vineri, 29 iulie 2011

Seamus Heaney



vezi ceilalți poeți străini publicați pe blog aici

SEAMUS HEANEY
S-a născut în data de 13 aprilie 1939 în Irlanda de Nord și acum trăiește în Dublin. Este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1995. A mai câştigat premiul T.S. Eliot în 2006 şi de două ori premiul Whitebread (1996 şi 1999). A fost profesor la două dintre cele mai prestigioase universităţi: Harvard şi Oxford. În 2011 The Observer l-a inclus într-un top 300 al intelectualilor britanici.
(sursa Wikipedia)

Vidra

Când te-ai scufundat,
lumina Toscanei a ezitat o clipă
apoi s-a balansat de sus
până pe fundul bazinului.

ţi-am iubit capul ud, braţele
despicând apa, spinarea frumoasă de înotătoare,
umerii ieşind la suprafaţă din nou şi din nou,
în acel an şi-n toţi anii de-atunci.

Aşteptam cu gura uscată pe pietrele fierbinţi.
Erai departe de mine.
Transparenţele delicate, aerul ca interiorul
unui bob de strugure, erau subţiate, dezamăgite.

Slavă Domnului pentru încetineala încărcării,
acum când te ţin în braţe,
suntem strâns lipiţi unul de altul şi adânci
ca atmosfera pe apă.

Mâinile mele sunt apă plumbuită.
Eşti palpabilă, sprintena mea
vidră a memoriei
în bazinul acestui moment,

Te-ntorci pe spate şi înoţi,
fiecare zvâcnet al coapselor
clatină lumina,
îţi urcă răcoarea spre gât.

Şi deodată eşti afară, înapoi iarăşi,
atentă la tot ca-ntodeauna,
grea şi jucăuşă în pielea ta proaspătă
lăsând urme pe pietre.



La mure

Spre sfârşitul lui august, după ploile grele şi soarele
de-o săptămână, se coceau murele.
La început doar una, un cocoloş mov, strălucitor
printre altele, roşii, verzi, tari ca nişte noduri.
O mâncai şi dulce îi era carnea
ca sângele îngroşat: sângele verii în ea
lăsând pete pe limbă şi poftă de cules.
Cele roşii s-au înnegrit şi pofta ne-a trimis
cu bidoanele pentru lapte, toate oalele şi cutiile
până unde mărăcinii zgârâiau şi iarba udă ne albea cizmele,
În jurul izlazelor, câmpurilor de porumb, rândurilor de cartofi
am răscolit tufele şi am cules până am umplut vasele.
Până când pe fund s-au adunat cele verzi şi deasupra, stropi
negri, boabe mari, coapte, luceau ca o grămăjoară de ochi.
Mâinile usturau, palmele lipicioase ca ale lui Barbă Albastră.
Pe cele bune le-am ascuns în staul şi ne-am văzut de treabă.
Când troaca s-a umplut, am găsit pe ea o crustă,
înfiptă-n prada noastră, o ciupercă gri-şobolan.
Şi sucul se-mpuţise, odată luate de pe locul lor, din cârg,
Fructele se amărau. Întotdeauna îmi venea să plâng,
nu era drept. Toate acele tinichele minunate,
umplute-acum cu scârboşenii. Speram că o să ţină, în fiecare an
de fapt ştiind că nu se poate.



Primele epurări

Aveam şase ani când am văzut cum se-neacă puii de pisică.
Dan Taggart i-a aruncat, ''căcăcioşii ăştia mici'',
într-o găleată; un sunet metalic abia auzit,

lăbuţe mai agitate. Dar micul lor vacarm
s-a scufundat imediat. I-a agăţat de ciocul
pompei, şi-a dat drumul la apă.

''Păi nu le e mai bine-acu?'' a spus Dan.
Ca nişte mănuşi ude săltau şi străluceau până i-a
scos pe movila de balegă, sclipitori şi morţi.

Deodată-nspăimântat, zile-ntregi am dat triste
ocoale curţii, privind cele trei rămăşiţe murate
făcându-se făinoase ca balega uscată de vară

până când le-am uitat. Dar spaima se-ntorcea
când Dan prindea şobolani, iepuri în capcane, împuşca
ciori sau, după o luptă jalnică, rupea gâtul bătrânelor găini.

Totuşi, viaţa înlocuieşte sentimentele false
iar acum, când sunt împinşi căţeii în apă,
ridic doar din umeri, ''nenorociţii''. Şi are chiar sens:
Vorbele despre ''prevenirea cruzimii'' au mare succes
la oraş, unde moartea-i considerată nenaturală
dar în fermele îngrijite dăunătorii trebuie să fie ucişi.



În afara lumii

Ca toată lumea, mi-am aplecat şi eu capul
pentru sfinţirea cu pâine şi vin,
mi-am ridicat ochii la potir şi la ostie, crezând
(ce-o fi însemnând şi asta) că s-a schimbat ceva.

Am fost la altar şi am primit misterul
pe limbă, m-am întors pe locul meu, am închis
repede ochii, am gândit ceva de recunoştinţă,
i-am deschis şi-am simţit
timpul pornind din loc.

N-a fos nicio scenă de confruntare
cu mine sau cu un altul.
Pierderea s-a întâmplat undeva în afară.
Şi totuşi nu pot respinge
cuvinte ca recunoştinţă, ostie sau împărtăşanie.
Au un tremur nemuritor, şi trag
ca apa din puţuri, departe în jos.

(traducere Dan Sociu, text redactat după antologia Ţara mlaştină şi alte poeme apărută în 2009 la editura Polirom)

1 buşeli:

  1. Voi share-ui articolul pe pagina mea de facebook, dedicată descoperirii poeților surprinzători și mai puțin cunoscuți în Romania. :)
    Mulțumesc Ștef pentru ca mi-ai făcut cunoștință cu mr Heaney!

    RăspundețiȘtergere

Zi ceva de-a busilea sau din picioare

de-a bușilea prin aer!