FLEUR Adcock

vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici

FLEUR Adcock s-a născut la Papakura, în Noua Zeelandă, în 1934. Emigrează în Anglia după ce absolvă facultatea de limbi clasice din Wellington. A lucrat ca bibliotecară, Volume publicate:

The eye of Hurricane (1964), 

Tigers (1967), 

The scenic route (1974).

Looking Back (1997)

textele din această postare fac parte din volumul  
trei poeţi englezi contemporani (fleur adcock, alan brownjohn, jon silkin)
apărut la ed. Univers 1989
cuvânt înainte Mircea Ivănescu


UN ACCIDENT

Ne-am trezit unul în faţa altuia
privindu-ne peste cuvertura albă.

Dimineţile prefer să fiu singură.
Chelnerul ne-a oferit
pepene, papaya, suc de porticale sau zmeură proaspătă.
Nici măcar nu am vorbit.

Toţi anii aceia în care ne-am privit dar nu ne-am atins
cel mult câte un sărut în taxi.
Şi acum acest accident
această plimbare de robot
în conspiraţia trupurilor.
Am distrus oare toată prietenia noastră?

Chelnerul aştepta
meseria îl obliga să fie nepăsător.
Poate că şi noi ar fi trebuit
să ne purtăm ca el?
Ne-am apropiat cu câţiva centimetri.
Ne-am atins picioarele sub pătură.
Ne-am privit. Ne-am hotărât.
Papaya deci şi cafea şi chifle. Desigur.

INCIDENT

Pe când stăteai culcat pe nisipul alb,
cu o stâncă drept pernă şi zâmbind
(înconjurat de scoici moarte) am venit spre tine
şi mi-ai spus, încercând să-mi prinzi mâna:
'Întindă-te şi tu'. O vreme am stat aşa unul lîngă altul
relaxaţi, în timp ce marea linguşitoare
din spatele nostru surpa stâncile măsurând ziua.
curând am adormit prăbuşindu-mă
într-un vis cavernos al căderii.
era un vis al tuturor miturilor peşterii,
al tunelului sau turnului sau ei, bine,
al vizuinii iepureului lui Alice
sau poate al lui Orfeu: o scară în spirală
spre iad, mobilată cu pericole şi îndoieli
împiedicându-mă de o treaptă m-am trezit şi m-am aflat
înconjurată de apă. Părul era ud
şi tu stăteai pe nisipul încărunţit acum
aşteptând să fiu luată de valuri:
la pândă, aprinzându-ţi o ţigară.

NAŞTEREA CRISALIDEI

Cărţi, muzică, grădina, pisicile;
m-am cuibărit în singurătate
ca într-o gogoaşă de mătase.
Definitiv?
Mă flatez.
Tot felul de lucruri îmi bâzâie în măruntaie;
sunt gâdilături, sunt bietele mele gafe.
Fluturi paraziţi au pătruns înăuntru.

DOVEZI

Cearceafurile au fost spălate,
curăţate de sucurile noastre comune - un compus
nu un amestec dar aici au rămas încă

pipa pe care ai uitat-o şi tutunul,
cărţile tale deschise pe masa mea,
şi vocea ta vorbind în poemele mele.

OPŢIUNI

N-a existat niciodată o carte unică de luat pe o insulă pustie
un exemplar pereche, ideal, tipărit estetic, pe hârtie de lux,
care după 6 luni să nu te scoată din minţi
aşa cum n-a existat niciodată un costum pentru toate ocaziile
la fel de bun pentru balul de pe Titanic
cât şi pentru colacul de salvare de după bal.

Şi niciodată, a fortiori, doar un singur bărbat.
dacă nu te enervează conversaţia sau obiceiurile lor
(mai iritante decât ale tale
şi cum ţi le-ai putea dori tocmai pe acelea?)
atunci te enervează trupurile lor -
două treimi dintre ei se îngraşă văzând cu ochii,
cei slăbănogi precis sunt psihopaţi
şi cei puţini care ne-au rămas din categoria de mijloc, chelesc.

Oricum vei sfârşi acolo sus, pe insulă,
în blugii tăi şi cu capotul acela comic
de care îşi bătea întodeauna joc
unul din categoria celor ce se îngraşă repede,
cu un caiet gol (e tot ce ţi-ai adus de citit)
şi o ladă de ţigări rezistente la umezeală şi căldură
şi, slavă Domnului, cu un tip alături care să-ţi predice
despre felul cum a reuşit el să se lase de fumat.


CĂLĂTORIE PE BICICLETA MEA ÎNALTĂ

Pedalez pe bicicleta mea înaltă
printr-un oraş victorian înnegrit de funingine
cu clădiri bancare cu coloane,
cu birje şi fântâni de marmoră verde.

Alunec, contemplând
literele cârlionţate ale firmelor magazinelor
un elefant de ebonită în mărime naturală
e tras pe roţi, o reclamă pentru cine ştie ce produs

Când ajung la arcada întunecată
îmi prind cu lanţul bicicleta de un grilaj
salut un poliţist, urc scările
şi ajung în lumina unui soare puternic, neaşteptat.

Acolo dedesubt e Golful Caroline
cu acoperişurile lui roşii şi apa ce-ţi ia ochii
acum alerg de-a lungul potecii
e ora 4, mai am timp.

Mă opresc şi mă aşez pe iarba nisipoasă
să-mi scot pantofii şi ciorapii groşi
dar ceva mă prinde; în jurul umerilor
simt sârma ghimpată; sunt prizoniera ei.

Îmi rupe părul, mă trage în jos
şi deodată, am mult peste 17 ani
sunt obosită, lipsită de putere, pesimistă.
De abia lupt; şi desigur mă trezesc.

Ei bine, e-n regulă, nu contează
poate că n-am ajunspână pe plajă
dar am fost acolo - pe toate plajele
(în vis sau trează) şi în toate oraşele.

Acum e foarte devrem,e, e dimineaţă
şi de la fereastra mea văd un leopard
înalt cât un cal, maiestuos şi păşind uşor
peste zăpada proaspătă.

traducere LILIANA Rusu