Poezii citite în cadrul evenimentului Pariu pe Prietenie

Scrisoare către Frida Khalo

Rosita

La palatal Cortez Coernavaca,
Mexic

Mi-am tăiat cozile, Frida !
Şuvitele mele se încolăcesc pe podea ca nişte şerpi.

Maica Tlazolteotl m-a părăst ca si el, Frida !

Rănită fiind de facilele triumfuri senzuale ale lui
“Diego” al meu – “Prada ispitelor”,
Parul imi cade incet pe podea.

Lacrimile stralucesc ca diamantele.
Sîngele curge de- un roşu intens.
Floarea de Opuntia se scutură incet
Iar papagalul Ara Macao nu mai cîntă.

Dragostea mea se transformă-n ură !

Para siempre, Frida !
Para siempre !

Gînd 18

Radu Cindrea

au început, odată cu tine,
să-mi cadă gîndurile perechi perechi
precum cireşele cercei în iunie tîrziu;
din capătul holului mă priveşti goală
aştepînd parcă s-auzi uşa trîntindu-se şi zbierătul
ultim al păsării-frunză zdrobindu-se de pieptul meu;
frica de întuneric te-aduce mai aproape, ca şi cînd lumina
ar ţîşni din mine asemenea sămînţii din turn,
mă priveşti mai apăsat parcă şi prosopul îţi cade din mîini pe dalele
reci;
e timpul să ne luăm de mînă;
bucata mea de piatră n-are să ne aştepte o veşnicie:
e-acoperită deja de buruieni şi de crengi crescute aiurea;
mă uit înapoi înspre ziua de ieri şi nimic alta nu mă ţine aproape
decît poate mirosul tău de ceva proaspăt şi crud,
nici încă femeie, nici copil îndeajuns;
aruncă-te înainte-mi şi uită de toate;
braţele mele întinse se-agaţă de tine ca de ultima speranţă,
ca de ultimul cuvînt spus vreodată cu drag;
tramvaiele huruie monoton si becul din colţ pîlpîie cu fiecare mişcare
ce-i tulbură liniştea;
ssssst!
se aude din noi către lume – orgasmul cafelei amare;
mă dori şi mi-e ziua de mîine povară şi chin;
închide ochii şi taci!
mi-e bine…

Chipul din lună

Sorin Teodoriu

Se înnoptase și odată cu întunericul, venise și răcoarea primăverii timpurii. Ne plimbam în Grădina Botanică, potecă întortocheată printre brazi și pini, ocolind pâlcuri de ghiocei și brândușe. Valuri de iarbă se unduiau ca sub pașii unor pitici invizibili, ce vegheau să nu rupem crengile înmugurite cu o seară înainte. Vrăbiile agitate priveau spre răsărit, să dea de știre când sosesc rândunelele, trebuiau să ajungă, un cocor anunțase deja într-o dimineață, tocase zgomotos în ciocul lui ascuțit, negura alungată de soare.

Luna privea printre copacii rușinați de goliciunea lor, iar pe crengile argintii, veverițe harnice lustruiau scoarța pădurii de praful stelar și astrul se albea în fiecare clipă. Iar pulberea aceea se risipea strălucitoare peste tot, am simțit-o mai întâi pe frunte și am râs. Ne priveam unul pe celălalt și râdeam pentru că părul nostru lumina de parcă era încărcat cu licurici.

Din cer s-a desprins o cometă, s-a rostogolit precum o ghindă incandescentă, lăsând în urmă un fel de pudră, apoi a dispărut, și-a ascuns căderea printre acele brazilor și s-a ghemuit undeva în iarbă, să se transforme mai târziu într-un pitic invizibil, un paznic al locului, cu arbaleta pregătită să trimită săgeți în bolul încărcat cu aur al lunii, să picure cu scântei pe frunțile noastre aprinse.

Îți spuneam că era răcoare, se înnoptase și ne îndepărtam de pădurea aceea, eram pe o altă alee, mai largă, vraja rămăsese înapoi, știam că o să ne aștepte, iar chipul din lună se uita în urma noastră, voia cu tot dinadinsul să rețină detalii.

Se uita după noi și zâmbea.

moartea e un graffiti scris pe inimă

Bianca Dan

moartea nu are profil de facebook
deși e prietena tuturor o găsești la colțul blocului
asmuțind câinii îți împinge mașina îți leagănă copilul
oriunde ai nevoie de ea, chiar și pe timp de pace
împarte vieți pe carosabil seacă fântâni
dezbracă mirese în noaptea nunții

și toamna e mult mai sociabilă
se simte în largul ei printre atâtea frunze
sărută mai apăsat, predă alchimia
notează în agendă informații confidențiale
celor plictisiți de spovedanii web

s-au îndrăgostit de ea toți vecinii de palier
de mersul ei cu vino-ncoa
bărbații vor s-o agațe la semafor
însă e atat de inaccesibilă
ca o senzație de arsură în plexul solar

poveşti de noapte bună  

Adelina Gabriela Clondir

te-am iubit ca un nor de ploaie care plouă în zadar
ştiu că ai plâns fiindcă vântul mi-a legat ochii şi s-a jucat
iarăşi
cu noi de-a v-aţi ascunselea
am căutat libertatea cu mâinile zbătându-se
prin stratul de ozon
m-ai căutat până
dar te-ai oprit la 'până'
atunci o articulaţie a trosnit în ceafa ta
iar gâtul ţi s-a încovrigat spre stânga
lăsându-ţi propria ploaie să trosnească pe asfalt
eu însă te-am căutat până azi
în farfuria imensă cu oameni

ţi-am simţit ochii sudaţi de fostul meu loc pe cer dar
eram deja departe
poate m-ai urât poate ai crezut că am fugit poate poate poate
nu ştiu dacă m-ai mai iubit de-atunci sau dacă m-ai iubit măcar
vreodată
de fapt am fugit, fugisem deja cu mult timp în urmă
când ai plecat capul pentru prima oară din calea frigului
m-ai pierdut şi n-ai mai putut să mă recunoşti
am aruncat în zadar furtuni spre tine dar apoi
apoi a trebuit să mă pensionez şi să plâng doar vara
probabil atunci mă detestai pentru că-mi azvârleam gelozia
pe ţărmurile mării în care te aruncai

acum am îmbătrânit amândoi suntem grizonaţi şi
iarna trecută te-am revăzut printr-o fereastră privind
cerul nopţii
aveai praf de stele pe umerii aduşi
m-ai văzut
m-ai văzut după atâţia ani din nou printr-o sticlă
erau ochelarii de care aveam nevoie ca să ne privim
şi să mă rogi să vin

în seara asta, iubito
îţi cobor o scară iar te las să vii
în patul meu de deasupra
ca să-mi poţi asculta poveştile cu nori
revărsându-se cu nişte săruturi în propria ta
ureche.

restul poeziilor au rămas în dosarul pariorilor şi vor fi citite în ediţiile viitoare 

Vă mulţumim!