vezi lista completă a invitaților pe blog > aici
Raluca Neagu este din Călărași, are 18 ani și este elevă în clasa a XII - a la Colegiul Național Barbu Știrbei. Printre premiile literare a dorit să enumere:
mențiune la concursul Anton Holba
mentiune la "lecții cu Nichita" -traduceri secțiunea limba franceză
premiu special la concursul de proză "Marin Preda"
O cunosc pe Raluca Neagu de ceva vreme și pot spune că poezia ei s-a transformat vizibil, odată cu ea și spiritul critic, fiind un bun comentator în subsolurile poeziilor de pe www.bocancul-literar.ro. Departe de exploziile necontrolate pe care te-ai aștepta să le vezi la un tânăr scriitor, Raluca scrie (cel puțin în prezent) o poezie matură, dând senzația că își calculează fiecare vers, ca pe un joc de șah. PrezIntă lumea din jur, fără definiții goale, evită filosofarea sufocantă și termenii bombastici, abordând o exprimare liberă, nu lipsită de metafore surpinzătoare, uneori ai zice nonșalantă, dar cred că în spate stă o muncă interioară intensă. Eu spun că și-a găsit ''o fereastră prin care
să 'privească' dragostea înflorind pe ramuri'', cum spune în minunatul poem care deschide grupajul, aceasta este poezia, și înseamnă mai mult decât niște rânduri puse unele sub altele.
Dacă după ce ați citit acest grupaj doriți să citiți mai mult, intrați pe blogul ei: de pe altă planetă
Dumnezeu întinde
degetele spre mine
de la un timp se sapă
şanţuri pe fruntea mea
tot încerc să le
acopăr
ca o mamă ce şterge
lacrimile cu rimel şi rimelul cu lacrimi
oamenii mă împing
spre asfalt parcă
sufletul lor s-ar
lovi de copacii uitaţi pe margine
le spun prieteni pe
care încă nu i-am cunoscut.
Dumnezeu întinde
uneori degetele spre mine
dar avioanele de
hârtie i le retează
schimb trenuri alerg
din fotografie în fotografie
să găsesc un alt oraş
o altă casă în care
să nu mă învelească singurătatea
o fereastră prin care
să privesc dragostea înflorind pe ramuri
şi mă visez o femeie
frumoasă
cu încheieturile
libere cu o lume răsturnată în spate
apoi
mă trezesc pe strada
copiilor murdari agăţaţi de-un colţ de pâine
ca de-o jucărie nouă
aproape sărutând
asfaltul unde maşinile ţipă la oamenii din ele
iau versul acesta
şi-l împăturesc
pentru zilele gri
care vor veni.
Captiv
ştiu
camera întunecată în
care fugi de restul oamenilor
ca un şoarece.
cu inima pe farfurie
disecând-o
elimini dragostea
încolţită şi-ţi fabrici o luptă
până în zori
apoi iei metroul spre
o altă viaţă
de angajat al rutinei
zâmbeşti frumos unei
tipe îi propui să-ţi fie muză
când pleacă paşii ei
se scufundă în podea
atunci plouă
cu uşi închise
patul gol te sufocă
ai face cunoştinţă cu
o garnitură de tren
care să te ducă spre
altă poveste
oamenii ca tine au
nevoie de noi decoruri
de noi priviri
aruncate peste umăr
bei cafeaua pregătită
de singurătatea
care-ţi face
curăţenie uneori
şi aştepţi să ieşi
din starea asta odată
ce dracului doar n-o
să te învârţi mereu pe aceleaşi străzi
să te agăţi de
aceiaşi oameni care te evită
deschizi televizorul
intri în el şi
deodată
exişti.
În oraşul meu nimeni
nu trezea noaptea
am văzut
un infirm cânta la
tobe
cu picioarele
bum bum
inima lui ascunsă în
degete
alt om îngheţat pe o
bancă
lângă câinele lui
învelit caraghios cu un cojoc
lacrimile nu pot topi
moartea.
o balerină în jurul iubitului
carja ei graţioasă
făcea tăcerea spectatorilor
să aplaude
am mai văzut că
libertatea se strigă cu sufletul în stradă
şi dreptul la
speranţă nu îl poate fura nimeni
de aceea caut
frumuseţea asta ciudată
diformă şi
respingătoare ca o floare de nufăr
în mijlocul mlaştinii
doar aşa o să mă pot
vindeca
de atâta întuneric.
Vrăjitorii ne(r)-ozi
nu avem curaj să
strângem adevărul în braţe
să-i spunem: prieten
drag, te-am aşteptat
ca pe-o cană cu apă.
hai să ne tragem de
şireturi cu noaptea
uite calea spre
nicăieri
s-o călcăm ţanţoş
doar avem pantofi
de firmă şi minţi de
firmă să ne controleze paşii
spre localul plin de
suflete
vândute la pahar.
(facem cinste
prietenilor
luaţi şi beţi acesta
este sângele visului meu)
acasă e târziu şi gol
cineva mută oamenii
ca pe-o mobilă
dacă ne concentrăm
putem să-l urâm
şi să călcăm mai
departe în pantofii noştri
roşii de Dorotheie
către un rai tot mai
îndepărtat.
mare păcat că-i ilizibil, din pricina fundalului, blogul domnişoarei
RăspundețiȘtergere:) poate citeste comentariul si face ceva:)
RăspundețiȘtergereUmm... habar nu aveam ca e o problema cu fundalul. Multumesc de avertizare!
RăspundețiȘtergereSi de articol nu mai vorbim. >:D<
Incerc sa rezolv problema, vina mea ca am ales Wordpress-ul.
@Raluca- am citit aici și mi-am format o părere, bună, despre ce și cum scrii
RăspundețiȘtergereWordpress/ul n-are vină, e o platformă mult mai bună în comparație cu Blogger/părerea mea, doar că pe fundalul care l-ai ales este destul de greu de citit. sunt numeroase teme ofertante pentru blog. poate mai ceri și alte păreri, nu trebuie să mă consideri pe mine cîrcotașă :)