna să nu o calci pe rană
avem şi reproduceri acolo e o stană
de marmură se poate dormi pe ea cu trudă
dar poţi să o consideri neinvitată rudă
de fapt afară-i marea dar pune-ţi şalul verde
în valurile-i albe cândva de te-oi pierde
nu prea mai văd deşi sunt tinere vlăjgan
la vârsta mea Novalis murise de un an

şi ne intrau în sânge

2011-11-19T10:21:00.001+02:00

ce linişte era la început
stăteam pe locurile noastre din mandală ca într-o lojă
cu nişte copite atârnate deasupra capetelor

când picioruşele gândacilor din clasoare au început să se mişte uşor
spre dezamorţire şi pregătindu-se parcă pentru balet
se auzeau nişte cocoşi cântând în adâncurile vântului
sunetele lor se încolăceau ca nişte scări de foc

nimeni nu avea nicio barcă în buzunar sau pe buze
cu toţii ne-am acoperit ochii cu pleoape ne-am înfăşurat umerii în jurul trupurilor
şi am plecat cu câte un vapor eşuat în suflet

trăgeam cu praştia şi mergeam după pietre
până am ajuns în locul acesta însorit de sub pământ
toţi spun: a fost bine a fost foarte părinteşte
ca un tavan crescut din inimă

pe aleile doldora de frunze ce şerpuiesc prin mere
ne-am plimbat şi noi
îndrăgostiţi paraşutaţi din seminţe
ne transformam privirile în fulare
soarele lua formă ecvestră
pe-aici se trece doar o dată
şopteau săruturile noastre şi ne intrau în sânge

“Omul este o fiinţă adormită, care se trezeşte greu”

2011-11-16T22:20:00.001+02:00

Primul meu interviu publicat în Dunărea de jos - noiembrie 2011, Galaţi

Ştefan Ciobanu, autor al cărţilor de poezie aliona – Editura Amurg Sentimental, Bucureşti, 2007 şi Convoi de tăcere – Editura Princeps, Iaşi, 2009, este laureat al mai multor premii literare, din care amintim: Premiul pentru poezie la Festivalul Naţional de poezie Octavian Goga (Cluj, octombrie 2010), Marele premiu al Festivalului Internaţional Grigore Vieru (Iaşi, noiembrie 2009), Premiul I la Festivalul Internaţional Lucian Blaga (mai 2009), Premiul II la Concursul naţional de poezie Leoaică tânără iubirea (Piteşti, martie 2009). De asemenea este editor pe site-ul literar Bocancul literar şi moderator al întâlnirilor Pariu pe Prietenie.

Nicoleta Onofrei: Ai citit relativ de curând într-un cenaclu din Galaţi, cum a fost?

Ştefan Ciobanu: Când am citit mi-am imaginat că sunt într-un amfiteatru, că poeziile prind consistenţă în spaţiul acela infinit dintre atomi, că cei care mă ascultă or să aibe senzaţia că sunt în altă dimensiune. Dimensiunea poeziei mele. M-am bucurat la final când am văzut că aşa au perceput. Atmosfera de la Noduri şi Semne, căci acesta a fost cenaclul gălăţean care m-a găzduit, a fost una deosebită. Cunoşteam doar puţini oameni de acolo, lui Andrei Velea i-am făcut o întâmpinare la volumul lui de debut, deci emoţiile ar fi fost, cumva, scuzabile. Dar nu a fost cazul. S-a simţit o responsabilitate foarte mare a celor ce ascultau pentru cel care citea (în acea seară am fost eu).

N.O.: Cât de mult contează premiile literare şi apariţiile în contextul unor lecturi publice?

Ş.C.: Premiul cel mai important (de la viaţă) este să poţi scrie, dincolo de corsetul premiilor oficiale. Lecturile publice şi premiile sunt o consecinţă, nu obligatorie. Şi dacă stau bine şi mă gândesc, nu au nici o legătură. Poezia a apărut odată cu omul. Restul, cum spuneam într-o poezie, se poate împacheta şi pune în bagaje.

N.O.: Ce este poezia pentru tine?

Ş.C.: Orice aş răspunde aici a mai fost spus, sau ar putea părea penibil, forţat, fals. Nu pot spune nimic de poezie, las să spună ea ceva despre mine. Poezia poate fi un gest, o privire, o atitudine, un fel de a fi. Cum am spus mai sus, poezia a apărut odată cu omul.

N.O.: Te gândeşti vreodată că s-ar putea să rămâi înţepenit în traseistica imaginaţiei?

Ş.C.: Noi toţi suntem înţepeniţi în imaginaţie, suntem robii ei. Gândim că cel de lângă noi are nu ştiu ce păreri despre noi, dar nu îl întrebăm să vedem dacă avem dreptate. Avem concepte înţepenite, pe care nu le schimbăm aşa uşor. Înţepenirea de care mă întrebi mă duce cu gândul la o rutină. Nu este cazul meu.

N.O.: Cum e atmosfera în Bucureşti între scriitori?

Ş.C.: Uneori, mă simt ca în Kafka. Mie nu îmi prea place atmosfera din Bucureşti în general. Şi îmi place să mă ţin departe de o anumită atmosferă scriitoricească, care ştiu că există. Nu de alta, dar nu vreau să îmi perturb felul meu de a fi, care ar influenţa şi scrisul. Nu este o pierdere să te ţii deoparte, ba din contră, vezi bîlciul, comicul şi hilarul confraţilor, ca să zic aşa.

N.O.: Există prietenie la Pariu pe Prietenie?

Pe asta punem pariu mereu, la fiecare două săptămâni. Nu am găsit rezultatul la pariu, nici nu trebuie. Facem un lucru minunat acolo, strângem artişti, dornici să urce pe scenă şi să ne împărtăşească din creaţiile lor. Totul într-o atmosferă relaxată, calmă. Este un proiect în care am urcat din mers. Venisem la Pariu pe Prietenie prin Dana Banu şi Adrian Suciu pentru a lansa cel de-al doilea volum de poezie Convoi de tăcere, ed. Princeps edit. Sorin Teodoriu, cel care este inima acestui frumos proiect, a pus un pariu cu mine în seara lansării, că pot să moderez (şi modelez) alături de el ediţiile viitoare. De atunci, duminică de duminică, pun şi eu un umăr la pirmaida prieteniei.

N.O.: Câţi prieteni din lumea literelor ai?

Ş.C.: Toţi scriitorii care mă fac să-mi tremure cartea când citesc sunt prietenii mei. Acum m-am despărţit cu drag de Jose Saramago. Ador enorm de mult reîntâlnirile. Îi văd mereu pe stradă, prin metrou, prin parcuri, prin tramvaie. Merg la braţ cu mulţi alţi oameni, şi asta mă bucură. Pentru că nu sunt gelos, o iubire adevărată nu cunoaşte virusul gelozia.

N.O.: Ai încredere în literatura celor care o fac acum, odată cu tine?

Ş.C: Nu, pentru că foarte mulţi mimează. Şi oricum, nimeni nu e profet nici măcar în timpul său. Nu ştiu ce încredere aş putea să am. Literatura oricum merge, nu are o ţintă de atins, nimeni nu ştie unde se va împotmoli, ca o plută pe malul unei insule.

N.O.: Este omul o fiinţă moartă pe care numai amintirea copilăriei îl salvează, amintirea unor "cai de lemn"? Sau e vorba şi de altceva?

Ş.C: Omul este o fiinţă adormită, care se trezeşte greu, şi poate niciodată complet. Caii sunt nişte fiinţe angelice, şi bune şi rele în acelaşi timp, depinde ce geană deschizi. Trezirea se face prin lovire sistematică, prin rostogolire. Prin asumarea botului care te împinge. Întoarcerea la copilărie reprezintă întoarcerea la momentul când sentimentele şi gândurile nu veneau la pachet cu experienţa acumulată.

N.O.: Ai o poezie “drum bun domnule nimeni” în care eul liric spune că va duce pianul chiar în condiţiile în care din tălpile oamenilor ce merg pe sârma atârnândă deasupra oraşului, curge sânge. Ce este acest pian?

Ş.C.: Viaţa.

N.O.: Ţi-e teamă vreodată de sângele acela, se întâmplă ca perechea groasă de corapi să nu fie îndeajuns de groasă, să nu ajungă pentru a trece vremea potrivnică?

Ş.C: Tocmai de aceea nu am spus acolo că am luat de sub clape, am spus că am căutat. Nu există un leac universal valabil, ciorapii pot să fie diferiţi de la o zi la alta. Ciorapii reprezintă poezia, care este fragilă şi de nepipăit. Pe ea trebuie să o purtăm zilnic. Poezia este singura cale de salvare, spunea pe undeva Gellu Naum, în lumea asta de junglă (nu este un citat).

interviu luat de Nicoleta Onofrei

PARIU PE PRIETENIE - CALARASI - 12 noiembrie 2011 ora 18:00 - ACOUSTIC LIVE

2011-11-12T10:20:00.001+02:00

Recunoaşterea uneiîntâmplări cu nume de poveste - Pariu pePrietenie - este aidoma afirmării care nu se obţine pentru totdeauna şi nicinu reprezintă un proces finit, nu vine de la sine, ci în urma unui efort comun,perpetuu, indiferent de vreme şi vremuri. În cel de-al treilea an alexistenţei, Pariul pe Prietenie intrăîntr-o etapă nouă, a călătoriilor în ţară.

Sâmbătă, 12 noiembrie 2011, vă dăm întâlnire la Călăraşi, la Acoustic Live,Varianta Nord nr. 77, începând cu ora 18:00

Din program:
Horia Stoicanu şi lansarea albumului folk CireşeAmare, Walter Ghicolescu, Ştefan Tivodar, ConstantinNeculae şi AnaMaria Maranda, Cantos şi desigur, gazdeleevenimentului, Fox Studis.

Segmentul literar cuprinde:
Lansare volum de versuri, Laura Matache - Capcana Viselor, lansare volum prozăpoetică, Loreta Popa - Cântecul Culorii, vor lectura din creaţiile proprii: ŞtefanNițu, Raluca Neagu şi Claudia Minela.

Nu vor lipsi oamenii care formează nucleul Pariuluipe Prietenie: Clara Mărgineanu, Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu şi AlexTurcu.

Se vor organiza momente Open Stage, astfel încât dacă în sală există oamenicare vor să transmită o stare, o vor putea face.

Vă aşteptăm în AcousticLive din Călăraşi, Varianta Nord nr. 77, ora 18:00

Cei care doresc să vină la Călăraşi sunt rugaţi să ne spună pentru a-i putea îndruma spre mijloacele de transport.

Accidente

2011-11-07T00:42:00.002+02:00

un articol semnat Claude Sernet

Teatrul: a fost orice. Panopticum de istorie naţională, pentru uzul lacrimogen al şcolilor secundare de ambele sexe; tribună electorală a partidelor politice la putere, înzorzonată cu toate rozele şi crizantemele retorice ale demagogilor bâlbâiţi; vast purgatoriu suburban pentru afinarea şi trecerea în paradisul eternităţilor perimate a mărgăritarelor tâmpeniei sociale; prostituată gură de sobă la care, în romantice nopţi de iarnă cu ninsori de naftalină şi viscole interculisare, decrepiţi bunici de bal mascat povestesc nepoţilor imbecilizaţi de circumstanţă, străbunele aventuri ale diferiţilor eroi evadaţi din carcera tradiţiei ca nişte strigoi fetizi din somptuase borcane cu alcool conservator; bordel sentimental în care a fost internată Colombina sedusă şi nenorocită întru aşteptarea suspinîndă a lui Pierrot onanist; rebus de geometrie psihologică pentru folosinţa studenţilor în litere; trambulină cu arcuri de argint, pentru lansarea tuturor cocotelor cu dicţiune metafizică; etc, etc, la pătrat.

A fost atît de mult altceva, că acum nici nu mai există. Se poate numi teatru sau dughiană cu zarzavaturi asortate; prăvălia în moratoriu cu şoşoni şi galoşi norvegieni (marca originală) deschisă la orice oră din zi şi din noapte, cu tot felul de băuturi spirtoase; şi, la rigoare, chiar stabilimentul oficial al domnului Corneliu Moldoveanu.

- Acesta este reportagiul de ultimă oră. Dar să coborâm din slava vulturilor împăiaţi cu beţe de chibrit, la realitatea afişului de cinematograf.

- Azi Feţi-Frumoşii ancestrali, visând iubiri mecanice, îşi fac stagiul arid şi pragmatic în fabricile industriei cu viitor; Zânele tirane şi blonde în speranţa unei totale reabilitări, umilesc - nocturn - trotuarul devenit deodată asfalt.

Situaţia omului modern - citadin sau ţăran - a schimbat, fără însă a înrâuri asupra fizionomiei lui cerebrale. Noua lui aşezare în mijlocul multiplului efort vital cu infinite si simultane corespondenţe, s-a săvîrşit brusc, abandonîndu-l inactiv la vechiul lui rol de accesoriu aritmic. La banchetul forţat al neobositelor îndârjiri centrifuge, unde chelneri automaţi servesc incandescent pateuri de metal şi scrâşnitoare fripturi de sticlă pisată, - dezorientat el continuă să ceară paie.

Totuşi, sub crusta mai mult sau mai puţin groasă de indiferentă insuficientă. se mai ascunde un sâmbure luminos - un buton cu indepărtare afinităţi magnetice, de virginal oţel. Osândit la atrofie de licoarea siropoasă a paseismelor, vegeta epuizat. Gonit din bezna lui atroce şi stimulat, va exploda vertiginos, cotropind zăgazurile prea exploatatelor şi strâmtelor tipare. Pe acest punct ambiţionăm să sprijinim pârghia năzuinţelor noastre. Vrem: Scena bord de avion în pană de motor; ring de box; stadion de footint. Acţiuni fotografice cu viziuni fulgerătoare de caleidoscop, în care interpretul să fie o rigidă marionetă de lemn şi aluminium; în locul clasicului muget al trăznetului - zbârnâitul intransigent al helicei; fluieratului dulceag al vântului romanţios - murmurul neliniştit de dinam; decorului searbăd hibrid, cu stele de mucava şi peisagii de cosmetic - comoda şi suculenta pictopoezie, cu sori de acid sulfuric; regizorilor şi maşiniştilor cretini şi somnambuli - viguroşii ingineri cu creierul electric; cuvântului avorton extras cu forcepsul din gâtlejul actorilor sifilizaţi -jazz bandul freneziei universale.

Nu mai vrem tutela degenerată a mascalzzonilor cu lavalieră şi serenada în Surdină. Nu mai vrem peregrinarea sentimentală prin pârloagele gângavilor de inspiraţie reptilă.- Vie asurzitoare ejaculare interplanetară, când - ferventă logodnă - ne vom trece, calmi, în deget inelul lui Saturn! Aşteptăm ediţia a II a a premierei lui Hernani, nu în veste roşii şi cu plete împrumutate, ci tunşi zero şi cu tricouri; - mândri şi nerăbdători aşteptăm Serbarea ingenuă, în care legendarul pumn pătrat al lui Theophile Gautier să se eclipseze, dărâmat sub presiunea de 300 de atmosfere a mănuşii de elegantă piele galbenă a lui Dempsey.

(în revista Punct an I nr. 3, decembrie 1924, p. 4; preluat din revista Aldebaran / nr 1-4/02001)

Pariu pe Prietenie 30 octombrie 2011

2011-10-27T10:25:00.002+03:00

ATENTIE SE TRECE LA ORA DE IARNA!

Poezia şi cântecul trebuie simţite ca un întreg, ca o cronică a sensibilităţii omeneşti. Ele formează în spaţiul intitulat pariu pe prietenie o cadenţă a timpului actual şi a destinului unde valorile se joacă alegând cuvinte şi note muzicale care să transmită o vibraţie de care să ne aducem aminte peste o zi sau peste un an. Uneori un singur cuvânt e suficient să intensifice visul, să fortifice entuziasmul şi să alunge apatia ce se strânge tot mai mult în jurul nostru.

Din povestea zilei de duminică, 30 octombrie 2011, ora 18:00 , vor face parte Loreta Popa, Ileana Bâja, Claudia Minela, Jonathan David, Daniel Iancu, Proiectul Tivodar, Alex Turcu şi Ciprian Pratia. Gazdele pariului pe prietenie vor fi desigur: Clara Mărgineanu, Sorin Teodoriu şi Ştefan Ciobanu.

Vă aşteptăm în mansardă, dragi iubitori de poezie şi muzică, în clubul Mojo din Bucureşti, strada Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de magazinul Cocor.

Intrarea este liberă şi nu se fac rezervări telefonice.

Harta locaţiei

Vizualizaţi Pariu pe Prietenie pe o hartă mai mare

Cu drezina spre nirvana (II)

2011-10-25T00:48:00.001+03:00

Bălării la capul podului

Cu siguranţă se caută în grup organizat un inel pentru pleoapă, o brăţară pentru limbă. O muzică ambientală în urma dârelor lăsate de picăturile de rouă. Se face stratagema oaselor veline umplute cu frunze. Tanti stratagema ţipă de la geam până încep să se scuture brazii din urechile celor din jur. Au hărţi, din instincte şi-au făcut sandviciuri. Bagă crucea în gură ca pe o aţă, încercând să o treacă printre coaste.

Ea are pleoapele curate. Irişii ei stau ca în stuf. Sânii ei gânguresc. Pentru ea s-au tăiat copacii de pe lună, pentru ea se ascund cărăbuşi şi viermi în hainele stafiilor. Pe carnea ei putredă amizile îşi beau ceaiul fierbinte îngheţat. Nimic mai armonios decât durerea, nimic mai voluminos decât un sărut. Ea pluteşte, mălul de pe spuma pielii ei este o adevărată poezie. Voinicii stau la rând să se nască pentru a o săruta. Până atunci coborâm noi în ea pe scara ce duce în beci.
*
E clar cine se spânzură în somn cu corzile viorilor, cine scrie cu trupul unei păsări moarte, cine nu ascultă crăpăturile, cine vorbeşte de pe vârful unui cui. În gheretele lor de culoarea muştarului sunt păianjeni cu bărbi, icoane pe felii de pâine, maţe de zeu. Acolo stă o linişte cu securea pregătită. Dacă nu eşti atent îi spui mamă. Dacă nu eşti atent, te ia ca la prima întâlnire, face dragoste cu tine şi te trezeşti undeva departe, pe un gheţar, într-un frigider nemaifolosit de multă vreme.
*
E timpul să-i pătrundem ochii ei de lemn cu burghiul. Să ne tăiem bretelele ce ne ţin ciorapii de pe creier. Să ne punem pe tarabă valiza în flăcări. E timpul să ne iubim vânzătoarea, pentru că s-a păstrat toată, doar pentru noi. Cu tot cu sertare. E timpul să ne căutăm calul ce-şi rumegă culoarea, să-l mângăiem cu o prăjină. Să ne facem că nu înţelegem bastardul care încearcă să se scuture de praf.

ne hrăneam cu firimiturile pentru şoricei

2011-10-23T23:12:00.000+03:00

limbile ceasului se transformaseră în fum
când liftul s-a oprit cu noi undeva între nori şi soare

ne hrăneam cu firimiturile pentru şoricei râcâiam cifrele de pe butoane
puneam lumina slabă la ureche ca pe o scoică

(din când în când o sirenă apărea pe la colţuri)

a fost ideea ta să facem dragoste înainte de a face dragoste
să aburim geamurile mici şi rotunde ca nişte capete de copii
lăsând durerea să curgă din noi ca apa în cadă

pe umeri ne păstram în echilibru moaşele
cususerăm cu sârguinţă căldura de trupuri
şi nici un lătrat nu se auzea din mângâierile noastre

de afară un clovn avea să fluiere aria carmen
când va vedea că vine depanatorul

Mihail GĂLĂŢANU (I)

2011-10-21T13:28:00.002+03:00

Mihai Gălățanu s-a născut la 11 sept. 1963 la Galați. A terminat Universitatea de Fizică-Matematică, în 1988. A absolvit școala postuniversitară de Relații Internaționale (Paris, 1994-1995). Bursier al Guvernului francez și al Comunității Europene (2004-2005). A fost membru al cenaclului Universitas.

Primul premiu literar (infantil, așa cum a și rămas autorul pînă în ziua de azi): pentru monolog literar, tabăra de la Ștefești-Prahova, in 1972, la 9 ani.

Debut: poate fi considerat oricare din poemele publicate integral (toamna lui 1982) la rubrica DILIGENȚA POȘTALĂ din revista Cronica, cu recomandarea lui Emil Brumaru – sau chiar în LUCEAFARUL (1980-1981) de poetul Geo Dumitrescu. Debut (cu un grupaj mai amplu): 12 decembrie 1983, în SLAST (Suplimentul Literar Artistic al Scînteii Tineretului, condus de Ion Cristoiu, cu o prefață de Alex Ștefănescu, chiar în preziua morții lui Nichita Stănescu.

Poezie

Știri despre mine, Ed. Litera, 1987;
Șcrâșnind din pumni cu grație, Ed. Porto-Franco, 1993;
Bunicul Kennedy, Ed. Noduri și semne, 1996;
Evanghelia lui Barabas, Ed. Cartea Românească, 1996;
Mireasa tuturor, Ed. Panteon, 1997.

Proză

Meșterii de clopote, Ed. Matinal, 1999;
Strada Plantelor, Ed. ALLFA, 2001.

Eseu

Literatura de cartier: Orbirea lui Tiresias, Un posibil manifestbal generației 90, Ed. M.L.R., 2007.

UN INSTRUMENT CARE SĂ DEA FIORI

Să vină la mine toţi balcîzii lumii, toţi zgubiliticii

toţi rînjiţii, toţi tremuricii, ăia care plîng degeaba

şi io să‐i alin

să le pun o ţîţă pe gură

şi să le spun:

Aţi mai cîntat voi la un instrument ca ăsta?

Vă place muzica? Ce notă aveaţi la solfegii

şi dacă aţi chiulit la ora de muzică‐n liceu.

Şi cînd ei fluieră să aud fluieratu’ pân oasele mele

şi să zic:

Bravo, oase‐ale mele, binecuvîntate să fiţi

c‐aţi învăţat să cîntaţi de capul vostru!

Io am fost pentru toţi Mireasa‐de‐Prim‐Ajutor,

Mireasa‐de‐Serviciu,

Mireasa‐Pe‐Gratis, Mireasa‐de‐Rezervă.

Şi nu ei m‐au ales pe mine, ci io i‐am ales pe ei.

MICA MEA ÎNTREPRINDERE PARTICULARĂ,

MICU’ MEU SERELEU

Am ales să îmbrăţişez această glorioasă meserie de Mireasă

A Refuzaţilor Mireasă de Cruce Roşie sau Mireasă de

Caritate, cum mi se mai spunea. Asta a fost mica mea

întreprindere particulară, micu’ meu sereleu.

Aşa m‐am privatizat io după Revoluţie, aşaş mi‐am tras

firmă, ca să fiu patron,Patroană, mai degrabă.

Patroana plînsului recruţilor prin gări, patroana ofticioşilor,

Patroana ftizicilor, patroana ălora cu pietre la rinichi,

Sfînta Precista pă Degeaba, Sfînta‐Mărie‐pă‐Datorie,

Sfînta Magdalena‐de‐mpărţit‐la‐Săraci şi, maia ales,

La Săracii‐cu‐Duhul.

MIREASA DIN FLORI

Şi mai sînt unii care mă cheamă cu lacrimi în ochi,

care vin şi mă peţesc pentru alţii. Care cum le‐a murit cineva

tînăr

şi‐a rămas ne‐nsurat, vin şi mă cheamă să fiu

mireasa mortului lor. Să nu rămînă, sărăcuţu, ne‐nsurat.

Să nu rămînă flăcău. Să vină o mireasă, să‐l dezvirgineze

Acolo, pe catafalc, în noaptea nunţii lor.

Că pămîntu’ nu‐l primeşte fecior. Şi io trebuie să‐i rup aţa

lui de copil, de băiat şi să‐l fac

bărbat în putere şi biruitor.

Io sînt Mireasa lui Sacră cu care să aibă copii.

Mortul e minunat de liniştit. Morţii

sînt copiii cei mai cuminţi, cei mai ascultători.

Şi io sînt Mireasa‐Lui‐din‐Flori. D‐aia mi se şi spune:

Mireasa Morţilor.Însoţitoarea‐de‐Cavou. Fata‐de‐Suflet

a Cimitirelor.

Cina‐de‐Taină‐a‐Nenuntiţilor.

Şi io nu refuz niciodată. Io vin şi m‐aşez lîngă cel mort, îl

sărut şi mă cuibăresc în sicriu lîngă el,

mă cocoloşesc în braţele lui iubitoare. Mă acopăr cu flori.

Cu florile lui nemuritoare. Suflu în lumînări, să fie mai intim.

Că el, Mirele Meu, Iubitu’ meu, tre’ să se simtă ca lemnu’,

ci să mă ia‐n braţe. Că doar din dragoste io mă cunun cu el,

nu‐i aşa?

DOMNUL SĂ NU NE UITE ŞI SĂ VINĂ LA NOI

ÎN MORMINTE

(de profundis)

Fie ca Domnul să ne iubească pe toţi

şi să ne lumineze de la el pe toţi cu lumina sa

cea mare

cea blîndă

& fără de încetare.

şi fără de‐ntinare.

şi plină de milostenie. maximalişti (mai întîi)

dar şi minimalişti

deopotrivă

(fără încetare). pentru bieţii

noştri

prieteni

care troznesc toată ziua case de marcat

o fac pe pompierii

sau pe scafandri

fără prea mare convingere

după cum identifică ei apa

sau focul

Domnul să ne ierte

pentru proastele noastre obiceiuri

pentru prostiile noastre din minte

şi mai ales pentru prostiile noastre din inimă

şi mai ales pentru proasta întrebuinţare pe care o dăm vieţii

noastre

pentru năravurile noastre şi

pentru

viciile

noastre

deopotrivă

cele

fără de lecuire

şi făr’ de‐alinare

şi pentru proasta îndreptare pe care o dăm

uneori

copiilor noştri

din lăcomie

şi mai ales din lipsă de smerenie

şi mai ales

din lipsă

cu totul

de candoare

pentru tot ce n‐am putut să rostim

şi pentru legămintele de care buzele noastre

n‐au ştiut

sau n‐au putut să se dezlege

deşi am ştiut

că nu le vom îndeplini niciodată

Fie ca Domnul să se milostivească

de beteşugurile noastre

şi mai ales de glagoria noastră beteagă

Fie ca Domnul să ne lase

putinţa noastră întreagă

să ne binecuvînte femeia

de sub noi

cu prunci

cît să umplem lumea cea largă

de şapte ori cîte şapte

de nouă ori cîte nouă

NOI NU NE SĂRUTĂM CU GURA NOASTRĂ

Noi nu ne sărutăm cu gura noastră

gura ta e a lui Orfeu, a mea a lui Euridice.

Noi nu ne sărutăm cu gura noastră,

Ci cu gura lui Budha şi a lui Iisus.

Noi nici nu ne sărutăm decît prin mit.

Singurul nostru sărut este moartea.

Sîntem de neîntîlnit ca ziua şi noaptea,

luna şi soarele,

viaţa şi moartea,

micul şi marele.

Şi nici dragoste nu facem cu trupurile noastre, bunăoară

tu ai sînii Mariei Magdalena

eu semăn la faţă cu Mamon.

Ne îmbrăţişăm, eu şi cu tine,

Isis şi Osiris.

Ne îmbrăţişăm, eu şi cu tine,

Kamadeva cu kamadeva.

Ne îmbrăţişăm, eu şi cu tine,

Dar cine sîntem?

sângele rază nu se face

2011-10-20T19:34:00.001+03:00

am luat soarele şi am făcut din el
masă de grădină
ne-am aşezat cu toţii şi am început să ne dăm
din mână în mână
clopotul cât un fir de nisip

se zvoneşte că dintr-un moment în altul
ospătarii or să vină cu iarbă pentru glezne
şi urletul panterei va înceta

unora dintre noi
au început să le nască pleoapele pietre

fata din casă
cu bandajele de pe ochi proaspăt schimbate
cu mâinile în feşe
va vorbi în somn astfel
vom primi şi noi veşti de acasă

topică apocaliptică

2011-10-19T12:05:00.002+03:00

ştefanul înşira sare peste felii mari de pâine afară un bulb de fier s-a aşezat în aer la creştetul clădirilor pentru prima oară autorităţile au dat din degete au scos pe toţi ăia din case au adus armata au apărut primele somaţii primele focuri de arme nimic a fost prima zi şi prima noapte apoi copiii s-au apropiat de umbra creponată a dimineţii reflectând obiectul suspendat ca un glob de crăciun au pus pe margini visele de nisip cu ochii zgâriaţi de cer a fost ziua a doua şi noaptea a doua după care oamenii veneau şi se holbau sus din buzunare le cădeau fărâme pentru îngeri puneau urechea pe pământ nu morţii iar nu le înviaseră a fost ziua a treia şi noaptea a treia la serviciu fiecare avea soare la pachet nu se mai vedeau prin sertare ascunşi cu vertebrele capsate a fost ziua a patra şi noaptea a patra au adus galantare de jertfe congelate codurile de bare tatuau solzii de celofan a fost ziua a cincea şi noaptea a cincea când s-au dezbrăcat violent de pe gulerele cămăşii le picurau bucăţi mari de sânge cu mâinile se desprindeau de pe trupuri urlau erau aduse în strada mare organe sexuale cu basculanta a fost ziua a şasea şi noaptea a şasea ştefanul a curăţat masa din bucătărie a scos radioul din priză a ieşit pe geam că stătea la parter a început să cânte un elefant se legăna…sau podul de piatră s-a dărâmat...şi în gând
ce ştiri dau ăştia în noaptea de înviere!

pe limba tristă a unui câine vagabond

2011-10-13T14:27:00.000+03:00

locuim pe spatele unei fotografii
cu bagajele sprijinite de glezne

în afară de ulii
nu sunt alţi nori sau sori
şi e bine ca într.un bulgăre de zăpadă

amuţiţi de alungirea jertfei
cu frunze uscate ieşindu-ne prin piele
ne iubim în căuşul virgulei domesticite
luăm notiţe pe caldarâm de la un şotron înţelept
şamd

curând fotografia va îngălbeni de tot
ciugulită fiind de valuri
se va fărâmiţa în aer ca un scrum

atunci
ne vom muta pe limba tristă a unui câine vagabond
vom înfige inimile în caninii lui din care va picura
hai să zicem miere

aliona

2011-10-11T22:53:00.002+03:00

Open publication - Free publishing - More poeme

Pariu pe Prietenie 16.10.2011

2011-10-11T12:39:00.002+03:00

Fericirea o simţi când stai în iarbă, când priveşti cum cade o castană lângă umărul tău, o frunză galbenă se desprinde şi te atinge uşor ca rochia de mătase a unei femei frumoase, fericirea o simţi când asculţi un poem care te răscoleşte, o melodie ca o amintire din liceu, fericirea îţi stă la îndemână, iar tu trebuie doar să o primeşti cu sufletul deschis.

Pariul pe Prietenie vă propune starea de fericire duminică 16 octombrie 2011, de la ora 18:00 în mansarda clubului Mojo pentru a vă bucura de poeziile lui Mihail Gălăţanu, de proza lui Alexandru Stănia (prima oară în limba română), de melodiile lui Eugen Avram, Ion Marinescu şi Cristi Dumitraşcu.Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu şi Ştefan Tivodar vor modela starea de fericire şi nu vor lipsi nici Clara Mărgineanu şi nici Alex Turcu.

Dragii mei, va fi o ediţie cuminte care promite publicului şi invitaţilor săi, o seară frumoasă de sfârşit de duminică şi de început de toamnă.

Îi aşteptăm pe iubitorii de poezie şi muzică la Mojo Club, Bucureşti, strada Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de magazinul Cocor.

Nu se fac rezervări telefonice
Localizare Club Mojo / Pariu pe Prietenie

Vizualizaţi Pariu pe Prietenie pe o hartă mai mare

Convoi de tăcere

2011-10-11T00:00:00.002+03:00

Open publication - Free publishing - More poeme

aveai medalii pe sâni

2011-10-10T00:19:00.000+03:00

ne legănam în hamacuri
vântul nu ieşise de sub pământ să ne împingă cu coarnele

aveai medalii pe sâni şi semne distinse pe inimă

deasupra noastră nu mai erau stele ci fructe de livadă
în care chiuiau seminţele după ce au înghiţit viermii
am fi putut da vina pe lumină
sau pe trecerea lentă a bolovanului imens ce fusese cândva nor

am preferat să ne retragem în camera subţire ca o foaie de hârtie
în care ne-a găzduit fratele meu nici mai mare nici mai mic
şi să măsurăm lungimea razelor de soare cu mere înşirate pe pervaz

am preferat să ne scoatem de sub limbi
câinii lupi şi să-i lăsăm printre frunze în timp ce noi făceam dragoste
la umbra crucii putrede ce fornăia pe deal

Concurs de poezie pentru liceeni

2011-10-07T09:41:00.003+03:00

PROGRAMUL – REGULAMENT AL CONCURSULUI NAŢIONAL DE POEZIE „IULIA HASDEU”,
EDIŢIA A IX-A
PLOIEŞTI, OCTOMBRIE-NOIEMBRIE, 2011

Ne bucurăm să vă facem cunoscut că, în perioada 1 octombrie – 13 noiembrie a.c., Casa de Cultură a Municipiului Ploieşti organizează cea de-a IX-a ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Iulia Hasdeu”.
Rămânem, astfel, fideli ideii de a descoperi şi de a promova tinerii talentaţi, de a le oferi şansa cunoaşterii operei şi personalităţii Iuliei Hasdeu, de a afla mai multe informaţii legate de istoria familiei Hasdeu, în cadrul unei excursii culturale la Muzeul Memorial „B. P. Hasdeu”, oferite de Casa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti. În cadrul excursiei culturale, în data de 13 noiembrie a.c., se vor decerna premiile acestei ediţii a concursului.
Concursul este deschis tuturor liceenilor (cursuri de zi) din România. Pentru înscrierea în concurs se vor trimite cinci poezii şi un C.V., pe adresa de e-mail: gelunionescu@yahoo.com. Data până la care se vor primi înscrieri în concurs este: 5 noiembrie 2011.
Casa de Cultură „I. L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti oferă următoarele premii: Marele Premiu: 1000 de lei, Premiul I: 700 de lei, Premiul II: 500 de lei, Premiul III: 300 de lei, şi trei menţiuni, fiecare în valoarea de 100 de lei. De asemnea, premianţii vor primi cărţi în valoare totală de 1.000 de lei.
Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti îşi rezervă dreptul de a publica creaţiile premiate în revista ATITUDINI.
Organizatorii nu îşi asumă responsabilitatea returnării lucrărilor trimise în concurs.
Informaţii suplimentare puteţi obţine de la coordonatorul de proiect, Gelu Nicolae Ionescu, la tel.: 0244/578148, 0725893134, 0730083363.

Teatrul Naţional organizează "Întâlnirile Gellu Naum"

2011-10-05T17:51:00.000+03:00

Între 7 şi 9 ocotmbrie va avea loc ediţia inaugurală a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, un festival anual ce îşi propune să rpomoveze dialogul internaţional prin teatru.

Festivalul va avea o tematică diferită în fiecare an, tema fiind aleasă de participanţii la ediţiile anterioare.

Prima ediţie, cea din aceste zile, îi va fi dedicată lui gellu Naum (1915-2001), important poet român suprarealist.

Programul evenimentelor este:
Vineri, 7 octombrie

ora 19:00, Studio „Euphorion“
ZENOBIA după Gellu Naum, scenariul şi regia Mona Marian

Sâmbătă, 8 octombrie
ora 14:00, Foaier/Sala mare

Evenimente cu intrare liberă:

Vernisajul Expoziţiei Gellu Naum şi Jules Perahim – prezintă: Ion Pop (critic şi istoric literar, profesor universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca), Marina Vanci-Perahim (istoric de artă, profesor emerit la Universitatea Sorbona, Franţa) şi Sebastian Reichmann (poet);

Proiecţia spectacolului EXACT ÎN ACELAŞI TIMP de Gellu Naum, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul Naţional Cluj, 2002);

Gellu Naum şi avangarda europeană, conferinţă susţinută de Simona Popescu (scriitoare, lector universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti) şi Ion Pop (critic şi istoric literar, profesor universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca), urmată de discuţii cu publicul şi invitaţii.

ora 19:30, Foaier
Lansări:

Gellu Naum, Opere (vol. I, Poezii, Ed. Polirom) – prezintă: Simona Popescu (scriitoare, lector universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti) şi Sanda Cordoş (critic şi istoric literar, conferenţiar universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca)

CD Apolodor in English după Gellu Naum (A&A Records), muzica Ada Milea, versiunea în limba engleză Ana Constantinescu şi Ada Milea – prezintă: Ion Mureşan (poet), cântă: Ada Milea
ora 20:00, Sala mare
Mesaj de bun venit – Kelemen Hunor – ministrul culturii și patrimoniului național, Sorin Apostu – primarul municipiului Cluj-Napoca, Mihai Măniuțiu – directorul general al Teatrului Național.
FLORENŢA SUNT EU de Gellu Naum şi Jules Perahim, regia Alexandru Dabija

Duminică, 9 octombrie

ora 11:00, Foaier
Masă rotundă, cu participarea invitaţilor

18:30, Foaier

Prezentarea CD-ului Insula de Gellu Naum (CD cu traducerea piesei lui Gellu Naum în şase limbi, produs de Institutul Cultural Român) şi al programului de Burse pentru traducători derulat de Centrul Naţional al Cărţii din cadrul Institutului Cultural Român. Prezintă: Mirela Sandu, Director Direcţia Promovare-Relaţii Publice, ICR

Lansări de carte:

Gellu Naum, Vârsta semnului «...câteva din frumoasele mele poheme» rostite în 1967/1991/1999, album cu 2 CD-uri şi carte, (Casa Radio) – prezintă: Simona Popescu (scriitoare, lector universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti) şi Alex Goldiş (critic şi istoric literar, redactor al revistelor „Vatra” şi „Cultura”);

Mihai Măniuţiu: În Balkanya, eu şi ceilalţi demoni; Opiniile unui călător nedemn de încredere; Exorcisme (Editura bybliotek, 2011) – prezintă: Mihai Măniuţiu (autor), Ion Bogdan Lefter (critic şi istoric literar, profesor universitar dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti), Ştefana Pop-Curşeu (critic şi istoric de teatru, lector universitar la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii Babeş-Bolyai, Director artistic al Teatrului Naţional din Cluj) şi Diana Suciu (Director al editurii bybliotek)

ora 19:00, Sala mare

INSULA după Gellu Naum, spectacol-concert de Ada Milea

Concursul Naţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor” Ediţia a XLIII-a, 2011

2011-10-04T20:31:00.000+03:00

Consiliul JudeţeanDâmboviţa,

Centrul Judeţean de CulturăDâmboviţa,

Societatea Scriitorilor Târgovişteni,Biblioteca Judeţeană

“I. H. Rădulescu”, ComplexulNaţional Muzeal “Curtea Domnească”, Teatrul Municipal Târgovişte, Universitatea„Valahia”.

Regulament

Concursul Naţional de Literatură“Moştenirea Văcăreştilor”

Ediţia a XLIII-a, Târgovişte, 11-12noiembrie 2011

Înorganizarea Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Societăţii ScriitorilorTârgovişteni, Bibliotecii Judeţene “I. H. Rădulescu”, Complexului NaţionalMuzeal “Curtea Domnească”, Teatrului Municipal Târgovişte, Universităţii„Valahia”, cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, se desfăşoară ConcursulNaţional de Literatură “Moştenirea Văcăreştilor”, cu patru secţiuni de creaţie(poezie, proză scurtă, eseu şi teatru scurt), ajuns anul acesta la ediţia a XLIII-a.El se adresează creatorilor din toată ţara, care nu au împlinit 40 de ani, nusunt încă membri ai uniunilor de creaţie şi nu au volume de autor.

Concursul doreşte să descopere,să sprijine şi să promoveze o literatură de certă valoare umanist-estetică,deschisă tuturor abordărilor, căutărilor şi inovaţiilor din interiorul oricărorexperienţe ale canonului specific românesc ori universal. Concurenţii se vorprezenta la concurs cu un grupaj de 10 titluri pentru secţiunea de poezie, 3 proze însumând maxim 8 pagini la secţiuneaproză scurtă, 1-2 piese de teatru scurt (inclusiv piese pentru copii), pentrusecţiunea teatru scurt, care vor aborda teme la alegere, şi 2 lucrări de circa4-5 pagini la secţiunea eseu, cu tema „Şcoala prozatorilor târgovişteni. MirceaHoria Simionescu – cel mai original prozator român postbelic.”

Lucrările vor fi editate în word,cu caracter Times New Roman, corp 12,la un rând şi jumătate. Acestea vor avea un motto, ce se va regăsi într-un plicînchis, conţinând un CV detaliat (numele concurentului, data naşterii,activitatea literară, adresa şi, obligatoriu, numărul de telefon), şi vor fitrimise prin poştă (imprimate pe hârtie şi pe un CD), până la data de 31 octombrie2011, pe adresa: Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, str. A. I. Cuza nr.15,cod poştal 130007, Târgovişte. În cazul în care, lucrările vor fi trimise prinpoşta electronică ( e-mail – office@cjcd.ro), acestea vor fi însoţite de un motto, precum şi dedatele personale solicitate mai sus, organizatorii asigurând confidenţialitateaacestora până ce juriul va delibera şi va stabili premianţii ediţiei.

Concurenţii care au obţinut unpremiu la una dintre secţiuni, în ediţiile anterioare, se vor putea înscrie înconcurs doar la o altă secţiune.

Concurenţii care nu vor trimite toate datele de identificare vor fi eliminaţidin concurs.

Nu vor participa la concurslucrările care vor fi trimise după 31 octombrie 2011, data poştei.

N.B.

Premianţii vor fi invitaţi de către organizatori în zilele 11şi 12 noiembrie 2011, la Târgovişte, lamanifestările organizate în cadrul Concursului Naţional de Literatură „MoştenireaVăcăreştilor”, ediţia a XLIII-a2011.

Premiile, în număr de 18, învaloare de circa 7000 lei, vor fiacordate concurenţilor numai în prezenţa acestora în vechea Cetate de Scaun, cuocazia festivităţii de încheiere a concursului. De asemenea, lucrările premiatevor fi publicate într-un volum editat de Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa,în colaborare cu editura „Bibliotheca”.

Relaţii suplimentare:

Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa – telefon-0245/613112;

e-mail – office@cjcd.ro;

Notă finală:

Orice modificare a actualuluiregulament va fi notificată în procesul verbal de jurizare şi adusă lacunoştinţa publicului de către juriul naţional, alcătuit din personalităţirecunoscute ale vieţii cultural-literare naţionale.

Organizatorii

Cronică la un Pariu. 2 Octombrie al lui 2011

2011-10-03T23:22:00.002+03:00

O să întârzii, îmi zic. Dar nu sunt eu de vină, aveam de terminat o partidă de şah pe un site, partidă pe care desigur am pierdut-o, pentru că aşa se întâmplă când fugi după doi iepuri: departe ajungi. Sau nu era aşa? Mă rog, înhaţ materialele lăsate de Sorin şi o zbughesc pe uşă. Mi se învârt prin cap invitaţii care urmează să evolueze pe sârma de pe scenă şi câteva mutări de şah, până la urmă se completează, va trebui să îi aranjăm ca să dăm mat la public. Ajung la Mojo unde dau de Dana, fotografa din toate serile şi fotografa principală din această seară. O pun în temă că va trebui, că o rugăm, că este necesar, că în ea ne este ultima speranţă ca să rămână ceva urme foto de la ediţia din octombrie 2 a Pariului pe Prietenie. Mă refuză respectuos spunând că da, cum să nu!. Ajungem sus, stupoare, nu ai loc de cât de gol este. De fapt suntem primii. Asta e bine, zic. Că doar nu era să fiu eu ultimul.

O întreb pe Dana: cum o cheamă pe cea care trebuie să vină să filmeze?, îmi răspunde în şoaptă: Bălan, Brânduşa Bălan. Nu apuc să rămân uimit că o şi văd (pe Brânduşa) că trânteşte ghiozdanul şi mă ia la rost: Pune trepiedul jos nu pe masă, unde găsim o priză? (aici răspund sigur pe mine) Avem prelungitor! (pe care era să îl uit la final, apropo).Primul sosit, prima strângere de mână, Daniel Făt (salutare, cu dragă inimă, o cunoştinţă mai veche). Mă întreabă frust, ardeleneşte: Probe de sunet? mă duc la Mihai (patronul de la Mojo) şi ascultăm (cei care au avut norocul să se afle acolo), melodia Probă de microfon (în primă audiţie). Încet încet vin şi ceilalţi invitaţi, spectatorii, colegii de cenaclu (de unde o fi apărut Mihai Zabet că de sub masă nu, sigur). Fac probe: Ioana Pânzariu (studentăConservator) şi Mădălin Antonesei.

Colega de site, Catia Maxim, face rocada la cronică cu Claudia Minela. Sau invers... Mă rog, cert este că nu va face Claudia cronica ediţia aceasta. Ştefan nu mai apare (nu sufăr de dublă personalitate, mă refer la celălalt Ştefan, că Ştefanul eu e doar unul, unicul). Îl sun timid, spune că e pe drum. Apare Alex Turcu. Îmi spune că nu poate veni un invitat. Apare Clara Mărgineanu. Îmi spune dacă ştiam că un anumit invitat nu mai vine. Bine că era vorba de acelaşi. Din când în când: pocnete de la probele de chitare (cum era melodia aia, de ce plâng chitarele). Apar Eugen Bot şi George Florea (de fapt invers, că au venit la ceva timp distanţă). Discuţii libere despre fotografii şi femei (în cazul meu şi a lui Mihai).

Ce mai domne', începem. Eu citesc din Virgil Gheorghiu, un poet nici avangardist (deşi a făcut parte din grupare), nici simbolist (deşi a publicat în revistele lor), nici băgat în seamă (deşi se ţine cont de el) şi mai este şi confundat cu un autor legionar (cică, zice Yigur Zeltil) care a trăit şi activat cam în aceeaşi perioadă şi cu acelaşi nume. Ceva emoţii din cauza slabei lumini, care m-a impiedicat să citesc corect.

Ştefan Tivodar citeşte poezii ale colegei de site (şi prietenă a mea, pot să mă mândresc), Mirela Burhuc (salutări lui Pavel). Mirela Burhuc a venit la pariu acum un an (pe vremea asta sau mai devreme) şi ne-a cântat, şi-a lansat volumele, şi gata că mai am puţin şi fac dublă cronică.

Urcă pe scenă primii invitaţi (asta după ce am făcut mai multe liste alături de echipă, cu o anumită ordine, până am decis că cea mai bună ordine este cea aleatoare) Ioana Pânzariu şi Mădălin Antonesei. Cântă minunat, par fragili dar nu sunt. Şi zic eu că sfatul lui Daniel a fost foarte potrivit. Promit mult.

Eugen Bot, colegul nostru de pe bocanc. După lungi tergiversări hotărâm să împărţim grupajul în două. Mă mut lângă Mihai şi îl ascultăm. Mai şi cârcotim, mai încercăm să dăm de un bărzăune care doarme.

În sală este linişte, Eugen are puţine emoţii dar poeziile lui ajung unde trebuie, şi anume la Daniel Făt, căruia nu-i trebuie mult (nici multe) că şi compune o melodie pe una din poezii. Dar puţin mai târziu pentru că Ştefan (hai să îi spun şi eu Tivo de acum), propune publicului cu ce să continuăm? Chiar aşa le-a spus!

Şi publicul a decis în unanimitate de voci să continuăm cu recitarea actriţei Carmen Trocan (actriţă la teatrul Nottara). Versurile aparţin Clarei Mărgineanu. Acompaniată (doamna Carmen Trocan) de Mădălin Antonesei.

Momentul lui Daniel Făt a venit perfect, pentru a ne destinde, pentru că prea ni se făcuseră inimile cât un gheomotoc la poeziile Clarei şi recitarea intensă, care a scos în evideţă toată emoţia din versuri. Şi a avut grijă Daniel să ne dea şi ceva sfaturi referitoare la fumat (zi-le, zi-le, unde ai fost Daniel când am avut ediţia fără fum?), la cum să ascultăm pe cei de pe scenă (întrebaţi-l pe Alex ce a păţit, hi hi!), la cum să avem credinţă. Toţi am simţit câte un sfat. Daniel cântă doar tare zice el, dar eu zic că şi bine şi are puterea de a rămâne în spectator mult timp după ce se termină momentul lui. Pentru că vine cu starea pe care o pune în cei care îl ascultă, cu mâna. Altfel nu văd rostul aplauzelor îndelungi.

Aici mă pierd puţin, nu mai ştiu ordinea, a fost iar Eugen Bot cu al doilea calup, apoi Tivo cu Alex Turcu? Cine mai ştie, doar caseta video (sau cardul). Cert este că am adus şi un omagiu lui Florian Pitiş prin cei doi, care au cântat şi recitat (Alex Turcu o pardoie după Cetatea Neamţului).

A venit din nou actriţa Carmen Trocan care ne-a emoţionat încă o dată (şi printr-o mică istorioară de când era librar, prin 1979, la librăria Academiei pe a cărei uşăscria Versuri). Apoi din nou cei doi tineri Ioana Pânzariu şi Mădălin Antonesei. Tivo îl salută pe Sorin de la distanţă, şi am plăcerea să îl invit, în încheiere, pe Daniel Făt să nu ne lase să plecăm melancolici (la aducerea lui în scenă şi Clara a pus umărul ei, fragil doar în aparenţă). Şi plecăm puţin cu teamă, pentru că Daniel ne-a amintit, prin melodiile cântate şi cu vocile publicului, de e-urile din alimente, şi de faptul că ne e bine. Aţi spune că este o contradicţie, nu? Ei bine, nu este! Dacă nu aţi fost acolo, nu aveţi de unde să ştiţi. Ete aşa!

Gata, s-a încheiat, strâng toate cele, pe măsură ce eu le strâng cei de la karaoke îşi pun lucrurile lor şi nu mă cobor bine că şi dau drumul la o prima melodie. Hotel California. Cum aceasta este imnul meu de stat, mă aşez la masă, lângă un bărzăune (Traian Rotărescu) şi o ascult. Întotdeauna ascult Hotel California. Îmi trag sufletul şi îmi zic, uite încă un pariu câştigat.

La ieşire mă ciocnesc de... şi primesc o caldă îmbrăţişare de la...: Clara. Putem să-i zicem lui Sorin că a fost o ediţie reuşită, spune ea. Dar chiar a fost, răspund eu.

foto: Daniela Hîrjoaba

oameni pe străzi

2011-10-03T11:08:00.000+03:00

de la fereastră privesc
cu ochii mici ca două pastile
la vitraliul viu ce mişună

parcă le scurm prin moarte
dar nu mă învinovăţesc mai mult

ce şi-ar mai dori câte unul
zărindu-mă în fugă
să-i crească mâna mult
să mă prindă de grumaz
să mă tragă în vâltoare

Virgil GHEORGHIU

2011-09-30T15:44:00.001+03:00

Virgil Gheorghiu (22 martie 1903, Roman - 7 martie 1977, Bucureşti) este un poet român, pianist şi critic muzical. A nu se confunda cu Ctin Virgil Gheorghiu (1916-1992).

Virgil Gheorghiu s-a născut la 22 martie în Roman. După studii muzicale la Conservatorul din Bucureşti (1928-1930), îşi continuă studiul la Viena şi la Schola Cantorum din Paris. Debutează în literatură în 1925 cu volumul de poezii Cântările răsăritului, prefaţat de Demostene Botez. Între 1926 şi 1928 ia parte la mişcarea de avangardă din Iaşi şi - împreună cu Aurel Zaremba - editează revistele suprarealiste Prospect şi XX-literatură contimporană.

Paralel cu cariera de muzicolog se desfăşoară şi cea de pianist, mai întâi în trio-ul Boniş (1932-1939) şi, după război, la Filarmonica din Bucureşti. Compune muzică vocal-simfonică şi de cameră şi este foarte activ ca cronicar muzical. Întrebat de ce a optat pentru poezie în locul unei cariere muzicale a răspuns: am avut cu muzica un fir electric, tras prin deviaţie de la hidrocentrala poetică, de unde curgea foarte puţin. Îmi aduc aminte de ce spunea Ghoethe: <>>.(citat din prefaţa lui Camil Baltazar la volumul Poezii, 1968).

Cariera sa poetică se intersectează cu avangarda în jurul revistei unu, din care este însă exclus pentru că publica şi în alte reviste, ca Bilete de papagal , Adevărul, Cuvântul liber. Poeziile lui au un timbru personal aparte chiar dacă istoria literaturii la indexat destul de uşor undeva pe la categoria alţii, fiind explozive la nivel de imagine şi moderniste la nivel de tematică. Exprimarea este barocă, versurile lui fiind, nu rareori, legate prin fire lirice, de mitologie. Trece prin filtru personal experienţa vieţii, uneori traumatizantă ca în poezia Viermii (deşi această viziune nu era de preferat în mesajele artei din acele vremuri). Poeziile de dragoste ale acestui autor sunt mici bijuterii idealizate, puse în scenă prin imagini surprinzătoare. În poezii precum Toamnă, regăsim sentimentele bacoviene, depărtându-se însă de simbolismul descriptiv mulat pe interior. La Virgil Gheorghiu nostalgia nu are rol dominant, fiind mai degrabă un motor,.un rol asumat cu luciditate. Stufoasă, amintind de Ilarie Voronca, poezia lui Virgil Gherghiu este surprinzătoare, tânără, înscriindu-se între autorii care au scris dintr-un imbold interior, fără a aştepta recunoaşterea celor din jur.

Andersen

E lângă tine tot stângaciul şi răul şcolar

Schimbând cufărul savant pentru şindrilă,

Răsturnător de călimări pe uniforma nouă

Şi prin zăvoaie la examene.

Treci astăzi mâna peste fruntea-ndepărtatului

Din fulgerările de oină,

Când urmăream vânatul mingiilor

Cu ochi de trist ogar sun cuiburi de cerdac.

Poate eşti vestirea fugitivă

A calmelor topiri de iarnă şi somnoroase umblete.

Pasărea din pervazul geamului

În covalescenţele mele de martie.

Mai am mâhniri pentru rămasele caiete golaşe

În colile albastre a toamnelor primare,

Pentru bradul de Crăciun al casei noastre

Abia-nvelit ca să ne mintă bucuria.

Îmbună-te, e astăzi lângă tine

Neprimitul urător şi pedepsitu-n colţuri,

Când tusea şi trestia catedrelor

Trezeau şcolarul cu inima la hulubi şi fata din Grimm.

Stampă

Toamnele puneau în pâlniile de alamă
A muzicii funebre,
Ca o batistă la gură, surdina ploilor.

Când au scânteiat în dimineţi eroice
Panoplii peste leagăne,
Soldaţii mei de plumb creşteau la defilări
Şi se topeau de torţe-n câmpuri noaptea.

De dragul cruzăturilor, văcarii
În fum biblic de gunoaie,
Veneau de pe dealuri ca patriarhii
Din cărţile de religie.
Atunci liniştea cânta până la stele,
Din cimpoi de ugere-n imaşuri.

Ştiu o molatecă plecare

Ştiu o molatecă plecare
Ca o răpire de Psché.
Treci plutitoare
Prin draperiile tristeţii
Şi ploi, coardele ultimei lumi.
Atunci ne vor învălui păsări ca pe sfântul Francisc
Va fi o netezire de cărări florale si lactee
Până la culesul mărgeanului de auroră.
Sărind urme de centaur
Şi ape ucigaşe sub clarităţi albastre,
În mână îţi voi adormi
Ca-ntr-o galeră de purpură şi aur.

Ştiu o molatecă plecare
Ca o răpire de Pszché...

Ţintuiţi de stele-n preerii
În blândă-ngenunchere de cirezi
Vom asculta sărutul nemiloaselor drosere,
Şi-n luminişuri de ferigi
Martiri ai unui rug solar,
Urca-vom împreună spre iertări.

Rondelul rochiilor

Trecute rochii, spectrul meu solar

Din parcuri, din exprese, din mansarde

Cromatica lor stinsă încă arde

Prin veghea cu tabac de solitar.

Ca nuferii, ca sângele, transpar

Prin timp în tonuri limpezi şi bastarde,

Trecute rochii, spectrul meu solar

Din parcuri, din exprese, din mansarde.

Din pliul lor de lux ori funerar

În suflet mi s-au prins ca răni, cocarde

Că azi nu mai ascult pe bulevarde

Cum freamătă-ntre paşi culoarea iar.

Trecute rochii-spectrul meu solar.

Plecarea poetului

Părinţii mei, mângâiaţi-vă, părinţii mei,

Fiul din lumina lămpii

A trecut gardul viu al codrilor

La divinităţi

S-a-ncoronat de mult cu stelele de mare.

Rămaşi în urmă cu lacrimi pe tacâmuri

Priviţi trecerea mea neştiută

Urmat de păsări

Şi suite clătinate de ambrozie.

În ciliciul iernilor iermit,

Aici mi-e adormirea molcomă,

Îmbierea-n clipocit de seară

Ca să preschimb mărgean crepuscular în pâine.

Păstor de nori visând otave cu sursur de lumină

Linsă de lună, naida mea ascultă

Curgând în văi din fluier răcoarea înălţimilor

Când sub cetini i se înmormântează vălul.

Arătaţi-mi cu mâna, ca o alinare,

Neamului cuminte şi olog din preajma fântânilor,

Cum pătrund încet şi zeiesc

Cu o turmă alungată de silabe

În negura de Walhala, în veacul deschis.

Singurătate

Cordoanele nopţii tăiate de tren,
Şi sui noiţă pe unghie luna.
În adâncul oglinzii plânsul de liră;
TU...TU...
Tutun amar, planetă nelocuită.

Era-nrtr-un ev un cruciat,
Şi ochii Doamnei-Mediterană.
.....................
La lampă i-a scris, muind în rană.

Febre

Azi-noapte prin pălălai de crânguri poticnea
Vânat fugărit, inima.
Pe bălţi de friguri în urechi dansau sate negre,
Ca o săgeată-nfiptă patul tremurase.
Om ascuns la cuier,
Sări din oglindă-n odaie
Sunând linguriţe în pahare.
Cu dunga colţului de zid
Girafă mă întind
Să sug gheţarii plafonului,
Dar gura-i lob de euforb,
Şi luna stoarsă-n fereastră o sorb.
Pe tâmple, herghelii de Arizona lovesc;
În muşuroaie de câlcâie foiesc termitele sângelui.
Phaeton s-a prăbuşit sub plapumă,
Şi hăţurile arse pe gât s-au împletit.
Soseşte-mi iubită bună
În rochii de lămâi
La căpătâi,
Şi-n dimineaţa albă ca o gardiană,
Oprită de visul bolnavului tău,
Cu mâinile duios respirând abur de ceai,
Adu-mi tristă cuvânt de nimeni spus: "Ce ai?"

Toamnă

Ce frig li-i morţilor în noaptea-ntâi;

Şi ploaia-n doliu gri şi monoton

Nu sună oare pe sicrie surpate

Ca-n preludiu poetului polon?

Îndepărtarea mea, îmi pare că azi sunt

Un părăsit la margini de pământ,

Şi nu ştiu, e fereastra aburită

Ori vederea mi-e de tine împăiănjenită?

Imit expirata vară cu palid jăratic

De ne-am lipi tâmplele de hărţi coloniale,

m-ar învplui-n arome de plantaţii

şuviţele de păr şi cuvintele tale.

(din volumul Poezii, 1968 ed. Pentru Literatură)

din oase se aud ţipăte de pescăruşi

2011-09-28T00:37:00.001+03:00

timpul s-a pornit să urle
este o alarmă care nu se mai opreşte
parcă îmi crestează cineva cu lama seiful drag

oamenii s-au făcut mici
au mâinile ca nişte aripi de pinguin
îmi spun vrute şi ne vrute
în timp ce îmi fixez privirea înainte
la o pădure imaginară

curând va trebui să aprind lampa cu petrol
pentru a mai vedea marea ce mi-a inundat holul
iau cutia cu chibrituri şi mă joc cu ea
de parcă ar fi o monedă

Pariu pe Prietenie 02.octombrie.2011

2011-09-27T12:23:00.000+03:00

Site-ul www.bocancul-literar.ro şi partenerii Pariului pe Prietenievă invită la o seară literar-muzicală duminică, 2 octombrie 2011, începând cuora 18:00 la Mojo Music Club.

În cadrul segmentului literar, actrița Carmen Trocan va susține un recital depoezie din volumul Măștile Cleopardei, autor Clara Mărgineanu. Lectură dincreațiile proprii Eugen Bot și minirecital de poezie Alex Turcu.

Muzica va fi susţinută de Daniel Făt, Tic Petroșel, Ioana Pânzariu și MădălinAntonesei.

Moderatorii serii vor fi Ştefan Tivodar şi Ştefan Ciobanu.

Locaţia Mojo Club: Bucureşti, str. Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I.C. Brătianu, vis-a-vis de Magazinul Cocor.

Intrarea liberă.

Nu se fac rezervări telefonice.

Mai multe detalii vizit şi siteul: bocancul literar.ro

burghiul

2011-09-26T22:35:00.001+03:00

priveam din cutele întunericului
la burghiul cu care inima a ieşit din piept în plină noapte
picăturile de sânge clipeau în razele lunii
parcă bete
în ele recunoşteam căte un cunoscut
o iubită un membru al familiei cum
îmi făceau semne disperate din mâini
vrând parcă să se elibereze

m-am întins spre veioză
dar în acelaşi timp în care degetul meu
a atins butonul
un câine a început să latre pe stradă sperindu-mă în aşa hal
crezând că m-am curentat

îmi aminteam clar cum
toată ziua până să adorm
pereţii inimii s-au zbătut ca un cort în vânt

am avut momente când mi se părea că sunt pe un pisc
şi văd tot oraşul de la poalele muntelui
cu luminiţele lui
ca nişte monede pe fundul unei fântâni

Mario LUZI

2011-09-26T11:33:00.001+03:00

foto: sursa

Diana, deşteptare

Vântul răzleţ dă rază prin fumul
câmpiei, muntele râde-arar
luminându-se, nasc licăriri
pe ape, ce veste-i mai scumpă?

E rimpul să ne ridicăm, să trăim
pur şi simplu. Iată, zboară-n oglinzi
un surâs, pe la geamuri deschise-un fior,
se-ntoarce-un zvon şi-ţi ia auzul.

Şi tu râzătoare vii fuga şi desfizi
deodată moartea. Tot astfel şi când
se deschide o uşă. ţâşnesc fericite
culorile, iese-un rest de-ntuneric

şi se destramă. Se ivesc plăcute privelişti,
cerne în sângele, orbeşte-ntors,
duhul solar, nimburi ne trag
după ele: spre-a exista, spre-a ne stinge-ntr-o zi.

Numai atunci

Mai rare, de la un timp visele, şi mai obişnuite,
mai tainice sub formele luminii,
mai calme în identitatea lor,
şi mai profunde lucrurile. Dar îmbătrânind
şi veghindu-ne noi vreo boală greu de spus,
capeţi o dimensiune nouă, noaptea,
gândurile se nutresc dintr-un foc
liniştit ca tremurul aştrilor.

Doar atunci, suflet al meu, într-un tărâm
cam prea la fel cu moartea, într-un timp,
ce doar fiindcă-i gândit e unit, aşteptare
şi regret nu mai sunt, ci totul
coexistând respiră, şi suspină, vibrează
în tine, răpit parcă-n alt loc,
aproape numai tu singur mărturisind viaţa,
mişcarea şi cereasca, mută febră.

Şi lupul

Când pârâie gheaţa
şi animalele speriate, acolo, pe banchiză.
privesc mările vraişte, deriva de aisberguri

şi zbateri de rechini străpunşi de cange
se-agită şi-şi dau druhul, iar somonul
lacom de procreaţie şi muribund
înoată-ndărăt în puterea curenţilor

şi lupul,
cu suferinţa vieţii lui întregi,
cu cea a părinţilor şi a puilor lui
cu hărţuiala asta-n suflet

ia drumul munţilor, se regăseşte
sprinten pe labele-i bătrâne, gata
la chemarea vânturilor originare
ce-anunţă-mpreunarea, goana, prada

viaţă ce nu eşti a mea, tu, durere
pe care-o port din noapte
şi din haos
te-adulmeci iar,pe neaşteptat, din adânc,
te zvârcoleşti în restrişti,sub povară.

Să vieţui cum poate doar cel ce slujeşte
încrezător, căci n-are de ales. Totul,
chiar şi obtuza veşnicie animală
ce geme-n noi poate deveni sfântă. Puţin
se cere, puţinul acela taie ca spada.

Noaptea ne spală mintea

Noaptea ne spală mintea.

Puţin după aceea suntem, cum bine ştii,
un şir de suflete pe brână,
care gata de salt, care ca-n lanţuri.

Iar câte unul pe pagina mării
trasează-un semn de viaţă, -nfige-un punct.
Mai rar şi câte-un albatros apare.

Din avangarda sârbă: Risto RATCOVICI şi Zarko VASILJEVIC (Jarco Vasilievici)

2011-09-25T20:41:00.000+03:00

Risto Ratcovici (1903-1954) poet, critic, prozator, eseist. Publica mai multe reviste avangardiste: Reflexul tinerilor (1924), Arta (1925), precum şi volumul Mănuşile moarte (1927).

Icoana

Dacă văd o femeie
care să semene cu tine,
cu pardesiu cenuşiu şi albă pălărie,
mi se întâmplă să mă opresc pe stradă.
Cu toate că ştiu
că de mult putrezeşti
mă gândesc poate eşti tu.

De altfel, tu ştii:
în Dumnezeu n-am crezut
nici eu, nici tu.
Şi, de fapt, n-are nicio legătură cu El
faptul că doresc
candela s-o aprind în faţa tabloului tău.

Doi zori de zi

I
Scrumiera cea mare. Toate ţigările fumate.
Umbrele trosnesc.
Cineva nevăzut îşi trosneşte degetele.
Camera e plină de pustiu.
Când noaptea devine rumenie, lampa din fereastră o sting.
Înainte de zori mă duc în fostul ei pat, ca s-o visez.
Şi ea mi se arată. Trupul îi era vesel, dar chipul trist.
În revărsat de zori vedeam două lumânări lipite cum se desprind
una de alta, iar apoi se sting.
Şi auzeam glasul ei, care era ca un râs.
Se desprinde şi cade ca un argint.
Cineva a plecat undeva, eu plângeam.
Nu mai era despărţirea de ea, dar de oricine mă despărţeam,
era despărţirea de ea.
Şi tot aşa până s-a luminat de ziuă.

II
Am ieşi desculţ în nisip.Şi era rece ca o zăpadă şi ud.
Îngerii şi demonii urinaseră toată noaptea.
Pe nisip o mulţime de urme - de păsări, furnici, şerpi, şacali-
popoare de animale nenumărate.
Pustiul noaptea nu doarme.
Şi două urme de tălpi omeneşti:
cine oare astă noapte a trecut pe aici desculţ?

Zarko Vasiljevic (1882-19469) a fost poet, prozator, traducător. Provenea dintr-o familie de actori. Debutează cu în poezie în 1919. Volume: Miniaturi (poezii, 1924), Şoapte (poezii, 1924) şi Durerile străzii (poezii, 1934).

Broasca

A sărit în faţa luxoasei limuzine cu numărul 1892 - U -
chiar în clipa când în parcul orăşenesc
cădea prima frunză galbenă.

La răscruce mănuşa fluturată în sus
a sugrumat urletul sirenelor în cele patru părţi ale lumii,
o femeie a leşinat,
reporterii notau şi fulgerau cu kodakurile,
într-un şir lung şoferii şi căruţaşi înjurau de Dumnezeu,
şi uşurel s-a strecurat ambulanţa cu crucea roşie pe spinare.

Alba mănuşă fluturată în înalt s-a dezumflat
ca un Zeppelin înţepat.
Şi broasca şi femeia au fost duse la morgă.
Luxoasa limuzină şi-a lăsat numărul 1892 - U -
în nota circulaţiei.
Reporterii au dat fuga la redacţii
Şoferii şi căruţaşii s-au închinat şi au pornit mai departe.

A doua zi a apărut anunţul
Societăţii pentru protecţia animalelor
că toate broaştele din ţară au fost transportate cu aeroplanele în
Zanzibar -
iar seara este pregătit un banchet pentru 100 de persoane în onoarea lor.

Nostalgiile păienjenişului

(***)

Pe firele subţirele ce leagă stelele
am fost astă noapte acrobatul cu trestie de bambus
în zborul nebunesc şi temerar.
Am gonit de la o arcadă la alta,
am mâncat o corabie singuratică
cu pânzele pline de păsări ostenite,
şi cu pupilele deschise ca aripile
am furat tainele universului,
şi cu multă dibăcie şi har
am descoperit noi lumi,
am râs de telescoapele mirate
şi de logaritmii astronomilor,
Eu: acrobat cu trestia de bambus
în zbor entuziast şi temerar.

din avangarda sârbă ed. Princeps Edit, Iaşi 2006

palmele tale mă privesc în ochi toată noaptea

2011-09-23T02:53:00.001+03:00

dăm la o parte frunzele căzute pe un tren iubito
mai ştii la început semăna cu un pai
şi noi am râs ca nişte grozavi ni se cuveneau fulare la gură

cineva
ne priveşte pe deasupra ochelarilor pe ramele cărora
se înşiră munţi
dar noi ne continuăm treaba
parcă am înota
parcă am căuta aer în adâncuri

eu prefer să mai bag capul într-o frunză
să mă strâmb la cei de acolo
să mă apropi cu chipul până îmi intră crucile lor în ochi

îmi place să îi văd cum încremenesc în uimire pentru câteva secunde
în drumul lor spre serviciu

*

dacă aş putea aş face ca în dimineaţa aceasta
toţi prezentatorii de matinale
să-ţi pronunţe numele
fenomen care să ducă la explozia instantanee
a centralelor nucleare a uzinelor a aragazelor a pneurilor

a planetei

a soarelui

dacă aş putea aş da sonorul tare
să se audă până la ultima particulă
în care sforăie sfântul duh

*

pentru că orice tăcere trebuie să se facă auzită
hai să emigrăm la hipodrom
unde cresc cu migală prăpăstii în cai

să le vedem carnea cum ne face cu mâna
cum ne promite că ne va da mesaje prin musculiţe
în timp ce noi aşezaţi pe o bancă
vom căuta graalul acela cu dinţi şi ghiare

*

de ziua ta poftim o toamnă sau o balivernă
tot una
în adâncurile centrului ei vei găsi un ou
în care se poate intra şi ieşi ca într-un dormitor
fără să i se spargă coaja în mii de cioburi

tăcerea din el sper să-ţi aducă aminte de noi
ce nu voiam să ajungem cei de acum
de rucsacurile noastre grele ca nişte apartamente
care ne-au dresat cu tact umerii
de săruturile în care am găsit
piramide pline de camere obscure
unde scorpionii ne developau bătăile inimii

de strâmtorile în care demonii miroseau flori de colţ
de fiecare dată când făceam dragoste

curând se vor bate stinghii peste soare
sistemul monetar va dispărea
meteoriţii vor călca pe pământ cu nişte tălpi de uriaşi
doar eu fericit ca piatră nearuncată voi ştii că
pentru următoarea aniversare ţi-am pregătită o pasăre
cu care să evadăm
o ţin în pumnul drept şi simt cum
încet încet îmi găureşte palma cu ciocul

*

eu
stau într-o rază de lună ca într-o sală de aşteptare
perfect valabil pentru moarte ca acum câteva secunde

în cele mai grozave linişti îmi zgârii inima de turle
ies din mine aburi ca dintr-o pâine caldă

în timp ce ancorele se plimbă alene pe fundurile oceanelor
te privesc cum adormi tolănită pe spiţe

întunericul nu răspunde la telefon în locul meu
într-o frică se difuzează multe buletine de ştiri
şi colac peste pupăză
copacul care s-a aprins ca un bec când la adăpostit pe budda
abia ce a fost desenat de un copil la ora de desen

ciocurile valurilor încearcă să spargă sticla în care trăiesc
un vulcan face cercuri pe deasupra
toate organele zboară pe sub piele
ca nişte hârtii luate de vânt

şi palmele tale mă privesc în ochi toată noaptea

ce mai lupi ca nişte sfere

2011-09-21T23:09:00.000+03:00

în fiecare pastilă locuieşte o fetiţă cu chibrituri
care vede la puiul de foc
cum plâng minotaurii din jur

în fiecare pastilă creşte o floare
cu petalele îndesate în tulpină
şi cu rădăcini scoţând sunete de ferăstraie

în fiecare pastilă sunt lupi ca nişte sfere
gata să se prăvălească în avalanşă peste inimă

în fiecare pastilă priveşte un ochi
ca printr-un ochean şi dă acea senzaţie de bine
din somn

Un fel de cronica-fotografie la ce s-a intamplat la Pariu pe Prietenie 18 septembrie 2011

2011-09-20T09:52:00.001+03:00

Dragilor,

Cum aş putea să încep... şi de ce ar trebui să încep o seară care este de fapt o continuare a ceea ce a fost şi încă este? Între primăvară şi toamnă e doar un pas care la noi se cheamă marea neagră.

Numele nostru este Pariu pe Prietenie, ne-am întâlnit şi ne-am prins în jurul braţelor strângerile de mână ale prietenilor ca nişte cingătoare de visuri. Suntem cei care în vreme de belşug ne-am comportat ca-n timpul celei mai uscate secete, am strâns cu migală resturi de zâmbete, am remodelat în ascunzătoarea noastră (numită Pariu pe Prietenie) chipuri de voi şi chipuri de noi, au apărut astfel poezii, melodii, schiţe sau cărţi întregi, au apărut oameni noi, ne-am autointitulat generaţia etceteristă şi puţin ne pasă de rumoarea mulţimii ce se aude afară sau de întunericul care ne înconjoară ca o boală nevindecabilă, prin voi am devenit nemuritori - mai ales acum.

Mai ales acum avem nevoie de vocile voastre din timpul anilor de belşug, de feţele voastre care ştiau să râdă, ştiu şi acum să petreacă, să cânte româneşte. Aici ne aflăm în siguranţă, umbrele noastre de atunci sunt cele mai preţioase diamante, tezaurul nostru, al oamenilor reclădiţi, îl păstrăm în colţul cel mai secret al odăii, în ascunzătoarea celuilalt eu.

Desigur, avem temperamente diferite, suntem diferiţi şi atât de impresionabili, ne putem compara cu seismografele. Este suficient un singur cuvânt şoptit sau o privire ca o îndoială să ne dea speranţe şi să devenim euforici sau dimpotrivă, un gest ori simpla indiferenţă să ne arunce într-o tristeţe vecină cu nenorocirea, niciodată în echilibru. Aceştia suntem noi, iar suprema noastră îndrăzneală se numeşte poezie, cântec, proză, teatru. Ne iubeşti?

Ne iubiţi?

Şi dacă dacă ne iubiţi, ce înseamnă iubirea voastră? Suntem aici contabili, oameni de serviciu, avocaţi, oameni de serviciu, ingineri, oameni de serviciu, directori, oameni de serviciu, oameni - pot ei să iubească la fel?

Pentru noi iubirea este o stare, o acţiune, un cuvânt ca o lumină departe de soare, se strecoară într-o crăpătură de pământ uscat şi zideşte acolo un univers pe care adevăratul univers îl ignoră, construieşte o lume unde visele prind viaţă şi evoluează, reflexele prind rădăcini, apar vlăstare ca nişte fire de iarbă plăpânde, mai întâi sub pământ, palide şi subţiri, apoi deasupra, îţi dai seama ce înseamnă această iarbă în faţa unor copaci uriaşi?

Fiecare fir de iarbă născut din speranţă înseamnă iubire. Pentru noi aceste fire de iarbă sunt esenţiale, prin ele aşa subţiri cum sunt, vă iubim şi iarba noastră acoperă orizontul cu un parfum care cântă şi înveseleşte câmpiile, munţii şi pădurile dumneavoastră.

Pariul pe Prietenie a reînceput!

articol de Sorin Teodoriu

Premiile naţionale pentru poezie "Mircea Ivănescu", 2011

2011-09-16T09:18:00.007+03:00

Asociaţia culturală Artgothica Sibiu anunţă instituirea premiilor naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”. Premiile se acordă pe trei secţiuni

1. Premiul „Mopete” pentru manuscris.

Condiţii de participare :

Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vîrstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii. Concurenţii vor trimite între 20 şi 30 de poeme, culese cu diacritice, cu caractere Times New Roman, corp minim 12. Grupajul va fi trimis prin e-mail la adresa artgothica.sibiu@gmail.com, până la data de 1 mai 2012, de pe orice e-mail care nu conţine numele real al autorului. Organizatorii vor confirma explicit recepţia e-mail-ului conţinând grupajul de poeme. (vă rugăm să retrimiteţi emailul în cazul în care nu aţi primit confirmarea de primire). Identitatea autorului poate fi solicitată doar după încheierea jurizării. Orice participant, despre care se va constata, de către membrii Consiliului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu, că a furnizat, în e-mail-ul de înscriere în concurs, indicii despre identitatea sa, va fi descalificat. E-mail-urile de înscriere la concurs vor fi arhivate şi vor putea fi consultate, la cerere, de oricine este interesat. Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mopete pentru debut” şi publicarea unui volum de poezie inedit al autorului la una dintre editurile partenere.

2. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut

Condiţii de participare :

Condiţia de înscriere este ca volumul de debut să fi fost publicat între 1 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite câte 5 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : Asociaţia Artgothica Sibiu, 550024 Sibiu, Bld. Victoriei, nr.28, până la data de 1 mai 2012, data poştei.
Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru debut” şi într-un Notebook sau o sumă de bani .

3. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie

Condiţii de participare :

Condiţia de înscriere este ca volumul să fi fost publicat între 1 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 5 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : Asociaţia Artgothica Sibiu, 550024 Sibiu, Bld.Victoriei, nr.28 până la data de 1 mai 2012, data poştei. Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru Poezie” şi într-un Notebook sau o sumă de bani .

Reguli generale.

1. Este interzisă participarea la concurs a membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu cât şi a rudelor acestora de gradul 1.

2. Membrii juriului vor juriza complet independent şi vor furniza rezultatele finale ale jurizării într-un plic sigilat care va fi deschis în prezenţa majorităţii membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu. Fiecare dintre membrii juriului va desemna cîte 5 grupaje sau volume, la fiecare dintre cele 3 secţiuni, notate, în ordinea descrescătoare a opţiunilor, cu note de la 1 la 5. Cîştigătorul fiecărei secţiuni va fi desemnat prin realizarea mediei aritmetice a notelor primite de la membrii juriului. În caz de medie egală, membrii juriului vor vota între grupajele sau volumele cu medie egală, cîştigătorul fiind desemnat cu majoritate voturilor membrilor juriului.

3. Nominalizările vor fi anunţate pe site-ul Asociaţiei culturale Artgothica Sibiu, la adresa http://artgothica.wordpress.com. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Taberei Internaţionale de Poezie Artgothica – 2012.

Juriul care va acorda premiile este următorul:

preşedinte: Ion Mureşan
membri:
Ioan Moldovan
Cornel Ungureanu
Leo Butnaru
Felix Nicolau

Cu drezina spre nirvana

2011-09-15T22:52:00.000+03:00

Introducere

Doar plimbându-ne printre moliile umflate de cortinele pe care le-au ros, vom realiza că părinţii sunt mai acustici decât noi. Vom ştii clar că suntem urmăriţi de un ochi ce abia aşteaptă să ne înţepe în ceafă ca un scorpion. Îi vom lăsa însă pe ei să viseze locotenenţi şi camere goale cu câte un bolnav de ameţeli întins pe podea, ascunzând mantre prin manşete. Ca la şotron, vom ţopăi pe gurile iubitelor de vor zdrăngăni cheile din buzunarele buzelor. Muzica ambientală va supura pe hard discuri, cd-uri, dvd-uri, dezvăluindu-şi adevărata valoare ascunsă până nu de mult în izmenele lor neschimbate din copilărie. Maestrul, cu umeri de bovină, ochi de chihlimbar, piept lichid şi membre de cenuşă, se va balansa, lovindu-ne în centru capului cu un cioc de raţă.
*

Pe deasupra noastră vor trece păsări aproape moarte, din respiraţia lor vor cadea ligamente. Va fi cazul să tragem de braţe în îmbrăţişări ca de nişte bretele; să ne vizităm piramidele de sub pat să ne jefuiască hoardele de hoţi de tot ce am fi vrut să avem.

Şi toate astea pentru că nicând Dumnezeu nu a fost mai dichisit. Ca o sperietoare îmbrăcată în costum versace, aşa ni-l sculptează ei, cu mâinile lor ca nişte cucuruzi. Linguşind acordurile în locurile cele mai moi, se desfată şi se alintă prin iarba ca o sare deghizată, mutată de sub limba întunericului. Ei nu văd din urechile lor că în spatele ploilor, a ninsorilor, a vântului, a arşiţei, cineva bate darabana, şi caii adevăraţi se transformă secundă de secundă în alt animal. Şi dacă văd, ştiu că e mai bine să râgie pe înţelesul pietrelor, ca nişte şlefuitori de lături.
*
Este de neimaginat seninătatea cu care se pune pe orizontala crucii, polobocul. Se ridică la rang de altitudine orice greaţă cu simptome clişeistice. Se amestecă ascensoarele în oliţa de noapte şi fiecare iese dimineaţa, cu odihna tunsă şcolăreşte.
*
Treziţi-vă cu ură, spre voi vin veseli oameni cu strigoi atârându-le din carne. Daţi-le nume doar cât să-i omorâţi, Faceţi un bine aruncându-i într-o groapă plină de nicovale. Trebuie să fim prevăzători şi să nu lăsăm niciun loc pe acest Pământ unde să nu fi făcut dragoste.

va urma

bătrânul cu nori în sacoşă

2011-09-14T23:03:00.001+03:00

îl văd dimineaţa
cum îşi târăşte picioarele pe asfalt
de parcă ar vrea să şteargă un desen făcut cu cretă

în spatele lui peisajul se curbează
ca într-o scoică
şi aerul se scurge ca un melc mort

când trec pe lângă el şamanul din inimă nu mai bate
şi mi se oglindeşte chipul în sacoşa lui bej

soarele mereu
hopa sus
ca dintr-o praştie

Poezii de toamnă

2011-09-14T11:41:00.000+03:00

Toamnă

!de toamnă nimeni n-a murit, sălbăticiuneo,
şi crede-mă, vai, vai, numai natura care nu-nţelege;
nu, n-a murit nici păianjănul închizându-se-n sine,
se gândeşte doar cu emoţie. Vai, vai, mă zbat!

!vai, vai. mama a murit azinoapte şi eu eram mila!
!vai, vai, crede-mă, n-am să te las să-ţi urăşti sexul,
rochia dezvelind-o de pe sânii plângând cu faţa,
trebuie să vin la tine să te rog să mă ierţi,

sălbăticiuneo, şi-o să ne furişăm greşit
de-a-crumezişiul, şi-o să ne înspăimântăm
unul cu altul, şi ce-o să vrem, vai, crâncen,
ce-o să vrem scuturându-ne capul,

să ne înşepăm cu ghimpi pulpele,
iar acolo unde-şi trag inima de moarte
luna şi zilele, nu, nu, dincolo, abia la o mână
de spaima urâtă unde se dizlocă zâmbetele

să ne agăţăm de pomi şi
să mâncăm pe genunchi prune
urlând fără voce
să mâncăm clănţănind prune!

Cezar Ivănescu

O zi călduroasă de toamnă

Într-o zi călduroasă de toamnă
cînd nimeni nu se mai aştepta
soarele a explodat dintr-o dată
s-a risipit în spaţiu
s-a pulverizat
noi, pămîntenii, mai aveam cîteva secunde
de trăit

să ne rugăm, au strigat unii
să-l omorîm pe înţeleptul oraşului
au strigat alţii

cîţiva şi-au umplut în grabă paharele cu alcool
cei mai mulţi şi-au aprins cîte o ţigară
ucigaşul şi-a scos bisturiul
şi l-a înfipt în uşă
un şofer de taxi lovea înnebunit cu picioarele
în portiera maşinii

uite că s-a întîmplat, murmura cineva
umblînd desculţ pe stradă

zău, e absurd, spuse unul dintre chelneri
în timp ce-mi făcea nota de plată

Matei Vişniec

Piatră cubică. Toamna
Lui Saşa Pană

Toamna aceea lungă e ca o coadă de cometă...
E atâta umezeală, atâta frig când plouă. Cât mi-e de
milă de bieţii stâlpi de telegraf. Dacă aş avea bani mulţi aş cumpăra pentru fiecare câte un prezervativ.
Vai, toamna are dantură de aur. N-o să uit niciodată
zâmbetele ei galbene ca dovlecii pe care îi mâncam în copilărie.
Permiteţi-mi domnişoară să vă ofer sufletul meu cu
autograf.
În toamna aceasta am pierdut zilele ca pe nişte trenuri.
Iubesc crimele fiindcă sînt puternice ca descărcările electrice ale atmosferei.
Inima e un bordel cu felinarul roşu al sângelui la poartă.
Pumnalul frumos ca mâinile logodnicei
spintecă la piept perdeaua epidermei
şi din glastra cărnei sângele ţâşneşte ca o garoafă

ce caraghioşi sînt pe urmă poliţiştii.

Geo Bogza

În toamna fântânii

În seara aceea ploua în toate spectacolele
si-n tot orasul.
Cu gestul pe care-l face o femeie
Când îsi acopera sânii
Întunericul facea numaratoarea.
Creioanele arborilor cleveteau cerul.
Drumul mergea înainte si singur.
Lumea-i lume. Lumea cum e?
Sus la numerele sume,
În seara aceea lumina orbea de-ntuneric…

Ion Caraion

Toamna

Străbatem iarăş parcul, la pas, ca mai nainte.
Cărările-nvelite-s cu palide-oseminte.
Aceeaş bancă-n frunze ne-aşteaptă la fântâni.
Doi îngeri duc beteala fântânilor pe mâini.

Ne-am aşezat alături şi braţu-i m-a cuprins.
Un luminiş în mine părea că s-ar fi stins.
Mă-ndrept încet spre mine şi sufletul mi-l caut
Ca orbul, ca să cânte, sparturile pe flaut.

Vreau să-mi ridic privirea şi vreau să-i mângâi ochii...
Privirea întârzie pe panglicile rochii.
Vreau degetui uşure şi-l iau să i-l dezmierd...
Orice vroiesc rămâne indeplinit pe sfert.

Dar ce nu pot pricepe ea pricepu, de plânge?
Apusul işi întoarce cirezile prin sânge.
O! mă ridic, pe suflet s-o strâng şi s-o sărut --
Dar braţele, din umeri, le simt că mi-au căzut.

Şi de-am venit ca-n timpuri, a fost ca, inc-o dată
S-aplec la sărutare o frunte vinovată
Să-nvingem iarăş vremea dintr-o-ntărire nouă
Şi să-nviem adâncul izvoarelor de rouă.

Şi cum scoboară noaptea, al'dată aşteptată,
Îmi pare veche luna -- şi steaua ce se-arată,
Ca un parete de-arme, cu care-aş fi vânat.
Şi fără glas, cu luna, şi noi ne-am ridicat.

Tudor Arghezi

Emoţie de toamnă

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem ca n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.

Nichita Stănescu

Pariu pe Prietenie - duminică 18 septembrie 2011

2011-09-09T09:43:00.000+03:00

Pariu pe Prietenie - duminică 18 septembrie 2011 ora 17:00 - Clubul Mojo - Brit RoomMaraton de folk şi poezie Pariurile se câștigă sau se pierd, pariurile se fac din ambiție, din orgoliu, din plictiseală sau că așa e la modă. De peste doi ani, noi pariem pe cultură și câştigăm de fiecare dată.

Celor care au simţit lipsa Pariurilor pe timpul verii, le dăm numai veşti bune: pe 18 septembrie, de la ora 17:00 deschidem ediţia de toamnă - iarnă a Pariului pe Prietenie, la Clubul Mojo - Brit Room. Mansarda de la Mojo a fost total refăcută, aşa că veţi avea surpriza de a descoperi un spaţiu organizat altfel, cu mult mai încăpător şi primitor.

Cum ar putea începe Pariul pe Prietenie altfel decât în forţă printr-un maraton de folk şi poezie.

Din programul primei întâlniri:

Dan Vană - recital
Camelia Radulian - fragment din spectacolul muzical-coregrafic Rug în OctombrieDaniel Iancu - recital
Andreea Nedelcu şi Dan Săndulescu minirecital
Sorin Poclitaru - lansarea volumului de poezii Inima cu un pol, iniţiativă susţinută de Puiu Creţu, Ovidiu Mihăilescu, Cristi Corcioveanu, Walter Ghicolescu, Adrian Bezna, Vasile Mardare şi lista rămâne deschisă, pentru că surprizele nu se opresc aici.

Iar scena va rămâne deschisă până la epuizarea timpului pus la dispoziţie de Clubul Mojo - Brit Room prin intermediul gazdei noastre Mihai Paveliu, mai exact până la ora 22:30

Organizatorii evenimentului: Clara Mărgineanu, Tatiana Ojog, Sorin Teodoriu, Ştefan Ciobanu, Ştefan Tivodar, Alex Turcu (nou partener al Pariului) şi nu în ultimul rând site-ul www.bocancul-literar.ro
Locaţia: Mojo Music Club: Bucureşti, str. Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de Magazinul Cocor.

Intrarea liberă, fără rezervări telefonice.

Saşa PANĂ

2011-09-08T14:25:00.002+03:00

Iubitului Saşa Pană - Portret de Victor Brauner, 1930

Saşa PANĂ (Alexandru Belinder n. 8 august 1902 - d. 22 august 1981 ) a fost un scriitor evreuromân, prezent în literatura română de avangardă din primajumătate a secolului al XX-lea.

Fiu al medicului David Binder, după studii de specialitate începute la Iaşişi terminate la Bucureşti, Saşa Pană obţine în 1927 diploma de medicmilitar. Vocaţia lui era însă literatura, domeniu în care disponibilităţilesale intelectuale vor contribui decisiv la desăvârşirea lui de animator almişcărilor literare de avangardă din România,începând cu dadaismul,trecând apoi spre o orientare suprarealistă. Debutează cu volumul depoezii simbolisteRăbojul unui muritor în 1926. Trei ani mai târziu, cu mijloace financiare proprii,Saşa Pană publică revista de avangardă "unu" şiînfiinţează o editură sub aceeaşi siglă, unde va tipări cărţile proprii şivolume ale unor confraţi de generaţie, promotori ai creaţiei avangardiste, ca Urmuz, Tristan Tzara,Stephan Roll,IlarieVoronca , Vasile Dobrian şi alţii. La fel ca majoritateaavangardiştilor români, Saşa Pană publică numeroase proze de mici dimensiuni,situate la frontiera dintre povestire, reportaj, poem în proză şi articol cucaracter de manifest. Formula "automatismului psihic pur", prin care André Bretondefinise suprarealismul, îşi face simţită prezenţa în învolumele intitulate "Diagrame" (1930), "Echinoxarbitrar" (1931),"Viaţa romanţată a lui Dumnezeu" (1932). Într-o scenografiementală plasată la hotarul dintre stare conştientă şi vis, poetul, aflat înpostura de "secretar al inconştientului", stenografiază cu voluptatemesajul unei "halucinaţii binefăcătoare", aureolat de "brizareveriei". În cărţile publicate ulterior, "Cuvântul talisman"(1933), "Călătoriecu funicularul" (1934) şi altele, scriitorul îşi distribuie substanţa poeticăîn două registre: unul, al programului avangardist "subversiv", va fibranşat permanent la energia "incendiului reţinut în cuvinte",celălalt, cu componentele unui temperament echilibrat, este dispus întonalităţi minore, elegiace.

Între noiembrie 1944şi martie 1947,Saşa Pană a publicat revista proletară Orizont din care au apărut42 de numere.

După volumul Poeme fără de imaginaţie (1947), a publicat maimulte volume de proză cu caracter general proletar sau umoristic. În 1966 apare o primăantologie din opera sa poetică, Poeme şi poezii, ce cuprinde şi o seriede inedite grupate sub ciclul "Culoarea timpului (1948-1965)", care va ficompletată şi publicată în volumul din 1977 intitulat tot Culoareatimpului. La 3 ani după Poeme şi poezii apare la aceeaşi editură oantologie din prozopoemele sale. În 1973, cu 8 ani înaintea morţii sale, SaşaPană publică un volum de memorialistică de aproape 700 de pagini intitulat Născutîn '02. În 2006,a apărut postum la Editura Dacia din Cluj-Napocao ediţie îngrijită de Ion Pop ce conţine volumele Viaţa romanţată a lui Dumnezeu,Diagrame şi Echinox arbitrar. În 2009 va apare la aceeaşieditură Sadismul adevărului.

Saşa Pană a fost şi autorul unor traduceri valoroase din operele lui Paul Eluard,Jean Cassou,Loys Masson.

A locuit din 1933până la moarte în imobilul situat pe strada Dogari (Dogarilor) la nr. 36,Bucureşti.

Moarte naturală

Cine n-ar dori să moară visând că moare?

Saşa Pană

Se încrucişează în trup două trenuri

ultimul fulger al minţii

şi replica vidului

Nici o clipă şi un univers mai puţin

unde era ascuns plutonul de execuţie?

Sângele cade din artere în inimă

cum în rădăcina termometrului alcoolul

(sângele sperietoare pentru copii când se zgârâie)

acum inima e un burduf hidos

de cărămidă măcinată

pe vestejite buze glasul jar stins

şi-un pergament în locul plecatelor culori din obraji.

Privirea a rămas în portretul din hol

alături cu zâmbetul aevea

însăilat din zbârcituri

fotoliul mai aşteaptă indiferent pe cine

câteva zile oglinzile vor purta pleoape rituale

pantonimă în ciorapi

eroii absenţi fără dorinţi

unde e tăcere se trezesc amintiri

se sparg ca baloane de săpun

şi lasă pe zăbranic o lacrimă

noaptea e fără sfârşit.

Până la miezul pământului

sunt numai doi metri

şi ceva jerbe.

Către cititor

Această călătorie

nu sfârşeşte niciodată

pentru că începe nicăieri.

În trecerea calmă dintr-o odaie în alta

capul între umeri

şi totuşi străbate continente

cu viteza prăbuşirilor în abis

evenimentele îşi zgârâie tictacul sub piele

ca printr-o secretă hârtie de plombagină.

Nicio cortină

spectacolul fără repetiţii

şi fără aplauze la scenă deschisă

într-o celulă nebănuită aşteaptă anarhia unui cancer

mâine va dospi convulsii de chin

o margherită zmulsă din goană

se lipeşte timbru pe fruntea salahorului

şi molozul din circuite vestminte

îi creşte piedestal pentru cândva

de rănile mele de rănile sale

poemul îşi strânge cârceii aceluiaş vrej

spirale de sevă fecundă

spirale în căutarea unui arc

călătoria porneşte în întuneric

şi sfârşeşte pe lumina unei hârtii

luminând-o

într-o perlă de cerneală aşteaptă universul

şi aripioara peniţei e motorul minune

pentru recordul de distanţe în clipă

neştiute poteci de cascade ucigaşe itinerarul la pândă

lupinguri mintale - călătorii discontinue

cuvântul scris trece ca un bolid

ca o secure de licurici

fiecare cuvânt ridică alt pavilion

fiecare aventură nimbul unei experienţe

martore de naştere ale răzmeliţei.

Cititor întinde braţele

e poemul Viaţa cea de toate zilele

cavalcadă de crini şi nitroglicerină

foame iubire azil

poemul acest plămân universal

e fratele tău siamez

până la bariera oarbă.

Două mâini pot fi bandajate de lumină

două mâini pot fi pietre de moară

două braţe pot fi semafoare

LIBERĂ TRECERE

Reportaj intim

În cancelaria cu certificat de pauperitate a infirmeriei

scriu cu teamă să nu mă vadă un camarad

şi să-mi ia compromiţător pulsul

cum dăună-zi

poemul începe la Buzău

continuă pe strapontina acceleratului 84

până în Ploieşti

alteori creşte noaptea de la Bucureşti la Iaşi

cum într-o eprubetă insule din nevăzuţii microbi

Transcrierea poemelor se face duminică după amiază

în birourile cu posomorală de odăi părăsite ale podgoriei

un deget colaborator execută poemul ca o partitură stacato

poemul nu va mai fi doar al meu.

III

Ai obosit Mary Ange? A mai rămas unul

ce minunat cuvânt unu.

Citit din orice parte a rozei neliniştitelor

otravă rezumată cât un ghimpe

un nod între buzele ţuguiate

unei larve două aripi UNU.

Castaniete bat la uşă

mâna ezită pe clanţă

totuşi intră Mîrza Victor lujer transparent

soldat cu plămânii mucegăiţi

cu nădejdile carbonizate

aşteaptă certificatul de reformă

- Mai bine să mor (galsul parcă-i fum)

am stat la Bîrnova trei luni

apoi m-au dat afară.

Plânge şi omoplaţii îi zboară departe

în cerneala simpatică a lăcrămilor

ca într-o radiografie citesc cartea lui de vizită

bacilul koch

de ce plagiez în poem tristeţi străine

aceste momente ireversibile

poem alambic temerar

în toate celulele o rădăcină.

Prefac în funingei hârtia

limfa poemului e încă umedă

şi mincinos adaug

- Lasă te vei face bine.

(din volumul Călătorie cu funicularul, 1934)

Stephan ROLL

2011-09-07T13:35:00.000+03:00

Stephan ROLL (n.5.iunie.1903 în Macedonia, Florina - d.13.mai.1974 în România, Bucureşti) este pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu (Gheorghi Dinev). De origine bulgară, se ''înrolează'' de timpuriu în mişcarea avangardistă română, fiind alături de Ilarie Voronca colaborator al unicului număr din revista 75 HP. În scrierile lui se simte dorinţa de ludic, de fantasmagorie, plăcerea de a crea metafore şi imagini care ţin în spate mesajele poetice. Bogăţia poeziilor lui a devenit o amprentă proprie care însă nu s-a dezvoltat, după anul 1930, asemeni multor altor suprarealişti (nu doar români), se angajează în lupta socială de stânga şi în sprijinirea viziunilor socialiste.

Alb închis

Din lumini lanţul s-a ros în crepuscule
prin oase legat un mamut mai rage în lemne surd

aprinse lămpile le-am ascuns în pământ
ca amazoane printre cârtiţe şi ţiţei
negre oglinzile din nopţi au alunecat
stinse flăcările le-am pus pe umeri
unde puşca osului mocneşte
unde peceţile sângeră pe mâini
şi-n întunericul fără remediu ochii au rămas peşterile luminii

cheia inimii se întoarce în sânge
şi trece mai departe paznicul visului
spânzuraţii sunt cu un metru mai aproape de lună decât noi
florile care au crescut peste morţi
sunt pupilele care au putrezit în neant
ridicat din somn ascultă cum geme aurul
(din pământul în care cresc iarba şi izvoarele)
pe tronuri sub fesele regilor cu burţi
un corb galben le-a scoborât pe capete coroana
iar călăreţii roibi prin curţi
le sfărâmă în copite castelele vechi, reginele tinere din cavou.

(unu, 14.iunie.1929)

Arborele spontan

I

Din lună n-a rămas decât un singur pas de al tău
şi într-o draperie de flăcări părul pădurea te visează
stea verticală, noaptea pierdută în oglindă, semn rău
în bufniţe ca-n ceşti umbra se-nspumează
pe masa acestei nopţi lumina îşi dezbracă mănuşile:
crinii
şi-n stejarii grei ca-n colivii atleţii
dar din loc în loc
capul tău e un bloc de foc
şi un bec al frumuseţii

II

În acest fluviu bolovanii sunt capete de lei
şi apa o frunză într-o lacrimă neplânsă de vreo stâncă

în coame stele ca oase sfărâmate de scântei
şi o antilopă de nămol urcă la cer
apari în nori la ferestrele de aur
ca o efigie a aerului
din soare a rămas un cap de taur roşu
şi cuvintele până la frunte se prefac în flăcări
în mâini ţii un stilet al florilor
şi ţipătul unui parfum când deschizi braţele.

III

De la glezna ta e o tibie de cer la genunchiul lunii

şi fluturii sunt mâini care au rămas de aur
acele clipe în peşti se aprind
închide ochii, fă-mi loc în tine
şi uşile se deschid şi se închid
ca grădinile în fructe
cine dărâmă scările din munţi
când regele trece cu calul prin inelul tău
mă îndrept spre el
el se apropie de mine
cu paşii nopţii în stele desculţi
cine dărâmă scările din munţi
în trupul dimineţii când legumele sunt fragede
eu am văzut
regina ideii culegând anateme.

(unu, 13.iulie.1931)

portret cu cioc şi cârtiţe

2011-09-07T02:07:00.001+03:00

în blocul dintre stele un bărbat
strânge şuruburile anilor cu ciocul unei păsări moarte
pe care îl ascunde în spatele gingiilor de fiecare dată când sărută

geamurile i s-au spart cu mult timp în urmă
dar cioburile nu au căzut încă stau prin aer lângă ciori pe fire

ajuns la maturitatea fragilităţii
aude viaţa din ochii păianjenului
şi împuşcături senine pe coapsa cerească a iubitei
(vor rămâne mereu pierdutele îmbrăţişări pietrificate
să atragă spre ele toate lacrimile ca nişte magneţi)

întunericul îi transpiră în palmă mereu
dar niciodată nu i-a lăsat o lăscaie pentru barcagiul
care îi este momentan fular

din când în când
blocul se acoperă complet cu pământ
atunci se pune o amnezie ca cea din pietre
şi prin trupul lui trec multe cârtiţe
deghizate în gloanţe

omul este om şi-n crucea goală

2011-09-06T11:19:00.002+03:00

oamenii au dorinţe mărunte

cum ar fi să respire sub apă
în mediul acela
unde sunetul se mişcă autist

uneori aşteaptă leşinul
ca pe o maşină cu pâine
îşi întâmpină moartea în şoşoni
citesc cărţi pentru că au forme de aripi
construiesc zgârie nori în loc de zgârie morţi
se îmbrăţişează pentru a pune între ei
virgulă

morfina doar le mătură durerile
cu târnul
fără mămoşenii

din toate frunzele îi pândeşte rugina
ca o piatră în praştie
şi le loveşte tâmplele
luându-le locul

pe scaunul de pe verandă
rămâne adesea aerul
care se dă în balansoar

referitor la gesturi

2011-09-04T22:42:00.003+03:00

chiar dacă în fiecare dimineaţă găseşti pe noptieră
o mie de indicii care îţi şoptesc
că totul şade într-o rână putredă
admiră-ţi iubita cum îşi trăieşte cu buzele străpunse de o agrafă de birou
propria intimitate a sânilor ca două virgule

apoi ascultă-ţi mângâierile la geometrie
scoate filosoful din lacul de frunze trăgândul-l de zgaiba preferată
şi înfăşoară linişte de fiecare ramură în urma ta

ceva pluteşte

2011-09-04T09:35:00.002+03:00

ceva pândeşte când fac dragoste cu iubita
dintr-un ungher aglomerat de întuneric ceva pândeşte nu ştiu
chiar şi când mi se întinde mâna ca un elastic până ajung să iau apă din fântână

ceva pândeşte şi totuşi mai admir apusurile în parc
creionat de lumina sleită
şi parcă aş sta într-o fierărie
cu un fierar deasupra capului ca o limbă de clopot

Interviu cu Gellu Naum - "Cred că poeţii s-au născut pe lume aşa cum specia îşi naşte o a treia mînă"

2011-09-03T10:00:00.017+03:00

interviu luat de Dora Pavel

Cred, sînt convinsă că fiecare îşi are Gellunaum-ul său. Ani de-a rîndul, eu, pe-al meu, am tot evitat să-l întîlnesc. Mi se părea de-a dreptul frivol să-ţi vezi, în carne şi oase, Modelul. S-a întîmplat totuşi ca, în noiembrie trecut, să-l zăresc la Tîrgul de Carte Gaudeamus. A doua zi, în vizită la soţii Naum, mi s-a pus condiţia să nu deschid reportofonul. Ştiam c-o să-l deschid. Am făcut-o după o jumătate de oră.
"îmi place să vorbesc cu ea!", i-a spus Gellu Naum, pe la mijlocul întrevederii noastre, doamnei sale. Cît despre mine, după mai bine de trei ore, cînd am ieşit în stradă, m-am oprit după cîţiva paşi. Mi-a trecut prin cap să mă întorc, să verific unde fusesem. N-am făcut-o, numai din teamă să nu descopăr că, la acea adresă, nu stă nimeni. (D.P.)

GELLU NAUM: ...Dar iarăşi mă întorc înapoi şi-ţi spun altceva, şi-o să te zăpăcesc...
DORA PAVEL: Nu-i nimic, nu-i nimic!

G.N:Da, dar pentru dumneata o să fie foarte greu.
D.P:Pe mine mă fascinează tocmai fluxul ăsta, al memoriei...

G.N:Dar nu pot altfel, pentru că intru din una în alta, că sînt foarte legate...
D.P:Mie asta îmi place. Aşa e şi în poezia dvs., există un flux absolut imprevizibil...

G.N:Pentru că eu scriu automat şi exerciţiul ăsta depinde de..., e o chestie psihologică, ea ţine de psihologie.
D.P:Nu aveţi nimic din poem dinainte în minte?

G.N:Dar eu nici nu ştiu ce fac...
D.P:începeţi pur şi simplu să scrieţi?

G.N:Încep, şi-odată scriu: "sîngele care ia trenul", cum spuneai dumneata, în poemul dumitale. Care înseamnă altceva. Adică nu: uite, dom'le, mă duceam la gară şi era un tren, luam un bilet şi mă urcam şi călătorea sîngele. Nu se judecă aşa. Există un sînge care însemna ceva, care erai dumneata, şi care urla sau plîngea, sau cînta sau tăcea. Şi mergea cu trenul. Adică e o întreagă chestie. Doamne, Dumnezeule, să nu te-apuci să te estetizezi surrealist!
D.P:Dar este singura poetică în care cred şi care mă satisface. Şi, după acest dicteu automat, reveniţi asupra textului?

G.N:Fireşte. Dar pe nişte lucruri mărunte. şi-atunci sînt foarte atent, ca să stric sau să îmbunătăţesc, dar ceea ce se numeşte estetică, în general, nu mă interesează. Aşa se formează poemul şi ajungi acolo unde vroiai şi...
D.P:Inseraţi în poemele dvs. multe nume proprii, cum sînt studenta Leonie, Laura Wierme, Alexiou sau domnişoara Taup. Au existat cu adevărat aceste personaje sau sînt pure creaţii?

G.N:Sînt nişte fantome, dar care sînt, probabil - probabil, pentru că n-am lucrat cu mintea expres -, făcute pe baza unor nume reale. Se poate întîmpla ca numele Taup, care nici nu ştiu ce înseamnă, să-l fi auzit pe undeva. Am fost în Germania, de pildă, am stat un an, am avut o bursă de la germani. Se recompensau, pentru că, dacă mi-au omorît tatăl, trebuiau să se arate generoşi faţă de fiu, să-i dea cozonac. Amintesc mereu că am fost orfan de război - nu-mi place deloc cînd aud asta, că aduce imediat a milog, a sărăcie, a om care...
D.P:Şi tatăl meu a fost orfan de război. Bunicul a murit pe front cînd tata avea opt ani şi, înainte de a muri, i-a trimis, printr-un coleg, ceasul lui cu lanţ drept amintire. Era tot ce i-a mai rămas tatălui meu de la tatăl lui...

cu tatăl său, Andrei Naum, într-un colaj realizat de Gheorghe Rasovzky (poză preluată din revista Athanor nr.2/2008)

G.N:Eu nu-mi amintesc despre tata decît că a venit odată, într-o vacanţă, cînd eu încă eram ţinut în braţe, m-a luat să mă ridice în sus, aşa cum se face cu copiii, şi eu m-am emoţionat inconştient şi-am făcut pipi în barba lui. Aveam doi ani, cred, înainte de a muri tata. Foarte aproape. M-am speriat, probabil, nici nu ştiam că ăla e tata, de unde să ştiu eu?
D.P:Cum se numea tatăl dvs.?

G.N:Andrei. Andrei Naum. Familia lui venise încoace cu oile, pe jos, demult, pe cînd turcii vroiau să-i omoare în Macedonia. Ei sînt români macedoneni. Armâni, cum zic ei. M-am dus şi eu acolo. Este splendoarea pe lume, dacă te duci unde trebuie. Pentru că e şi-o mizerie de nu te poţi urca în tren, că te dă jos mirosul de oaie.
D.P:Mai vorbiţi-mi, vă rog, despre tatăl dvs.

G.N:Tata era poet. Nu l-am cunoscut, aveam doi ani cînd a murit la Mărăşeşti. Era un poet bun. Era un om de treabă, îşi făcea poezia lui.
D.P:A publicat?

G.N:Nu a publicat, cît era în viaţă, numai în reviste. Dar, după moarte, i s-a publicat o carte de către Casa şcoalelor. Era o poezie cuminte. Cum n-am fost eu.
D.P:Cum aţi fost, de fapt?

G.N:Nu eram cuminte deloc, eram foarte rău. Foarte rău, asta ce însemnează? Că aveam şase fraţi, de fapt, doar un frate aveam, că restul erau fete. Iar eu eram ăl mai mic. Şi îmi plăcea o mîncare, iar alta nu-mi plăcea. Ăsta e un lucru important al copilăriei. Şi, pe la patru ani, stăteam aşa şi mă uitam. Nu-mi plăcea mîncarea. Aşteptam... îmi dădeau spanac. Nu puteam să-l sufăr. Iar mama mai ieşea, nu stătea în bucătărie toată ziua. Şi-atunci, mă repezeam, luam oala şi-o vărsam, nu ţineam seama că trebuie să mănînce ăilalţi. Nu ştiam, nu mă gîndeam la asta. Mă gîndeam că nu e bine, există ceva rău, care mi se dă de mîncare mie şi oamenilor. (Tuşeşte.) Nu mai fumez de 25 de ani. M-am lăsat dintr-o dată, am trecut prin spital, am făcut un infarct.
D.P:În realitate, nu eraţi rău...

G.N:Nu eram rău, dar aveam un fel de opoziţie. Adică aş fi pretins că eu sînt ăl mai mic şi să mă mîngîie şi pe mine. Dar mama nu putea să mă alinte, avînd şase copii... Mîncam şi bătaie din cauza asta.
D.P:Cînd aţi început să compuneţi versuri?

G.N:Compuneam mental, la început. Pe la cinci-şase ani. Iar mama se mîndrea cu mine, de pildă, vara, cînd mergeam cu trenul, he, he, he... Vara ne ducea la Azuga, la o şcoală. Directorul şcolii de-acolo, un om cumsecade, probabil, pentru că noi eram mulţi, îi dădea mamei o clasă, ca s-o folosească în timpul vacanţei noastre. Şi-atunci, noi plecam ca la băi, pentru că e o bună zonă, un aer bun, curat, cum e şi la Cîmpina. Şi ne prindea bine. Ne aşezam cu băncile, ne făcea mama un culcuş acolo şi stăteam toţi. Aveam o cameră cît un castel. Cît un closet. (Rîde.) Şi mergeam cu trenul pînă acolo şi înapoi. Numai că, dacă răscoleşti nişte lucruri, am să ţi le spun, dar dacă le ţii numai pentru dumneata. Dacă ţii doar pentru dumneata ce-ţi spun acum e foarte bine. Pentru poezie e foarte bine. Pentru că tot ce faci spurcă ăilalţi toţi. Deci mama se lăuda cu mine. Dar lăudarea asta nu era bună, că ea trebuia să scape de copii, adică să-i împuţineze într-un fel, ştiindu-i asiguraţi, şi-atunci, fetele, nu toate au terminat liceul. Una a terminat liceul şi s-a făcut imediat funcţionară, ca să ajute cu leafa celorlalţi copii. Alta ar fi vrut să fie balerină, avea talent, dar n-a mers, că erau un fel de pensiuni şi-acolo erau numai fete bogate şi rîdeau de ea că n-avea bani.
D.P:Ştiaţi pe atunci că tatăl dvs. a scris versuri? Puteaţi fi influenţat de asta?

G.N:Nu. Nu ştiam. De fapt, ştiam că face versuri, dar nici nu ştiam ce-i aia. Dar eram oricum influenţat, pentru că există o influenţă a inconştientului, eram fiul lui. Şi el era un om serios, numai că el nu a apucat să scrie, nu s-a repezit să scrie, fiindcă trebuia să muncească, să-şi crească copiii. Scria, dar n-avea timp să se ducă la tipografie. El se ducea la biroul lui ş.a.m.d.
D.P:Ce era tatăl dvs.?

G.N:Poet. Poet şi funcţionar. (Rîde.)
D.P:Şi mama?

G.N:Mama? Gospodină, nimic. A fost o poveste de amor între ei, cu fugit de acasă, cu blestem... şi cu doi tineri care şi-au văzut de treaba lor, în ciuda blestemelor.
D.P:Frumos blestem, dacă, în urma lui, v-aţi născut dvs.!

G.N:Dar eu am fost orfan de război şi mă luptam pentru drepturile mele de orfan de război. Nu mi-a plăcut să fac asta. Eram şcolar, iar cînd am ajuns de vîrsta şcolii, eram primul pe şcoală. Asta e-adevărat!
D.P:Unde?

G.N:Şcoala primară am făcut-o la şcoala Tunari. Şi şcoala ailaltă era la Cantemir-Vodă, din Bucureşti. Era un liceu foarte bun. Era un liceu pentru o familie, familia Brătienilor, iar băieţii erau foarte bine îngrijiţi şi trimişi pe urmă în străinătate, la alte studii. Şi veneau înapoi...
D.P:Familia v-a sprijinit să vă continuaţi studiile?

G.N:Nu. Nimeni. Nici nu s-au uitat la mine.
D.P:Singur aţi decis unde să mergeţi?

G.N:Păi, nu m-am dus nicăieri precis. Eu am hotărît doar că eu ştiu să fac să plouă.
D.P:Splendid.

G.N:Da, dar se-ntîmpla, mă! La patru ani, eu puteam să pornesc şi să opresc ploaia. Nu glumeam. Aveam patru ani şi mă jucam cu copiii. învăţasem un cuvînt: furtuna. Das Gewitter, în nemţeşte. Era în timpul războiului, cînd nemţii ocupaseră Bucureştiul, apoi, şi după ce au trecut, după ce au plecat nemţii, după ce murise şi tata. Eu eram foarte isteţ. Adesea, pe strada mea, care nu era un lung bulevard, dormeam într-un şanţ. Era iarbă pe-atunci în gropile Bucureştiului şi îmi plăcea grozav. Dormeam acolo şi era un cîine bătrîn care făcea ău, hău, ău, şi venea şi se culca la picioarele mele. Stăteam acolo şi ne acoperea iarba.
D.P:Aveţi multe poeme cu iarba care vă acoperă...

G.N:Da, am o obsesie, şi eu am observat, de iarbă şi de vorbit cu pomii.
D.P:Chiar puteaţi opri ploaia? Cum?

G.N:Aşa, ca babele, ca vrăjitoarele, aşa făceam. Eram o babă de patru ani. Noi inventaserăm un joc, Das Gewitter îi ziceam. N-avea voie să intre pe strada noastră un băiat străin. Tot pe strada noastră stătea unul, Manole, care avea un colţ de stradă, era grădinar şi avea un măgar şi pleca cu măgarul dimineaţa să vîndă legumele. Şi atunci rămînea acasă fiică-sa, care era de vîrsta noastră, adică de cinci-şase ani. Rămînea şi nevasta lui Manole, care striga, cînd el pornea: Manoleee, să nu întîrzii prea mult, că te rup în bătaie! şi, cum pleca el, apăream noi. Noi făceam dragoste cu fiica lui prin gard. Şi aruncau oamenii apă pe noi, hi, hi, hi.
D.P:Vă jucaţi...

G.N:Nu ne jucam, făceam dragoste, ziceam noi, şi ne lăsam rînd unul la altul, pentru că... Cum o chema? Cum o chema? Uite, uit toate! Iar eu dădeam drumul la ploaie. Mai văzusem cum se face treaba asta, nu aveam nevoie de mult, ca să dau drumul la ploaie. Şi băieţii ăilalţi începeau să plîngă, că totuşi erau de Bucureşti, eram băieţi de Bucureşti, nu? şi nici eu nu eram de la ţară, dar figura asta îmi plăcea. Vedeam că iese, deşi eram mic de tot, şi atunci le ziceam - că eu eram capul răutăţilor -, le spuneam (asta înainte de şcoală): Mai duceţi-vă, măi, nu mai plîngeţi! (Că, ziceau, îi bate mama.) Nu vă bate, măi, le spuneam, nici nu plouă pînă n-ajungeţi voi acasă. Şi plecau toţi cu încredere în mine, şi eu stăteam acolo, căpitanul Robert de pe Titanic, şi ziceam: De n-ar începe ploaia, de n-ar începe, să nu mă ude, în sfîrşit. Şi, la un moment dat, nu mai era nici un băiat lîngă mine şi mă duceam fuga acasă. Şi, cînd intram pe uşă, începea o ploaie... Şi asta mă strica. îmi arăta că, stai, mă, că tu poţi să faci nişte drăcovenii. Şi de-aici mi-am scris Zenobia. Pe Zenobia ai avut plăcerea s-o cunoşti...
D.P:Cînd aţi fost îndrăgostit prima oară? Vă mai aduceţi aminte?

G.N:La patru ani.
D.P:De fiica lui Manole?

G.N:Nu, nu de fiica lui Manole. Pentru fiica lui Manole ne făceam toţi bani din hîrtie şi ne duceam şi-i duceam. învăţasem toţi lecţia, şi făceam prostituţia prin gard. îi dădeam hîrtia, ea-şi ridica rochiţa şi noi scoteam puţa în partea ailaltă de gard de lemn, dar nici nu ne atingeam, însă plecam foarte satisfăcuţi. Era, poate, legat de sexualitate, de nevoi de sexualitate. Şi nu numai la mine, am observat că toţi aveau această nevoie.
D.P:Şi iubita?

G.N:Am avut mai multe. Cu unele nici n-am vorbit, nici n-au ştiut cum mă cheamă, n-am ştiut cum le cheamă. însă, pe vremea aia, era un domn Tomescu. Domnul Tomescu, fost chelner, avea un cinematograf acum. Erau îmbogăţiţi din ăştia, de război. Era foarte cunoscut în Bucureşti. Ieşise din cîrciumă şi-şi făcuse un fel de citadelă pe strada asta, unde nu pătrundeau copiii din afară, că vroia să-şi crească bine copiii, să nu aibă legături cu cei autohtoni. E-adevărat că erau pe acolo şi ţigani, cu care eu mă jucam foarte bine. Şi-acest Tomescu avea o fiică de vîrsta mea, pe care o chema Anişoara. Eu aveam vreo şase ani, ea era tot puştancă. Avea mai mulţi fraţi, iar unul era de vîrsta noastră. Restul erau mai mari. Cercetaşi. Erau nişte organizaţii din astea.
D.P:Eraţi prieten cu fraţii ei?

G.N:Nu. Doar cu fratele ăsta mai mic. Ta-su nu dădea voie să intre nimeni în citadela aia, în afara băieţilor de familie bună.
D.P:Dvs. eraţi admis între ei?

G.N:Eram singurul de care se bucura să-i intru în curte. Zicea că-i educ copiii sau că îi alint, ca tata. Şi mai era un avocat, Elefterescu, care avea doi copii de vîrsta mea. Una nu era de vîrsta mea, mi se pare că era studentă. Acum eram mai mare, aveam vreo şapte ani. Şi domnişoara asta, Elefterescu, avea încredere în mine că n-o să spun nimănui şi mă trimitea la un grec, dl Aristide, care era foarte drăguţ, un tînăr student, şi care nu mai ştia cum să-mi mulţumească pentru că-i aduceam mesajele de la Miţi. Odată îi prinseseră părinţii şi-i separaseră şi trebuia să-i ajute cineva.
D.P:Cei din familia Elefterescu erau, şi ei, cunoştinţe de-ale familiei Tomescu?

G.N:Da, familia Elefterescu era o familie de deputaţi, Tomescu era negustor. De ambele eram legat pentru probleme de sexualitate. Dumneata îi spui dragoste. Dar să vezi în ce s-a transformat dragostea mea pentru Anişoara. La început, n-aveam nici o legătură cu ea, dar mie mi se permitea să intru în curte şi să mă joc cu ăia micii. Şi, într-o bună zi, parcă s-au topit toţi. Ultimul care a rămas cu noi, cel de vîrsta mea, Mircea, fratele Anişoarei, a dispărut şi el. S-a topit. Am rămas doar cu Anişoara. Eu nu vorbisem cu ea niciodată şi nici nu aveam vreun sentiment pentru ea. Şi nici ea nu vorbea cu vreun băiat. Şi atunci, Anişoara mi-a spus deodată: Vrei să ne jucăm de-a hotelul? Şi eu am spus: Da. Cum? Iar ea şi-a ridicat rochiţa, eu m-am descheiat la pantaloni şi ne-am atins nişte părţi din noi. Foarte puţin şi fără nici un efect. După care eu am luat-o la fugă, iar ea a luat-o la fugă. Şi nu ne mai vedeam. Cînd se întîmpla să ne vedem, întorceam capul şi mie îmi era o ruşine teribilă pe stradă. îmi spuneam: Eşti un ticălos!
D.P:Dar aţi fost provocat!

G.N:Da, mă simţeam nevinovat. N-am iu-bit-o. Totuşi, m-am gîndit: nu-i nimica, am să mă căsătoresc cu ea, mă fac ministru de Externe. Şi n-am mai ieşit cîteva zile pe stradă de ruşine, crezînd că toată lumea ştia ce făcusem. Ulterior, n-am mai vorbit. Cred că şi ea roşea de fiecare dată, cînd ne vedeam, pentru că a devenit o doamnă foarte cuminte şi cumsecade.
D.P:Şi-apoi, o altă iubire, adolescentină?

G.N:Am văzut odată o fată, la un etaj, pe Strada Viitorului, colţ cu..., nu ştiu cum se cheamă strada aceea.
D.P:Pe la ce vîrstă?

G.N:Zece, unsprezece ani, poate. Nu i-am spus niciodată nimic, aflasem cum o cheamă, n-am vorbit niciodată cu ea, dar stăteam ore întregi acolo. Mi-a intrat în cap că ea este iubita mea. Ea e iubita mea, Doamne, cum o chema? Şi stăteam peste drum, sub geam. Şi-i apărea umbra sau apărea ea la geam, dar ea nici nu mă vedea. Eu eram pe stradă, puteam să fiu oricine.
D.P:Cît a durat această adoraţie din umbră?

G.N:Ei, a durat felul ăsta al meu de a iubi... Era mai curat şi mai frumos şi mai..., poate mai frumos era ăla cu Anişoara, că era mai sălbatic şi cu o senzaţie de ruşine mai accentuată. (Intră doamna Naum.) Mă, iubito, eu îi povestesc intimităţi şi nu vreau să le auzi..., că pe urmă îmi tragi o mamă de bătaie...
D.P:Ei, nu, pentru că marea dvs. iubire o cunoaşte toată lumea.

G.N:Ea a venit tîrziu. Tîrziu a venit. Am şi scris-o.
D.P:Dar în anii de liceu? Cum a evoluat această nevoie de sexualitate?

1946 (poză preluată din revista Athanor nr.2/2008)

G.N:Cînd m-am făcut mare, eram cuminte. şi, bineînţeles, nu mă uitam la fete. Erau nişte proaste, ziceam. Dar nu mă interesau. Nici nu le uram, nici nu...
D.P:Eraţi studios? Arboraţi, pe atunci, un aer superior?

G.N:Nu, mă preocupau nebuniile. Mă preocupa poezia. Stăteam şi eram fericit că mă simţeam bine cînd făceam o poezie. Care chiar era tîmpită, şi eram de acord. Găsisem ce-mi trebuia, chiar dacă nu întinsesem bine de coarda aia. Şi, fireşte, adolescenţă, fireşte, sport, şi cel mai aspru sport este rugby-ul...
D.P:Dur, foarte dur. în copilărie sau în tinereţe aţi avut angoase, spaime?

G.N:Cînd m-a dus mama la şcoala primară, mie îmi era frică de tata. Atît. Tata, despre care ştiam că a murit.
D.P:De ce credeţi că vă era frică de el? în ce fel se manifesta frica?

G.N:Nu ştiu de ce. îmi era pur şi simplu frică de el. Se întîmpla să nu mai avem pîine seara, pe înserate. Şi mama mă trimitea după pîine, îmi dădea un leu sau cît costa şi-mi zicea: Du-te şi ia o pîine, ca să vă dau să mîncaţi. Brutăria era în colţ. Şi eu nu vroiam. Nu mă duc, ziceam. Iar ea: Du-te şi ia o pîine. Era foarte necăjită cu atîţia copii, şi eu eram ăl mai afurisit. Adică nu făceam ce mă ruga, dacă nu vroiam eu. Şi ei nu înţelegeau de ce nu vroiam. Dar eu, dacă ieşeam pe stradă, totdeauna era o umbră mare în urma mea, cu aripi, care mergea după mine. Nu-mi făcea nici un rău, nu-mi făcea nimica. Şi eu ştiam că era tata, care era mort. Şi-atunci, cum se însera, îmi era frică de tata. Nu ştiu de ce, că n-a stat cu mine deloc. A stat tot timpul pe front, cît am vieţuit eu. Şi aveam o frică enormă, dar nu puteam să spun: Mi-e frică să nu vină tata, de-aia nu mă duc. Era umbra aia care mă speria...
D.P:Moartea, de fapt.

G.N:Moartea mă speria, sigur. Şi refuzam.
D.P:Iar în adolescenţă, cu adevărat, cînd aţi început să scrieţi?

G.N:Eram la liceu şi am făcut pariu cu băieţii de clasă că eu sînt poet, că scriu foarte frumoase poezii. Nu credea nici unul. Ziceau: Ce crezi, nu te publică nimeni. Glume din astea, şi nu numai glume. Şi-atunci, eu m-am ambiţionat să scriu. Şi scriam. Mai era unul cu veleităţi de poet, săracul, a murit, Iacobescu îl chema. Era de la ţară, băiat de popă. Şi îl ţin minte din cauza comicăriei, îl ţin minte cum, cu multă seriozitate, cînta cîntecul ăsta: (Cîntă.) "Frumoasa mea..." Uite, rîde de mine! (A intrat Lygia Naum.) Nu mai rîde de mine, mă, iubito!
D.P:Aşadar, a început ca un joc, pentru a le demonstra lor...

G.N:Da, pe urmă au început să mă respecte, trimiteam la o revistă numai ca să le arăt lor. Şi-am confirmat. Şi-asta era tot ce făceam, pînă nu mi-a ieşit Victor în cale.
D.P:Ce fel de poezie agreaţi pe atunci?

G.N:Poezia străină începuse să-mi placă tare de tot, pentru că nu înţelegeam, nu, puteam să îmi închipui orice, pe cînd, în asta românească, înţelegeam tot. Şi înţelegeam că-i un prost ăla care a scris-o, că nu ştie pe unde e, că e de o banalitate nemaipomenită, care nu te cutremură, pe care n-o transmiţi nimănui, şi degeaba o faci, că nu de-aia te-ai născut pe lume, şi că noi, poeţii, ne-am născut să suferim, unul suferind ca Eminescu şi altul ca Bacovia. Ei aşa făceau poezia. Eu nu ştiu dacă am reuşit vreodată. Aşa că despre ei vorbesc. Ei atinseseră punctul lor maxim şi rostul lor pe pămînt. Era ca şi cum ar fi un Dumnezeu şi ar spune: Mihai, tu te duci acolo şi faci poezie şi, pe urmă, gata cu tine, şi te întorci înapoi. Dar ăia de la unu nu mă interesau.
D.P:Nu v-aţi apropiat de revistele avangardiste...

(poză preluată din revista Athanor nr.2/2008)

G.N:Deloc, deloc. Şi trecea Saşa Pană pe lîngă mine şi strigam: Să nu-mi spui că te cheamă Saşa Pană! Şi era un caraghios, săracul, Dumnezeu să-l ierte!
D.P:Şi totuşi eraţi inclus în mişcarea de avangardă.

G.N:Eu nu cunoşteam mişcarea asta şi mişcarea era foarte pretenţioasă. Adică acolo se găsea punctul la care ajunsese poezia. Poezia cuprinzînd şi proza, şi toate legate. Şi erau mulţi. Făceau parte din nişte culturi apropiate de cultura franceză, mai puţin de cultura germană. Şi se îngrămădeau toţi la Paris atunci, că era şi frumos şi bine, dar avangardă se făcea peste tot. Uite, îmi scriu nişte prieteni, de la Chicago. Şi eu nu le-am răspuns de nu ţin minte cînd, de vreun an. Ăştia mă respectă foarte tare. între timp, Franklin Rosemont mi-a mai scris încă vreo zece scrisori. Gruparea asta de la Chicago e foarte tare şi are o revistă extraordinară.
D.P:L-aţi cunoscut pe acest american, care vă trimite complimente surrealiste, cum face aici, în ilustrată, unde cuvintele sînt grafiate multicolor?

G.N:S-ar zice că-l cunosc foarte bine, pentru că mi-a scris vreo sută de scrisori. Dar nu ne-am văzut. Şi soţia lui, Penelope Rosemont, e o pictoriţă foarte bună. Şi Franklin este poet şi prozator, mai ales.
D.P:Cartea lor este dedicată Lygiei şi lui Gellu Naum, cu o dedicaţie tipărită. Cum vă simţiţi astfel apreciat de străini? Chiar şi la noi, acum, sînteţi în mare vogă. Cum vă suportaţi gloria? Vă deranjează, vă încîntă?

G.N:Da, mă deranjează, n-am nimic a face cu ăia care zic că eu sînt sau nu sînt. Am auzit cîntece din astea ani de zile, pînă la înjurătură şi pînă la... Doar aprecierea străinilor m-a sprijinit întotdeauna. Acuma, şi la noi, nu ştiu ce s-a întîmplat de vreo cîţiva ani, poate generaţia voastră...
D.P:Să revenim la întîlnirea cu Victor Brauner. Spuneaţi că ea a fost decisivă pentru poezia dvs....

G.N:Dar să vezi cum mi-a ieşit Victor în cale. Intrasem pe strada aia, unde era ziarul "Universul", şi era un afiş afară. Expusese Victor Brauner pictură. Nu ştiam ce este şi am zis: Hai, să văd şi eu. De obicei, nu intram, nu puteam să sufăr pictura românească deloc, şi nici cea din multe alte ţări, nu numai de-aici. îmi plăcea modernismul, atîta cît puteam să-l cunosc dintr-o revistă, dintr-un ziar, în orice caz, de-aici, ce-a fost avangardă nu mi-a plăcut niciodată. Şi atunci, acolo, am intrat şi nu era nimeni. Era pustiu. Un singur om, într-un colţ. Ca un suedez, aşa, blond, foarte drăguţ băiat. Nu-l cunoşteam. Şi a venit tînărul ăsta la mine, era cu opt ani mai mare, şi m-a întrebat: îţi place? Extraordinar, am spus eu. Aveam 18 ani.
D.P:Vă plăcea cu adevărat?

G.N:Eu am rămas trăznit cînd am văzut-o, mai văzusem eu Picasso, nu ştiu ce, dar nu poţi să-ţi dai seama, cînd le vezi aşa, făcute, şi puse acolo. Şi m-a zăpăcit complet. Mă uitam aşa, şi el m-a întrebat: Cum e, îţi place? Şi eu i-am spus: Asta scriu eu. Asta vreau să scriu eu. A, scrii, a spus el. Da, scriu. Păi, ce scrii? Ei, scriu şi eu prostii, i-am spus. Ce prostii? Să vii la mine, zice. Vrei să vii la mine? Maruţa ne aşteaptă. O să fie fericită. Maruţa însă s-a speriat... De atunci, nu m-am mai despărţit de el şi el nu s-a mai despărţit de mine. El a acceptat să publice într-o revistă de la Craiova, de nu ştiu unde, doar cu condiţia să pună o pagină Gellu, o pagină el. Aşa făcea. Şi n-am mai scăpat, în fiecare seară eram la el. Aşa am rămas, de la expoziţia aia.
D.P:Ce vă plăcea? Ce v-a bulversat? Ce-aţi simţit diferit în pictura lui?

G.N:I-am simţit nenorocirea. Dar nenorocirea cum trebuie, şi o tărie de oţel în nenorocirea aia. Pentru că el avea o obsesie, la un moment dat, că are să-şi piardă ochiul. Şi ştii pentru un pictor ce însemnează ochiul. Iar eu închipuie-ţi că am intrat în gruparea asta prin Victor, deci pot să spun că am înţeles ceva din tot ce era.
D.P:Unde vă place să scrieţi? La Comana?

G.N:Ei, acolo, la ţară, mi-a prins foarte bine şi-mi prinde foarte bine. Ai să vezi cum e, cînd ai să vii, că ai să vii o dată, sau de mai multe ori, vara, primăvara... Dar mie mi-a plăcut să scriu oriunde. Eu cred în inspiraţie şi eu cred că poeţii s-au născut pe lume aşa cum specia îşi naşte o a treia mînă sau gheare, sau nu gheare, nişte lucruri pozitive, poftim, aşa se nasc bieţii poeţi care, într-un fel, nu e obligatoriu să sufere, dar cărora li se produc şi mari necazuri, pentru că încearcă să ducă mai departe puţin... Eu vorbesc despre poeţi, totdeauna, să ştii, nu vorbesc despre scriitori.
D.P:Ştiu că nu faceţi distincţia între poeţi şi scriitori.

G.N:Nu există. Şi nici între proză şi poezie. Astea nu există. Eu socotesc, şi nu numai eu, probabil o mare parte din lumea poeţilor, că poezia şi proza sînt la fel, sînt acelaşi lucru.

D.P:De ce aţi ales să scrieţi şi proză?

G.N:Pentru că aveam nevoie să le spun oamenilor cum am făcut poezie. Ce poezie? Poezia e acelaşi lucru. Nu e totul poezie, din păcate. E antipoezie, cu tendinţe de... Totul se bazează pe dualitatea asta, bine şi rău, nu, e complicat de tot...

text preluat din România literară nr. 31/2001

bonsaiul din vis

2011-08-30T23:42:00.004+03:00

el dormea în ţeava puştii
ţinând la piept în chingi o floare

apele se retrăgeau de pe trupul lui

poate i-ar fi stat mai bine cu urmele unor cirezi
pe spate
poate i-ar fi stat mai bine să fi fost grindină nu ploaie
în iubire

în interiorul circular se învârtea repede
o bilă de plumb ceea ce făcea
să cadă frunzele din copaci
să se adâncească în trupul lui
ca nişte potcoave încinse

şoaptele se pietrficau în jur străpungând bărcile

Reîncepe Pariu pe Prietenie

2011-08-28T13:02:00.010+03:00

Începând cu 18 septembrie începem o nouă ediţie a Pariului pe Prietenie, manifestare literar-artistică a siteului bocancul literar. O dată la două săptămâni, la clubul Mojo (str. Gabroveni 14, vis a vis de magazinul Cocor) vom avea invitaţi poeţi şi cântăreţi (cântăcioşi cum îi alintăm noi) care vor încerca (şi au reuşit toţi până acum) să ne ofere un bun meniu de frumos, compus din versuri şi note muzicale de calitate. Printre invitaţii de până acum aş enumera la poezie: Adrian Suciu, Ştefan Doru Dăncuş, Sorin Despot, George Stanca, Camelia Radulian, Dana Banu etc; la muzică: Ducu Bertzi, Nicu Zota, Fox Studis, Cantos, Vacanţa muzicală (Radu Pietreanu, Mihai Napu, Tănase Tase) etc.
Aşadar, de la data menţionată mai sus, repornim în frumoasa noastră călătorie de duminică, într-o bulă magnifică unde toţi cei care caută un loc de poezie şi muzică sunt răsplătiţi din plin. Uşile pariului sunt deschise atât la mese cât şi pe scenă. Dacă doriţi să luaţi microfonul şi să ne citiţi din poeziile scrise sau să ne cântaţi din melodiile compuse sau, de ce nu, să ne interpretaţi o mică scenetă, vă rog să lăsaţi un semn la acest post sau pe adresa: stefanciobanu2004@yahoo.com.
Un mic consiliu, format din membrii siteului interactiv menţionat mai sus, va analiza oferta dvs. şi aveţi toate şansele să vă găsiţi un loc la microfon.
La rubrica Pariu pe Prietenie de pe acest blog, o să găsiţi de acum informaţii legate de spectacolele noastre (le putem numi aşa) .

păpuşile, răsărit de soare

2011-08-28T10:54:00.003+03:00

scapără iar soarele

ce chestie

două păpuşi într o vitrină cu vise de pluş cu

geamul

de pluş cu anul

stau şi li se încălzesc (limpezesc)

ochii

făcuţi din nasturi (câte unul de

altă culoare)

o cutie muzicală

repetă pentru (i)ele

lacul lebadelo

r la nivel mecani
c

e răsăritul e

răsăritul

tipă doi fluturi din aripi

explozie de rouă

pe vitrină

păpuşile se ating

atingeri de pluş atingeri de pluş

(unde oare să mă duc)

în atingerile lor

intră minerii fericirii

răsărit de soare

bolovani par

nişte flori în flăcări

un elefant cu trompa lui

ca un gât de lebadă

se plimbă

pe bulevard

şi papuşile ''dansa''