miercuri, 20 martie 2013

copilul

Copiii fara etichetefiecare copil are o poveste a lui, are un univers pe care îl poartă, copilul este un mic prinț  care duce mai departe ceea este lăsat în drum. trebuie să îi arătăm valorile, pentru ca și el, la rândul lui, să le aplice. răspund îndemnului celor de la bloginitiative cu o poezie mai veche care are ca temă, copilul.
în poezie am încercat să surprind cele două lumi, aparent paralele, lumea copilăriei și cea a adulților, reprezentată de un cuplu.




copilul

 
turnul avea forma unui gât de lebădă
copilul alerga pe scări mulinat parcă de cineva de sus
lumina cădea în urmă ca o minge făcând piruete
pereţii de cărămidă erau calzi de parcă ar fi făcut cineva dragoste cu ei
îi plăcea să se sprijine de zidul roşu
când sărea câte o treaptă sfărâmată
ecoul paşilor lui era un spirit eliberat dintr-o lampă

afară soarele foşnea ca o iarbă mare
în mijlocul pieţei rotunde
sculptorul ne dezvelea surplusul de piatră de pe noi
răsfoiam frunzele ce se lipeau de formele noastre încă nedefinite
în intimitatea noastră auzeam o barcă pălmuită de ape
şi inimile ni se zbăteau ca nişte pui în ouă
aşteptam să ne fie cioplite pleoapele

caii dormeau în picioare aproape de stele
copilul continua să alerge
pânzele de păianjen îl îmbrăţişau puternic
le simţea umerii pe umeri lui
era şi ceva iubire acolo şi ceva difeit
ferestre vegetale începuseră să apară fără să observe
ceea ce era mai bine
alerga
era ceva matur cu acel copil

oamenii împinseseră turnul la marginea oraşului
mulţi şi-au ros palmele făcând asta
purtau ridurile la gât în loc de cruciuliţă
sculptorul ne făcuse o tâmplă comună
(dragul de el)
priveam forfota oraşului întoarcerile în aşternuturi la unison
gurile ce şi le lăsau pe câmpii alături de epave
meciurile de fotbal
o doamne nocturna îţi lumina formele şi nu mai aveam nevoie de nimic
nici de moarte

ajuns pe terasă copilul
a privit în jos la turnul ce se răsucea spre bază
ca o viţă de vie
a întins braţele căt să cuprindă tot orizontul
l-a strâns ca pe un acordeon
l-a băgat în buzunarul pantalonilor
unde mai erau nişte firimituri de pâine
şi s-a chircit cu ochii la stele

noi priveam într-o fântână
cum înfloreşte apa
în timp ce copilul ne dădea ture în aer
râsul lui l-a auzit până şi dumnezeu

0 buşeli:

Trimiteți un comentariu

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!