joi, 26 septembrie 2013

Ingeborg Bachmann şi Paul Celan, o iubire cu mac şi memorie

vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici

alți poeți români postați pe acest blog aici


Frumoasa poveste de dragoste dintre Ingeborg Bachmann (1926-1973) şi Paul Celan (1920-1970) a început în Viena (1948), şi a continuat pe o perioadă de aproape 30 de ani în scrisori, chiar dacă fiecare se afla pe un drum separat. O poveste de iubire într-o perioadă în care originea evreiască a lui P. Celan şi cea austriacă a lui I. Bachmann nu făceau casă bună. Calităţile sufleteşti, morale şi intelectuale ale celor doi s-au împletit totuşi, P. Celan scriind în limba germană şi devenind un bun cunoscător al literaturii acestei naţii, iar I. Bachmann o apărătoare şi susţinătoare a poeziei lui P.Celan dar şi, prin prisma facultăţii de filosofie pe care a absolvit-o, o militantă împotriva uitării ce se insinua după teribilul război care tocmai se încheiase.
Corespondenţa dintre cei doi s-a menţinut până aproape de sinuciderea lui P. Celan, fiind când fierbinte şi impulsivă, când strict ''profesională''. În misivele celor doi se face des o trimitere spre o poezie dedicată lui Ingeborg de către Paul, o poezie care pare că a declanşat povestea de dragoste şi a oferit de-a lungul timpui o referinţă sentimentală solidă, valabilă doar pentru cei doi. Este de semnalat şi corespondenţa pe care P. Celan a avut-o cu Max Frish (soţul lui I. Bachmann), şi I. Bachmann cu Gisele Celan- Lestrange (soţia lui P. Celan).
Întregul şir de scrisori şi nu numai îl puteţi găsi în cartea Ingeborg Bachmann/Paul Celan - Timpul inimii, ed. ART Bucureşti, 2013.

INGEBORG BACHMANN (1920-1973)
 

TIMPUL PĂSUIT

Se anunţă zile mai aspre.
Rechematul timp păsuit
va fi vizibil în zare.
Curând va trebui să-ţi legi şireturile la pantofi
şi câinii să-i goneşti îndărăt,
la ogrăzile de pe malul mării.
Pentru că măruntaiele peştilor
s-au răcit în vânt.
Cu lumina sărăcăcioasă arde niprala.
Privirea ta iscodeşte prin negură:
rechematul timp păsuit
va fi vizibil în zare.



Dincolo, iubita ta se scufundă-n nisip,
el creşte în jurul părului ei adiind,
i se părbuşeşte-n cuvânt,
îi ordon să tacă,
el o găseşte muritoare
şi învoită la despărţire
după fiecare îmbrăţişare.

Nu privi împrejur.

Leagă-ţi şireturile la pantofi.
Goneşte câinii îndărăt.
Varsă peştii în mare.
Stinge lumina nipralei!

Se anunţă zile mai aspre.


RECLAMĂ

Dar încotro ne ducem
fii fără grijă fii fără grijă
dacă se întunecă dacă se face frig
fii fără grijă
dar
cu muzică
ce să facem
veseli şi cu muzică
şi să ne gândim
veseli
având în vedere finalul
cu muzică
şi unde ducem
în cel mai bun caz
întrebările şi groaza tuturor anilor
la spălătoria pentru vise fii fără grijă fii fără grijă
dar ce se întâmplă
în cel mai bun caz
când liniştea morţii

intră

(trad. Petre Stoica din antologia poezia germană modernă, bpt 1967)

PAUL CELAN (Paul Antschel) (1929-1970)


 
CORONA

Toamna-mi mănâncă frunza-i din palmă: suntem preteni
Vremea din nuci o cojim şi-i învăţăm să se ducă:
vremea se întoarce în coajă.
                                    În oglindă-i duminică,
                                    în vis este somn,
                                    adevăr gura grăieşte.
Ochiul meu se apleacă spre sexul iubitei:
noi ne privim.
                                   Ne spunem ceva dramatic,
                                   ne iubim cu mac şi memorie,
                                   dormim ca vinul în scoici,
                                   ca marea în raza de sânge a lunii.
Stăm la fereastră îmbrăţişaţi, ei se uită din stradă la noi:
e vremea să ştie!
                                  E vremea piatra să purceadă a înflori,
                                  neliniştea-n inimă să se abată.

                                 E vremea, vremea să vină.
                                 E vremea.
(trad.Maria Banuş din antologia poezia germană modernă, bpt 1967)

ÎN EGIPT
(pentru Ingeborg)
poezie şi dedicaţie în albumul Matisse, Viena 24 VI 1948, cu o zi înaintea zilei de naştere a lui Ingeborg

Să-i spui ochiului străinei : Fii apă!
Să le cauţi, ştiindu-le în apă, în ochiul străinei.
Să le strigi din apă: Ruth! Noemi! Miriam!
Să le împodobeşti, când stai întins lângă străină.
Să le împodobeşti cu părul de nori al străinei.
Să-i spui lui Ruth, lui Miriam, lui Noemi:
Iată, dorm la ea!
Cel mai frumos să o împodobeşti pe străina de lângă tine.
S-o împodobeşti cu durerea după Ruth, Miriam şi Noemi.
Să-i spui străinei:
Iată am dormit la acestea!


(trad. Iulia Dondorici Ingeborg Bachmann/Paul Celan - Timpul inimii, ed. ART Bucureşti, 2013)

1 buşeli:

  1. Intr.o carte de.a lui Drumes, cred ca "Invitatie la vals", scria ceva de genul ca marile iubiri sunt tocmai acelea de care te indoiesti mai mult. Citind postarea ta si afland ca INGEBORG si PAUL erau casatoriti, fiecare cu altcineva, ma intreb: oare cat de mult s.au indoit de iubirea lor?

    Iti multumesc, inca o data, pentru astfel de articole. Iar pentru versurile tale, intotdeauna! :)

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!