sâmbătă, 1 noiembrie 2014

La drum cu Platon

CÂȘTIGĂTOAREA DIN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ ESTE

MIHAELA VASILIU - felicitări, vei fi contactată în cel mai scurt timp pentru a afla cum vei intra în posesia premiului

Cartea oferită ca premiu este:

 
''Imaginează-ţi că eşti într-o maşină a timpului care te poartă înainte şi înapoi prin propria viaţă. Te duce în trecut, la anii copilăriei, când învăţai să mergi pe bicicletă, apoi te face să revezi primul tău sărut, cel dintâi serviciu sau anii mai târzii, când te confrunţi, eventual, cu divorţul. Însoţit de Platon, află ce spun marii gânditori ai lumii despre toate aceste pietre de hotar de pe drumul vieţii noastre. Aristotel îţi va vorbi despre importanţa începerii şcolii, Freud despre îndrăgostire, Heidegger despre implicaţiile psihologice ale mutatului, iar Nietzsche despre criza vârstei de mijloc.
La drum cu Platon te ajută să înţelegi şi să vezi cu alţi ochi evenimentele majore, momentele-cheie şi fazele de tranziţie din viaţa ta, făcând filosofia să pară accesibilă şi plină de umor!''

Robert Rowland Smith este autorul unor cărți despre filosofie, literatură și psihanaliză. Printre cele mai cunoscute titluri ale sale se numără Driving with Plato (La volan cu Platon), continuarea bestsellerului Mic dejun cu Socrate, Derrida and Autobiography și Death-Drive: Freudian Hauntings in Literature and Art.

(sursa prezentării și a fotografiei: site-ul litera.ro )

Condiții de participare
- dați share acestui concurs pe una dintre rețelele de socializare (vezi butoanele din josul postării);
- scrieți într-un comentariu pe acest articol:
a)
impresiile dumneavoastră despre o carte apărută la editura Litera pe care ați citit-o și o recomandați
sau
b) scrieți despre o carte apărută la editura Litera pe care vă doriți să o citiți (vizitați site-ul editurii pentru a vedea oferta de carte);
- comentariul trebuie să conțină și o adresă de mail pentru a vă contacta în cazul în care sunteți câștigător;
- lăsați comentariul în perioada 1.XI - 7. XI. 2014 (ora 00:00).

Câștigătorul va fi desemnat pe data de 8.XI.2014 (nu va fi tragere la sorți)

Editura Litera vă urează Succes!

5 buşeli:

  1. Am citit "Olive Kitteridge" de Elizabeth Strout, o carte absolut fabuloasa. O carte care vorbeste despre viata asa cum este ea, cu nuantele ei sclipitoare - iubirea, prietenia, umorul, devotamentul dar si cu cenusiul rutinei, banalitatii , suferintelor secrete, renuntarii la unele dintre visele ascunse si dragi. O carte despre slabiciunile fiintei umane dar si despre puterea omului de a le transcede. O poveste eterna despre cum putem iubi mai multi oameni in acelasi timp, in moduri diferite. Olive este o invingatoare in felul ei, in ciuda pierderilor, regretelor si compromisurilor . O carte despre descoperirea iubirii la orice varsta , iubire ce desfide obstacole ridicate de insisi eroii cartii. Cel mai important - o carte despre acceptarea noastra si a celor din jur, a defectelor si calitatilor care reprezinta caleidoscopul omenesc.

    Mihaela Vasiliu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O carte interesanta care mi-a atras atentia. Am citit despre ea, ma bucur ca am si parerea unei cititoare.
      Succes!

      Ștergere
  2. Bună dimineața !
    Interesantă carte.
    Să ai o miercure fără cuvite, adică frumoasă, liniștită și cu spor în tot ce faci.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi place colectia NOBEL. Editate foarte bine, readuc la lumina cartile secolului trecut. Imi place aspectul grafic si calitatea tiparului la aceasta editura.

    Mihnea Ionescu

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!