À perdre la raison - Jocul vieții

filme despre care am scris >  aici
Familia - un cerc vicios, copiii - o dulce povară

Copiii noștri (À perdre la raison 2012) este un film care redă un gest, oricât ar fi de radical, fără a se apuca să îl explice. Ca în We need to talk about Kevin, personajul crește în sine un secret neconștientizat similar cu o disfuncție psihică. Spre deosebire de Kevin, Murielle duce o luptă cu ținerea sub control a instinctului străin și, până la urmă, contrar naturii. Filmul redă obiectiv, ca un reportaj dintr-o ediție de știri, povestea întemeirii unei femilii, de la primii fiori ai dragostei până la ... Poate instabilitatea permanentă a camerei, poate secvențele fragmentare ce redau diferite perioade de timp, poate firescul exprimării și răceala  totală la care ajung relațiile conjugale, fac filmul să pătrundă adânc în conștiința privitorului. Viața devine o permanentă sursă de stres pentru Murielle, chiar dacă evenimentele ce se petrec sunt comune și, oarecum, previzibile. Personajele din film se schimbă pe măsura trecerii anilor, devin mai egoiste, mai reci. Doar Murielle rămâne cu aceeași nevoie de afecțiune, poate și datorită celor patru copii cărora le dă naștere, vulnerabilitatea emoțională a femeilor în astfel de situații fiind bine cunoscută.

Filmul nu aduce judecăți de valoare, cum spuneam, redă un gest, oricât ar fi acesta de tragic. Toate personajele din film au un tribut de plătit față de altcineva, ceea ce duce la incapacitatea lor de a se comporta liber, de a-și arăta adevăratele sentimente. Totul este un compromis, și cel care este mai firav cade în capcana alienării.

Este evidentă natura psihologică a filmului, fragilitatea omului și lipsa de siguranță, de stabilitate, sunt lucrurile ce îți aduc un amar în gură, pentru că le recunoști. Personajele tratează egoist problemele, se ajunge la o singurătate în cuplu, și Murielle este învinovățită uneori pe față, sau de cele mai multe ori prin replici ucigătoare, ce nu lasă loc unei discuții.

Rezolvarea nu vine dintr-o minte sadică, ci dintr-o disperare, dintr-o încercare de a readuce ''raiul'' pierdut, armonia ce exista înaintea venirii pe lume a copiilor. Rochia albastră ce o însoțește pe Murielle, rochie ce ține și de o altă tradiție, pune în gardă înstrăinarea personajului, tot atunci apărând și primele discuții pe care le are de una singură.

Filmul a fost foarte premiat, are și de ce, fiind un film care sapă, sapă până dă de os, și apoi te pune să privești realitatea.